România are al șaptelea cel mai mare cost al contribuțiilor de asigurări sociale din Europa

România are al șaptelea cel mai mare cost al contribuțiilor de asigurări sociale din Europa
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 iul 2017

România are al șaptelea cel mai mare cost al contribuțiilor de asigurări sociale din 27 de țări ale Spațiului Economic European (SEE), în contextul în care plafonarea bazei de calcul a fost eliminată din 1 februarie 2017, România impunând contribuții comparabile cu Germania și Belgia, fără a oferi și beneficii comparabile asiguraților, potrivit unei analize publicate luni de firma de audit și consultanță Deloitte România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Până în 31 ianuarie, contribuția de asigurări sociale era plafonată la cinci salarii medii pe economie, acest plafon fiind eliminat de la 1 februarie. România se afla pe locul 18 în clasamentul Deloitte, în ianuarie 2017, și a urcat pe locul 7 după eliminarea plafonului, scrie News.ro.

Cele mai mari costuri ale contribuțiilor de asigurări, de peste 45%, sunt în Franța, Ungaria, Belgia, Grecia și Italia. La polul opus se poziționează Malta, Bulgaria, Cipru, Islanda și Irlanda, potrivit Deloitte.

Țările cu cele mai mari costuri sunt și cele care nu au plafon, susține unul dintre directorii Deloitte România, Monica Țariuc.

EXCLUSIV Documentul care schimbă impozitarea contractelor part-time CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Documentul care schimbă impozitarea contractelor part-time

”Chiar dacă ratele de taxare sunt apropiate, sumele efectiv datorate cresc simțitor acolo unde lipsește plafonul. România impune contribuții comparabile cu Germania și Belgia, fără a oferi și beneficii comparabile asiguraților. O altă remarcă ar fi că majoritatea statelor permit asigurarea alternativă de sănătate în sistem privat, opțiune care în România lipsește deși din ce în ce mai mulți angajați apelează strict la acest tip de servicii medicale”, a spus Monica Țariuc.

Din 2018, România ar putea să revină aproape de mijlocul clasamentului, pe poziția 11, luând în considerare reducerea ratei cumulate a contribuțiilor de la 39,25% la 35%, prevăzută în programul de guvernare, potrivit Deloitte.

”Totuși, această măsură de diminuare a ratei procentuale vine la pachet cu o majorare a venitului salarial brut cu 22,75% pentru a menține valoarea netă a salariului. Dacă nu ar fi luată în calcul această majorare și ar fi efectuată o analiză comparativă a costurilor asigurărilor sociale plecând de la un venit net, și nu unul brut crescut artificial, România ar putea ajunge chiar pe podiumul țărilor cu costurile cele mai ridicate de asigurări sociale”, se arată în comunicat.

În 2018, România ar urma să elimine patru din cele șase categorii de contribuții de asigurări existente, să le transfere integral la angajat și să reducă rata cumulată a acestora de la 39,25% la 35%, conform programului de guvernare. Impozitul pe venit ar scădea de la 16% la 10% (0% sub 2.000 lei brut).

Costul muncii va fi, în aceste condiții, de 70% față de 75% în prezent. Pentru fiecare 100 lei primită de angajat, statul va încasa 70 lei în loc de 75 lei, au subliniat specialiștii Deloitte.

viewscnt
Afla mai multe despre
deloitte
contributii sociale