Guvernul a adoptat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Durata schemei de ajutor de stat este de la data adoptării până la 30 iunie 2021.
Guvernul a pregătit ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Durata schemei de ajutor de stat este de la data adoptării până la 30 iunie 2021.
Guvernul va discuta, în ședința de joi seara, un memorandum în vedere instituirii schemei de ajutor de stat, prin care vor fi acordate granturi industriei HoReCa, granturi care să acopere 20% din diferența dintre cifra de afaceri înregistrată în 2020 comparativ cu 2019.
Guvernul afirmă în planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban, care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis, că a încheiat în martie un acord de compensare de peste 812 milioane lei cu italienii de la Iveco, aferent primei comenzi a MApN, de 942 de camioane militare și în valoare de 1,015 miliarde lei, din cadrul megacontractului-cadru încheiat anul trecut cu Iveco.
Sistemul național de compensare datorii și creanțe a readus în circuitul economic național, în cei 20 de ani de funcționare neîntreruptă, circa 66 miliarde de euro arierate diminuate prin compensare, în urma activității Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie, a informat vineri Ministerul Economiei, care anunță că printr-un proiect de act normativ inițiat de minister se vor accelera măsurile de diminuare a blocajului financiar.
Având în vedere creșterea cu 15% a valorii punctului de pensie, începând cu data de 1 septembrie 2019, Guvernul majorează, începând cu aceeași dată, de la 990 lei la 1.139 lei/lună plafonul până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.
Având în vedere creșterea cu 15% a valorii punctului de pensie, începând cu data de 1 septembrie 2019, Guvernul va majora, începând cu aceeași dată, de la 990 lei la 1.139 lei/lună plafonul până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.
Rata medie de compensare a angajaților din Uniunea Europeană (reprezentând salarii, remunerații și contribuții sociale plătite de angajator) a variat în 2016 de la 44 euro pentru o oră lucrată, în zona metropolitană Bruxelles și în Luxemburg, la sub patru euro pentru o oră lucrată în trei regiuni din Bulgaria și în regiunea Nord-Est din România, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Statul român ar putea condiționa atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității de existența unei propuneri de offset încă de la elaborarea ofertei, potrivit unei in inițiative legislative susținute atât de putere, cât și de opoziție.
Un proiect de lege, aprobat la începutul acestui an, permite scoaterea din fondul forestier național a unor păduri pentru lucrări miniere numai prin achitarea taxelor prevăzute de lege, fără obligația reîmpăduririi altor suprafețe în compensație. Un nou proiect propune acum extinderea acestei facilități și în cazul realizării și exploatării pârtiilor de schi ”de interes național și de utilitate publică”.
Sistemul de compensare reciprocă a datoriilor între agenții economici, înființat în 1999 și administrat de Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie (CPPI) din subordinea Ministerului Economiei, va fi din nou accesibil tuturor firmelor, după ce, anul trecut, accesul la sistem a fost limitat la companiile cu capital de stat, printr-o lege adoptată de Parlament, la solicitarea fostului Guvern Grindeanu.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a aprobat miercuri un proiect de lege care permite scoaterea din fondul forestier național a unor păduri, numai prin achitarea taxelor prevăzute de lege, fără obligația reîmpăduririi altor suprafețe în compensație.
O parte din contribuția de asigurări de sănătate (CASS) datorată de programatorii IT va fi suportată de stat, astfel încât acestora să nu le scadă salariul net după transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, prevede ordonanța de urgență aprobată astăzi de Guvern.
Angajatorii care au majorat salariul brut al angajaților din domeniul IT și din cercetare-dezvoltare cu doar 20%, suficient pentru a nu le crește lor costurile totale, dar insuficient pentru a menține nediminuat netul angajaților după transferul contribuțiilor sociale, sunt câștigătorii schemei de compensare propuse de Guvern. Cei care au mărit, însă, salariile brute cu mai mult de 20%, pentru a-și proteja și personalul de scăderea netului, sunt perdanți. Și mai afectați sunt cei care au compensat scăderea netului doar prin bonusuri.
