Romaero a beneficiat de facilitățile fiscale prevăzute de OG nr. 6/2019, constând în restructurarea datoriilor bugetare, obligațiile de plată fiindu-i reduse și eșalonate, cu anularea penalităților. Facilitățile sunt acordate însă doar companiilor care nu se află în insolvență, astfel că, acum, Romaero nu mai beneficiază de ele.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din București, companie controlată de Ministerul Energiei, a ieșit astăzi din insolvență
Grupul italian Beltrame, unul dintre cei mai mari producători de bare din oțel și oțeluri speciale din Europa și deține în România combinatul siderurgic Donalam Călărași, preia activele funcționale ale Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, intrat în faliment, dar cu decizie suspendată între timp, tranzacția, anunțată anterior de Profit.ro, fiind confirmată acum oficial și indicată ca fiind în analiza Consiliului Concurenței.
Oferta angajantă de cumpărare a activelor funcționale de producție ale Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște înaintată de grupul italian Beltrame, de 38,3 milioane euro plus TVA, a fost aprobată de creditorii singurului producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, aflat de 8 ani în insolvență, însă dacă tranzacția nu va fi finalizată în condițiile convenite, conducerea COS Târgoviște va continua negocierile cu Liberty Steel și Liberty Galați din grupul GFG Alliance al familiei indiene Gupta, precum și cu alți investitori interesați.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va lua în discuție în următoarea sa ședință, programată pe 1 septembrie, un proiect de hotărâre de aprobare a acțiunilor necesare transferului activității Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie termică al Capitalei controlat de Ministerul Energiei, la Compania Municipală Termoenergetica, operatorul sistemului centralizat de încălzire din subordinea municipalității.
Primăria Capitalei și Ministerul Fondurilor Europene au semnat în noiembrie anul trecut un contract de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București, prin care vor fi recondiționați 106 kilometri de traseu de transport al agentului termic, respectiv 212 kilometri de rețea de conducte dintr-un total de 954, respectiv circa 23%.
Distribuție Energie Electrică România (DEER) SA, operatorul de distribuție de curent din grupul listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital, a ajuns să solicite și să obțină în primă instanță falimentul Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște după ce a negociat fără succes preluarea a două stații electrice aflate în proprietatea combinatului contra stingerii unei datorii restante de peste 3,25 milioane lei a COS Târgoviște față de DEER.
Tribunalul Dâmbovița a respins miercuri cererea de confirmare a planului de reorganizare modificat și completat al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România și a dispus intrarea în faliment a companiei, în urma solicitării în acest sens a Distribuție Energie Electrică România (DEER), operatorul de distribuție de electricitate din grupul listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital.
Primăria Capitalei și Ministerul Fondurilor Europene au semnat în urmă cu 7 luni, în noiembrie anul trecut, un contract de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București, prin care vor fi recondiționați 106 kilometri de traseu de transport al agentului termic, respectiv 212 kilometri de rețea de conducte dintr-un total de 954, respectiv circa 23%.
Compania Distribuție Energie Electrică România (DEER), operatorul de distribuție de electricitate din grupul listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital, a depus la tribunal cerere de intrare în faliment a Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, pentru o datorie restantă curentă, acumulată după intrarea în insolvență a combinatului, de peste 3 milioane de lei.
Un al cincilea potențial investitor, pe lângă cei 4 prezentați deja de Profit.ro, și-a manifestat interesul pentru activul funcțional industrial al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, potrivit unui document oficial.
Adunarea creditorilor Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, a aprobat scoaterea la licitație a activului funcțional industrial al acestuia, fiind vizată o trazacție de tip "transfer de activitate", iar suma încasată din vânzare va fi folosită pentru plata datoriilor bugetare către ANAF, în cuantum de peste 200 milioane lei.
Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, operatorul sistemului centralizat de încălzire din Capitală, datorează peste 426 milioane lei producătorului de energie termică controlat de stat Electrocentrale București (ELCEN) pentru agentul termic livrat în ianuarie-aprilie anul acesta, în principal din cauza faptului că Primăria Capitalei, care controlează Termoenergetica, nu și-a respectat obligația legală de a îi vira în termenul prevăzut de lege (15 zile de la prezentarea deconturilor) subvenții de 479,2 milioane lei pentru acoperirea diferenței dintre costurile reale ale termoficării și prețul de livrare redus plătit de populație.
