Peste 450.000 firme cu o cifră de afaceri sub 1 milion de euro vor plăti un impozit de 1% din cifra de afaceri, față de impozitul de 16% pe profit astăzi.
Taxa de solidaritate anunțată de ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, va crește povara fiscală pe muncă, deși executivul a promis în programul de guvernare chiar o reducere a costurilor pe muncă, reducere care a devenit, însă, destul de repede clar că nu va avea loc. Măsura pare a fi introdusă doar pentru a aduce mai mulți bani la bugetul statului, acolo unde ar urma să ajungă 90% din banii colectați.
Taxele și contribuțiile “eliminate” sau “reduse” de guvernul PSD sunt o minciună. În realitate, nu dispar, nici nu se subțiază, ci reînvie cu cote și mai mari, dar sub păcăleala unei alte titulaturi, imediat ce au fost, teoretic, eliminate. Nu mor, doar se transformă în ceva mult mai împovărător.
Proiecția bugetară pentru 2018 permite un deficit bugetar de 2,96%, conform metodologiei ESA, a anunțat, miercuri, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, care a precizat că în proiecța bugetului de stat pentru anul viitor sunt prevăzute și sumele necesare aplicării legii salarizării.
Guvernul nu renunță la ideea mutării contribuțiilor sociale integral în sarcina angajatului, în pofida contestațiilor venite dinspre mediul de afaceri și sindicate. Pentru a putea păstra venitul net al angajatului, fără a mări costul total al angajatorului, sunt diminuate și cuantumul total al contribuțiilor, și impozitul pe venit (de la 16% la 10%), iar pentru activitățile independente sunt prevăzute și alte schimbări importante, potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, redactat la nivelul Guvernului și obținut de Profit.ro.
Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunțat, miercuri, la finalul întâlnirii pe care sindicaliștii au avut-o la Palatul Victoria cu vicepremierul Marcel Ciolacu și cu miniștrii Muncii, Sănătății, Finanțelor și Justiției, că Guvernul s-a răzgândit în ceea ce privește transferul contribuțiilor către angajat, astfel că acestea nu se vor mai face complet, ci parțial. Calculele sindicaliștilor arată însă că măsura va avea în continuare impact asupra salariilor nete astfel că, până când nu vor primi un draft de lege, nu renunță la proteste.
Peste 300 din cei 834 de angajați la birourile parlamentarilor sunt încadrați cu contract de muncă part-time și, în urma modificării modului de plată a contribuțiilor sociale la acest tip de contracte, vor fi obligați să anunțe dacă veniturile lor depășesc salariul minim brut pe țară, relevă date analizate de Profit.ro.
Costurile cu forța de muncă ale companiilor din România au avut, și în trimestrul al doilea, cea mai substanțială creștere din Uniunea Europeană, 18,6% în ritm anual, de aproape 12 ori mai mare față de cea de 1,6% consemnată la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor publicate vineri de biroul de statistică Eurostat.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a criticat, vineri, la Galați, măsura privind transferul cotelor de contribuții pe care le plătesc angajatorii către angajați, afirmând că, în acest fel, "Guvernul bagă mâna adânc în buzunarele românilor", atât în cazul celor care lucrează în sistemul bugetar, cât și a celor din mediul privat.
Cota impozitului pe venit urmează să scadă de la 16% la 10% de la 1 ianuarie 2018, iar nivelul contribuțiilor sociale obligatorii va fi diminuat cu 4,25 puncte procentuale, de la 39,25% la 35%, a reiterat Ministerul Finanțelor. Contribuțiile vor fi datorate în totalitate de angajat, însă stabilirea, reținerea și plata vor reveni, în continuare, angajatorului, fără să fie afectate cheltuielile angajatorului sau salariul net al angajatului.
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că Ordonanța de Guvern prin care se introduce plata contribuțiilor de asigurări sociale la nivelul salariului minim brut pentru contractele de muncă part-time afectează în esența sa dreptul de proprietate al angajatorului, ceea ce contravine articolului 44 din Constituție, și solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate, "raportat la încălcarea dreptului de proprietate al angajatorului, prin obligarea acestuia de a plăti contribuții sociale mai mari decât munca prestată de salariat în baza raporturilor de muncă".
