Consiliul General al Municipiului București (CGMB) are pe ordinea de zi a ședinței din 26 februarie trei proiecte de hotărâri care au ca scop salvarea sistemului centralizat de încălzire din Capitală, în condițiile în care a doua zi, pe 27 februarie, există riscul ca instanța de judecată să pronunțe falimentul RADET, iar Primăria București declară în mod oficial că falimentul Regiei de termoficare este "iminent".
Cramele Huși, unul dintre cei mai mari producători de vin din Moldova, pe piață din 1954, au intrat în faliment prin sentință rămasă definitivă, tabelul creditorilor indicând sume recunoscute la plată de peste 30 milioane lei către circa 240 de creditori. În toamnă, Profit.ro a relatat că societatea care operează Cramele, atunci în fază de faliment suspendat, negociază cu producătorul de vinuri din Republica Moldova Purcari Wineries, intrat pe bursa locală la începutul anului, pentru preluarea de către acesta a Cramelor și realizarea unei infuzii de capital cu care să fie acoperite datoriile companiei din Vaslui.
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie controlat de ministerul de resort care furnizează agent termic către RADET, gestionarul sistemului centralizat de încălzire din Capitală aflat în subordinea municipalității bucureștene, transmite că "are disponibilitatea" de a asigura energia termică pentru populație și dacă RADET intră în faliment, cu condiția ca Primăria Capitalei să plătească subvenția de la bugetul local.
Compania olandeză Mars One, înființată cu scopul de a crea o viitoare colonie umană pe planeta Marte, s-a declarat în faliment, potrivit unui comunicat al firmei citat miercuri de EFE.
Potrivit unui document al administratorului judiciar al RADET, Rominsolv, la finalul lunii trecute a avut loc la Guvern o întâlnire între reprezentanții Ministerului Energiei, ai ANAF și ai Primăriei Municipiului București, cu medierea Guvernului. Din minuta întâlnirii "nu reiese în mod neechivoc că părțile exclud varianta falimentului RADET București", se arată în documentul citat.
Președintele Sears Holdings, Eddie Lampert, a făcut o ofertă de 4,4 miliarde de dolari pentru preluarea companiei americane de retail aflată în faliment, aceasta fiind singura șansă pentru salvarea de la lichidare și evitarea concedierii a zeci de mii de angajați, a declarat vineri un purtător de cuvânt al fondului de hedging al miliardarului, transmite Reuters.
Fiscul cere intrarea în faliment a RAFO Onești, reintrată în insolvență în 2016 și a cărei platformă industrială scoasă la licitație nu și-a găsit încă cumpărător, relevă documente analizate de Profit.ro. Compania are datorii totale de peste 330 milioane lei, din care 90% către fostul acționar majoritar, Petrochemical Holding, grup înregistrat în Austria și controlat de rusul Iakov Goldovski.
Operatorul magazinelor de amenajări interioare, parchet și covoare Proges, Podnet Consulting, a fost preluat de comerciantul polonez Sklepy Komfort, o rețea de aproape 150 de magazine preluată în urmă cu 5 ani de omul de afaceri Michal Solowow, creditat la acest moment de Forbes cu o avere de 2,9 miliarde dolari, fost pilot de raliu (vicecampion al Europei și al Poloniei) și unul dintre cei mai bogați oameni din Polonia. Solowow este deja prezent în România, la Onești, prin grupul Barlinek, producător de parchet stratificat. În urmă cu doi ani, Profit.ro a anunțat că magazinele Proges erau operate de o companie intrată în faliment.
Tesla a fost la câteva săptămâni distanță de intrarea în faliment din cauza problemelor legate de producția sedanului Model 3, potrivit lui Elon Musk.