În decembrie anul trecut, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara că ELCEN, deținută de minister, principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din Capitală, are în plan să închirieze capacități modulare de generare de agent termic pe care să le amplaseze în incinta unora dintre CET-urile sale, pentru sporirea capacității de producție a acestora, în scopul suplinirii pierderilor extrem de mari din rețeaua de transport și distribuție a Termoenergetica.
Activul funcțional industrial al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, ar putea fi scos la licitație, fiind vizată o trazacție de tip "transfer de activitate", iar suma încasată din eventuala sa vânzare ar urma să fie folosită pentru plata datoriilor bugetare către ANAF, în cuantum de peste 200 milioane lei. Nu este însă cu totul exclusă nici revenirea la varianta inițială de salvare a combinatului, prin darea în plată a activului către stat.
Guvernul pregătește ștergerea de datorii bugetare în cuantum de peste 45 milioane lei ale companiei de stat strategice Avioane Craiova, listată la Bursa de Valori București (BVB) și controlată de Ministerul Economiei cu aproape 96% din acțiuni, pentru ca aceasta să poată să livreze în continuare produse și servicii pentru Forțele Sistemului Național de Apărare (FSNA).
Techcom GmbH, o companie germană înființată în anii ’90 și specializată în modernizarea tehnologică a facilităților din industria metalurgică, activă în special în spațiul ex-sovietic, ar fi interesată de preluarea activului funcțional de producție de oțeluri pentru construcții al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat în insolvență, au declarat, pentru Profit.ro, surse apropiate discuțiilor purtate între cele două părți.
Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, a fost găsit vinovat pentru decesul unui angajat într-un accident de muncă survenit în întreprindere în urmă cu peste 8 ani și condamnat de Judecătoria Târgoviște la plata unei amenzi penale în valoare de 125.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Ministerul Economiei ia în calcul, ca posibilă soluție de salvare a Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, și vânzarea prin licitație a activului industrial funcțional al acestuia către un investitor privat, a transmis oficial ministerul printr-un comunicat de presă, confirmând informația publicată anterior în exclusivitate de Profit.ro.
Guvernul ia în calcul să renunțe la "naționalizarea" activului industrial funcțional al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște. Anterior, o firmă controlată de o companie financiară din Polonia cu puternice legături în China, fondată și condusă de un fost funcționar al consulatului polonez din Shanghai devenit ulterior om de afaceri în Republica Populară Chineză, a avansat o ofertă.
Legislația în vigoare prevede că cererile adresate Fiscului ale companiilor care doresc să dea în plată către stat active funcționale industriale în schimbul ștergerii datoriilor bugetare trebuie însoțite și de un aviz favorabil al ministerului de resort, care în cazul de față este Ministerul Economiei. Ministerul trebuie să decidă și ce face cu activele preluate: le include în capitalul unor companii de stat sau le concesionează.
Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, controlat de Ministerul Energiei și aflat încă în insolvență, a demarat la tribunal un litigiu cu propriul său administrator judiciar, Sierra Quadrant, obiectul neînțelegerii, cu miză de milioane de lei, fiind baza de calcul a onorariului de succes cuvenit administratorului pentru stingerea de creanțe de peste 1 miliard de lei.
Conducerea COS Târgoviște sfătuiește Guvernul, care urmează să preia platforma de producție prin Ministerul Economiei, să ia măsuri specifice de restricționare a importurilor de oțel-beton pentru protejarea activității combinatului, afirmând că cele instituite de Uniunea Europeană începând cu anul 2018 nu au avut nici un efect, ba chiar dimpotrivă, dar și să majoreze salariile angajaților direct productivi.
Creditorii Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din București, companie în insolvență controlată de Ministerul Economiei, au aprobat în ședință actele și procedurile necesare pentru ca societatea să își achite prin compensare datoriile fiscale cu bani pe care Primăria Capitalei îi are de încasat de la bugetul de stat pentru a îi achita ca subvenție către operatorul de termoficare Termoenergetica, doi miniștri-cheie ai Guvernului promițând anterior că, prin această metodă, ELCEN va ieși din insolvență.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din București, companie controlată de minister, va ieși din insolvență prin tăierea penalităților acumulate la datoriile sale bugetare neplătite, în condițiile OUG nr. 69/2020, astfel că va putea accesa finanțări, inclusiv din fonduri UE, pentru investițiile necesare în retehnologizarea termocentralelor sale.