Cota de contribuție la asigurările sociale de sănătate va fi de 10%, iar cea la asigurările sociale va ajunge la 25%, urmând să fie plătite exclusiv de angajat, a anunțat, luni, președintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta a ținut să asigure însă că angajatorul va fi cel care va efectua plățile în numele angajatului.
România are al șaptelea cel mai mare cost al contribuțiilor de asigurări sociale din 27 de țări ale Spațiului Economic European (SEE), în contextul în care plafonarea bazei de calcul a fost eliminată din 1 februarie 2017, România impunând contribuții comparabile cu Germania și Belgia, fără a oferi și beneficii comparabile asiguraților, potrivit unei analize publicate luni de firma de audit și consultanță Deloitte România.
Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii ar putea beneficia de scutirea de la plată a contribuțiilor sociale, de sănătate și de șomaj datorate de angajator, pentru veniturile a cel mult cinci salariați, angajați pe o perioadă nedeterminată, conform unui proiect legislativ.
Dezvoltatorii persoane fizice care au construit și vândut case și apartamente plătind la notar impozitul pe transferul din patrimoniul personal ar putea scăpa de pericolul ca Fiscul să le reîncadreze veniturile în sfera veniturilor obținute din activități independente, caz în care ar trebui să achite diferențe mari la impozitul pe venit și contribuții sociale. De această protecție ar urma să beneficieze tranzacțiile realizate până la 1 iunie 2017.
Guvernul analizează mai multe modalități pentru a trece în sarcina angajatului toate contribuțiile la pensie și sănătate, achitate în prezent parțial de angajator, păstrând, însă, nemodificat nivelul salariului net al angajatului. Posibilitatea majorării salariului brut în acest scop a stârnit controverse.
Persoanele care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare vor putea, până la 31 decembrie 2017, să-și plătească retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.
Procedura privind recalcularea plăților anticipate cu titlu de impozit, contribuții de asigurări sociale de sănătate și contribuții de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor sau din activități agricole a fost aprobată prin ordinul președintelui ANAF în decembrie 2016. Pentru recalculare trebuie depusă Declarația 220.
Plafonul maxim pentru plata contribuțiilor de asigurări este eliminat atât pentru salariați, cât și pentru persoanele care obțin doar venituri din investiții, urmând să fie taxată toată suma realizată.
Salariații vor datora contribuțiile de pensie și de sănătate la tot venitul realizat, actualul plafon maxim, echivalent cu 5 salarii medii brute, fiind eliminat. Pe de altă parte, salariații, PFA și pensionarii care au și venituri din dividende, dobânzi vor fi scutiți de CASS pentru acestea, potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal, obținut de Profit.ro.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) introduce un nou formular prin care românii asigurați în alt stat vor declara acest fapt pe propria răspundere pentru a fi scutiți de plata contribuției de sănătate în România.
Românii și străinii rezidenți în România care dețin o asigurare de sănătate în țările cu care România are încheiat acord bilateral de securitate socială nu plătesc contribuția de asigurări sociale în țară, potrivit unui proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) lansat miercuri în dezbatere publică.
Partidele și candidații independenți au înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) contribuții pentru campania electorală în sumă totală 32,7 milioane de lei, cel mai mulți bani fiind declarați de PSD - 11,2 milioane de lei, urmat de PNL - 10,6 milioane de lei, în timp ce PRU, PMP și ALDE au peste două milioane de lei, iar USR peste un milion de lei.
Remunerația brută primită de zilieri va fi scutită de plata contribuțiilor sociale obligatorii, potrivit proiectului de modificare a Codului fiscal, publicat de Ministerul de Finanțe.
Guvernul nu este de acord ca firmele care angajează tineri cu vârste între 16 și 35 de ani, care nu au mai avut un loc de muncă, să primească facilități, așa cum prevede un proiect anunțat de Profit.ro în urmă cu un an, denumit "Primul loc de muncă", motivând că facilitatea s-ar suprapune altor măsuri de stimulare deja existente și ar ridica deficitul bugetar.