Luna martie a însemnat o creștere importantă a creditării. Volumul nominal a avansat cu cel mai ridicat ritm lunar din ultimul deceniu în cazul firmelor și din ultimii trei ani în cazul populației. Împrumuturile de consum au revenit pe creștere, în timp ce cele pentru locuințe au mers deosebit de bine, înregistrând cea mai mare creștere din ultimii cinci ani.
Creditul acordat sectorului neguvernamental de către băncile din România a crescut cu 0,4% în ianuarie față de decembrie. Este a opta lună consecutivă de creștere, dar ritmul a încetinit. Depozitele au continuat și ele să crească.
Anul trecut n-a fost foarte bun pentru creditare, dar nici unul la fel de rău precum părea că va fi după contracția economică adâncă din primăvară cauzată de epidemie. Creditarea imobiliară s-a menținut la un nivel ridicat și a sfidat criza cu totul, în timp ce consumul s-a dus sub linie pentru prima dată în patru ani. Creditul pentru companii a stat pe creștere și, cu ajutorul garanțiilor de stat, a avut chiar un sfârșit de an foarte bun, totul pe un fond de ieftinire importantă a împrumuturilor.
Creditarea populației și firmelor dă semne de încetinire pe finalul anului. Împrumuturile pentru companii sunt la a doua lună de decelerare după maximul atins în septembrie. Soldul creditului de consum e chiar în scădere, în timp ce împrumuturile pentru locuințe au mers în continuare bine, cu cea mai bună lună din acest an în noiembrie.
Șefii băncilor din România așteaptă revenire creșterii economice anul viitor și o accelerare a creditării, care va depinde însă de situația sanitară, dar și de cadrul legislativ. Bancherii așteaptă o creștere a digitalizării, după o accelerare deja în acest an, dar și o creștere a împrumuturilor neperformante, mai ales în condițiile în care o parte din firmele care au beneficiat deja de amânări ale ratelor vor intra în insolvență.
Luna septembrie a adus o accelerare a creditării firmelor, cu cel mai mare pas lunar din ultimii trei ani. Și finanțarea persoanelor fizice a accelerat, în special ca urmare a cererii ridicate de împrumuturi ipotecare.
Băncile au continuat să ofere un volum ridicat de împrumuturi noi și în ultima lună de vară, în special firmelor, unde creditele noi la opt luni de noi au fost peste nivelul de anul trecut. Doar creditarea de consum se menține sub valorile de anul trecut și pare segmentul cu cea mai lentă revenire după reculul cauzat de criza sanitară și economică din primăvară.
Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,9% față de iulie și cu 3,7% față de anul anterior în august, la 274,5 miliarde de lei, pe fondul accelerării împrumuturilor pentru firme, și a ajuns peste nivelul de dinainte de declanșarea crizei COVID-19 din primăvară.
Creditarea a continuat redresarea în iulie după evoluția slabă din primăvară. Împrumuturile de consum au avut cea mai bună lună de la declanșarea pandemiei, însă de departe cea mai bună evoluție a fost în cazul împrumuturilor pentru companii, unde soldul a avansat cu circa 1 miliard de lei într-o lună.
Soldul creditului privat a crescut cu 0,4% în iunie, după două luni consecutive de scădere pe fondul pandemiei de coronavirus.
Dinamica creditului a încetinit pe aproape toate componentele în primele două luni din 2019, confirmând tendința din ultimele câteva luni. După o lună ianuarie slabă, datele pe februarie arată o revenire ușoară pe creditele de consum în lei și o stabilizare pe cele pentru locuințe. Pe de altă parte, împrumuturile pentru companii au scăzut. Peste răcirea dinamicii economice, de la începutul anului pe sistemul bancar a venit și taxa pe active, peste care se adaugă și limitarea administrativă a gradului de îndatorare pentru persoanele fizice.
Consumul rămâne la putere în piața creditării și ajunge la cel mai ridicat ritm anual de creștere post-criză. Creditul pentru locuințe rămâne puternic, dar, conform datelor analizate de Profit.ro, dinamica se reduce la cel mai redus nivel din ultimele 14 luni, în timp ce finanțarea companiilor dă semne de viață, mai ales pe valută, însă la un nivel sub inflație sau creșterea economică.
După o lună iulie mai slabă, ritmul de creștere a creditului acordat populației a revenit la circa 1%, însă rata anuală se menține la sub 10%, pe fondul unei decelerări a împrumuturilor în lei și a unei scăderi mai lente a celui în valută, atât în cazul consumului cât și a creditului pentru locuințe. Băncile au acordat și ceva mai multe împrumuturi companiilor, mai ales în valută.
Sistemul bancar din România este cel mai mic din Europa Centrală și de Est raportat la dimensiunea economiei, însă Raiffeisen estimează că, în perioada 2017-2022, va avea cel mai rapid ritm de creștere din regiune, grație revenirii economice, cu un avans anual de aproape 10%.
Banca Națională a României vede riscuri în scădere la adresa stabilității financiare față de primăvara anului trecut. Riscul modificărilor legislative care vizează sistemul bancar a fost retrogradat de la categoria sever la categoria mediu, după deciziile Curții Constituționale privind Legea dării în plată și cea a conversiei. BNR introduce însă, în premieră, după criză, riscul creșterii accelerate a prețurilor proprietăților imobiliare.
Băncile au finanțat preponderent populația în perioada de după criză, astfel că jumătate din populația activă a țării a ajuns să aibă un credit, nivel similar celui din 2008, anul cu cea mai ridicată creștere a creditului, arată datele BNR. Cei care iau credite au un grad de îndatorare din ce în ce mai ridicat, iar ritmul de creștere a împrumuturilor arată o acumulare rapidă a vulnerabilităților în cazul creditării populației.
Banca Națională a României ar fi trebuit să publice a doua ediție anuală a Raportului privind stabilitatea financiară în luna octombrie. Consiliul de administrație al BNR nu mai are programată nicio ședință în acest an, astfel că este puțin probabil ca documentul să fie aprobat înaintea alegerilor parlamentare.
Creditul acordat sectorului privat a crescut, în decembrie, în termeni anuali, pentru prima dată după 2012. Creditarea în lei a avut o creștere de două cifre, în timp ce creditul în valută a continuat să scadă cu o rată de aproape 10%.