O parte din contribuția de asigurări de sănătate (CASS) datorată de programatorii IT va fi suportată de stat, astfel încât acestora să nu le scadă salariul net după transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, prevede un proiect de ordonanță de urgență lansat în această seară.
Noul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, renunță la schema de minimis pentru firmele din domeniul IT, pregătită de fostul guvern pentru a preveni reducerea veniturilor programatorilor după transferul contribuțiilor sociale la angajat. Teodorovici pregătește în schimb o ordonanță de urgență cu un ”mecanism de compensare” pentru specialiștii IT, care nu va mai reprezenta ajutor de stat.
Curtea de Apel București a respins cererea Poștei Române de anulare a unei decizii a autorității de reglementare în comunicații (ANCOM) din aprilie 2017, prin care instituția a refuzat să acopere costurile operatorului poștal național aferente furnizării serviciilor poștale aferente serviciului universal în anul 2015, în sumă de 4,7 milioane de lei.
Conducerea BNR s-a arătat dispusă să cedeze terenurile sportive, cunoscute drept Arenele BNR, în schimbul compensării cu terenuri pe care se află în prezent clădiri proprii, dar pentru al căror teren nu deține dreptul de proprietate. BNR va reevalua pe propria cheltuială activele arenelor, urmând ca în Parlament să fie promovată în regim de urgență o lege care să permită această compensare.
Pe portalul Ministerului Finanțelor Publice este publicat un proiect de lege privind funcționarea Fondului de Compensare a Investitorilor, noua entitate care va înlocui Fondul existent de drept privat al comunității de brokeraj urmând să aibă criterii de accesare mai clare, inspirate din experiența casei de brokeraj vâlcene Harinvest, unde investitorii au fost despăgubiți abia după 2 ani. Entitatea intră sub jurisdicția ASF, contribuțiile extinse la societățile de aministrare, limita de compensare rămâne la 20.000 de euro.
ASF elaborează un act normativ distinct privind crearea unui fond de compensare care să funcționeze după criteriile similare pentru piața bancară și cea a asiguraților. Noua entitate ar urma să înlocuiască vechiul fond susținut de industrie, a cărui accesare era mai greoaie și care a fost secătuit de despăgubirile de aproape 1 milion de euro în cazul Harinvest.
Datoriile și creanțele mai vechi de 30 de zile trebuie raportate, de acum online, în caz contrar, existând riscul unor amenzi de până la 5.000 lei. Obligația nu este complet nouă, în acest moment, situațiile fiind raportate pe format de hârtie, însă multe societăți fie nu au avut la cunoștință existența ei, fie au ignorat-o.
Guvernul este de acord cu instituirea posibilității ca asigurătorul RCA să plătească despăgubiri propriilor asigurați, urmând ca apoi să le recupereze de la asigurătorul vinovatului sau de la Fondul de protecție a victimelor străzii. Executivul arată însă că un astfel de sistem, pregătit în Parlament, trebuie să fie doar alternativ la cel în vigoare.
Ministerul Economiei propune, printr-un proiect de Ordonanță, ca datoriile între mai mult de trei firme să poată fi compensate online, pentru ca timpul alocat operațiunilor de compensare, cât și decontărilor între partenerii de afaceri să fie redus la câteva minute. În ultimii 16 ani, prin mecanismul creat în acest scop s-au compensat arierate de 62 miliarde euro, arată datele oficiale.
România nu este încă pregătită pentru introducerea sistemului de compensare directă pentru RCA, crede Mădălin Roșu, membru în directoratul Omniasig. Potrivit acestuia, datoriile pe care Astra Asigurări, dar și alte companii le-au acumulat în contul regreselor demonstrează că piața locală are încă probleme. Omniasig este unul dintre principalii creditori ai Astra, societate ingtrată în faliment, cu o creanță de peste 20 de milioane de lei.
ASF a trimis înapoi către Fondul de Compensare a Investitorilor lista clienților păgubiți ce ar urma să fie compensați în limita plafonului de 20.000 de euro prevăzut de sistemul de protecție, spun multiple surse din piață. Distribuirea celor aproximativ 4,26 milioane lei ar urma să înceapă în numai câteva zile.