Statele Unite și China au început să redacteze angajamentele de principiu referitoare la cele mai dificile subiecte ale negocierilor lor comerciale, marcând cele mai importante progrese făcute până în prezent în războiul comercial din ultimele șapte luni, potrivit unor surse citate de Reuters.
Publicitatea produselor comerciale va fi interzisă în învățământul preuniversitar, atât de stat, cât și privat, cu argumentul că firmele desfășoară campanii susținute de marketing în școală, care devine astfel un ”talcioc național”.
Allianz-Țiriac și Omniasig vor asigura, pentru următoarele 12 luni, centrul comercial Dragonul Roșu printr-o poliță de bunuri și clădiri pentru suma totală de 61,4 milioane de euro. Contractele de asigurare au fost intermediate de Ritter Broker de Asigurare, parte a grupului Niro Investment Group.
Creșterile puternice ale salariilor în ultimii ani au dus la creșterea cererii interne peste capacitatea economiei, astfel că deficitele externe s-au adâncit, lucru ce duce, până la urmă, la o corecție, avertizează guvernatorul BNR Mugur Isărescu, care revine cu critici ale politicii bugetare, după „armistițiul” la care ajunsese cu Puterea PSD/ALDE în primăvara anului trecut.
Deficitul comercial al României a avansat cu 16,8% anul trecut, față de anul anterior, până la 15,1 miliarde euro, arată datele publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).
Acordul comercial între UE și Japonia, cel mai mare tratat de liber schimb negociat până în prezent de Bruxelles, care va crea o zonă comercială comună cu peste 600 milioane de locuitori, va intra mâine în vigoare, după ce a fost ratificat de Parlamentul European și Dieta Japoniei în decembrie. "Acordul va oferi mai multe opțiuni și prețuri mai mici consumatorilor; va proteja produsele europene de top în Japonia și viceversa, cum ar fi Tiroler Speck-ul austriac sau vita Kobe."
Președintele american Donald Trump susține, în urma unei conversații telefonice cu omologul chinez Xi Jinping, că SUA și China înregistrează progrese semnificative în negocierile pentru un eventual acord comercial care să pună capăt războiului dintre cele mai mari economii mondiale.
Un acord comercial major, care reunește 11 state din regiunea Pacificului, o versiune modificată a Parteneriatului Trans-Pacific (TPP), a intrat în vigoare duminică, transmite Reuters.
Asociațiile industriale din Germania consideră că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și războiul comercial dintre SUA și China, provocat de politicile ”America First” ale președintelui Donald Trump reprezintă cele mai mari riscuri pentru creștere și prosperitate, transmite Reuters, citat de News.ro.
Acțiunile europene se tranzacționau în scădere abruptă în prima parte a ședinței de vineri, urmând declinul burselor asiatice, după ce datele dezamăgitoare din China au reînnoit temerile legate de starea celei de-a doua mari economii a lumii și potențialele efecte ale disputei comerciale dintre Washington și Beijing.
Acțiunile europene se depreciază puternic joi, în ton cu piețele de capital asiatice, care au suferit corecții de până la 2,5% după ce informațiile privind arestarea fiicei fondatorului Huawei în Canada au reaprins temerile privind fragilitatea armistițiului încheiat de SUA și China pe tema tarifelor vamale.
Tensiunile comerciale și gradul ridicat de îndatorare sunt principalele amenințări la adresa economiei globale, potrivit directorului general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, care avertizează că majorarea tarifelor vamale ar putea frâna creșterea economică cu 0,75% până în 2020.
Liderii din regiunea Asia-Pacific nu au reușit să se pună de acord asupra unui comunicat la sfârșitul summitului APEC care a avut loc în Papua Noua Guinee, pentru prima oară în istoria forumului de cooperare, din cauza diviziunilor profunde dintre Statele Unite și China, relatează Reuters.
România are ca obiectiv, în 2019, depășirea cifrei de 1 miliard de dolari la exporturile către China, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA), reducerea deficitului comercial în relația bilaterală fiind fost una dintre temele abordate de partea română în cadrul celei de-a XXVII-a Sesiuni a Comisiei Interguvernamentale româno-chineze de Cooperare Economică, organizată în China.
Gramma Wines, unul dintre jucătorii importanți de pe piața vinului din Moldova, cu o producție anuală de circa 100.000 de litri, se extinde în Japonia, în urma unui parteneriat cu producătorul și distribuitorul nipon OkuruSky.
Președintele american Donald Trump a declarat că va avea loc ”un acord extraordinar” cu China în domeniul comerțului, dar a avertizat că are pregătite noi tarife de ordinul miliardelor de dolari, dacă acordul nu va fi posibil, relatează Reuters.
Războiul comercial cu SUA a afectat economia chineză, care a înregistrat în trimestrul trei din 2018 cel mai lent ritm de creștere anuală din 2009, în timpul crizei financiare globale, transmit DPA și Reuters.
Comisia Europeană a adoptat, astăzi, acordul comercial și acordul de investiții UE-Vietnam, deschizând calea pentru semnarea și încheierea acestora în cel mai scurt timp. Acordul comercial va elimina aproape toate taxele vamale aplicabile mărfurilor comercializate între cele două părți.
Ford construiește un vehicul comercial electric în Europa, utilizând tehnologie oferită de startup-ul StreetScooter, al Deutsche Post, în condițiile în care primăriile orașelor din Germania iau măsuri împotriva emisiilor poluante ale automobilelor diesel, transmite Reuters.
Publicitatea produselor comerciale este dorită să fie interzisă în învățământul preuniversitar, atât de stat, cât și privat, cu argumentul că firmele desfășoară campanii susținute de marketing în școală, care devine astfel un ”talcioc național”.
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, a achiziționat complexul comercial ungar “Mammut”, unul dintre cele mai mari din Budapesta, cu o suprafață închiriabilă de peste 61.000 metri pătrați.
Dezvoltatorul imobiliar Squaretime Development, care lucrează în diferite orașe cu compania belgiană Mitiska REIM, specializată în investiții în centre comerciale, va cumpăra terenul de peste 3,6 hectare, împreună cu clădirile situate pe acesta, al producătorului de mobilier Mobam din Baia Mare.
Președintele american Donald Trump a cerut Apple, sâmbătă, să își transfere producția din China în Statele Unite, reluând vechile critici la adresa producătorului iPhone, pe care îl presează să contribuie la îndeplinirea obiectivului economic al administrației sale de a reface industria manufacturieră din SUA, transmite MarketWatch, preluată de News.ro.
Președintele american Donald Trump a avertizat vineri că este pregătit să impună tarife pentru toate importurile din China, el amenințând că în următoarele zile va aplica tarife pentru alte bunuri, în valoare de 267 de miliarde de dolari, pe lângă cele pentru produse de 200 de miliarde de dolari, care sunt pe cale să intre în vigoare, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Lira sterlină s-a întărit în raport cu dolarul american miercuri, după ce Bloomberg a relatat că Marea Britanie și Germania au renunțat la mai multe cerințe cheie privind încheierea unui eventual acord economic post-Brexit.