Producătorul italian de cafetiere Bialetti, brand istoric sinonim de generații cu marca moka, având o fabrică și în parcul industrial Plopeni, reintrată pe profit de 4 ani, se confruntă cu mari probleme financiare, generate de un volum al datoriilor ajuns la 68 milioane euro, fiind obligat acum să recurgă la negocieri pentru un împrumut de urgență de circa 40 milioane euro de la fondul american de investiții Och-Ziff Capital, în încercarea de a evita falimentul.
Cifra de afaceri a companiei Vulcan SA a scăzut substanțial, conform datelor Profit.ro, cu peste 81%, în primele 8 luni din acest an, față de perioada similară a anului trecut, ajungând să nu mai acopere nici măcar cheltuielile salariale. Marea problemă a companiei este că nu are nicio perspectivă de a încheia noi contracte prin care să-și valorifice capacitatea de producție și forța de muncă. Ce se va întâmpla cu firmele din energie va fi anunțat la Profit Energy.forum, conferință organizată cu sprijinul Exxon Mobil, care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
Importatorul de produse petroliere Petrolexportimport a intrat direct în faliment, la propria cerere, în baza deciziei semnate de Tribunalul București. În perioada regimului comunist, compania era cel mai mare jucător prin intermediul căruia erau derulate afacerile cu petrol. Până în 1997, Petrolexportimport a deținut monopolul importului de țiței și exportului de produse petroliere pentru sistemul de rafinare din România. Compania a fost privatizată în 2000 și este controlată astăzi indirect de către omul de afaceri Alexandru Popescu, în vârstă de 31 de ani, care a moștenit business-ul de la tatăl său, Ovidiu Popescu, decedat în 2011.
Sears Holdings, retailer american cu o istorie de 100 de ani, a cerut protecția legii falimentului, punând sub semnul întrebării viitorul unei afaceri care a dominat la un moment dat piața mall-urilor din Statele Unite, dar care este afectată acum de comerțul online, transmite Reuters.
Complexul hotelier Vila 23 Snagov, o unitate de 4 stele construită pe malul lacului Snagov, dar intrată în insolvență și ulterior în faliment după ce companiile și-au restrâns bugetele pentru acțiuni tip teambuilding, iar alți clienți nu s-au lăsat convinși să încerce serviciile puse la dispoziție, a fost scos din nou la vânzare, cu aproape 6,5 milioane de euro.
Una dintre cele mai vechi, mai mari și mai notorii companii de procesare a deșeurilor animale, Protan SA, înființată în anii ’50 în cadrul rețelei Ecarisajul și controlată în prezent de grupul ungar ATEV Feherjefeldolgozo, a intrat direct în faliment la cererea proprie, în plină criză a pestei porcine, cu datorii totale de peste 36 milioane lei.
La un deceniu de la “decesul” Lehman Brothers lumea financiară s-a repezit să comemoreze fostul acționar al Fed fără să amintească nimic de exemplele de succes. De cei care au anticipat criza și au reușit să se ferească de ea. Asta pentru că înainte de falimentul Lehman - din septembrie 2008 - marea bancă olandeză ABN AMRO devenea subiectul celei mai mari achiziții din istorie.
Firma importă energie din România și o vinde ulterior clienților din Ungaria, printre care se numără și primăriile mai multor localități maghiare, atât pe partea de alimentare cu curent electric a instituțiilor locale, cât și în ceea ce privește energia necesară sistemelor de iluminat public. Participația de 99% a Transenergo la divizia sa maghiară Transenergo Hungary KFT a fost evaluată anul trecut de Fisc la circa 2,3 milioane lei.
Senatorii au respins legea, inițiată chiar de parlamentari ai coaliției de guvernământ, prin care ar fi fost interzis administratorilor și acționarilor care au adus societăți în insolvență sau faliment să înființeze o altă firmă până la finalizarea procedurilor legate de acea companie. Profit.ro avertizase, la momentul lansării proiectului, că, în goana lor după firmele private aflate în dificultate financiară, parlamentarii au uitat că însuși statul are numeroase companii în insolvență, astfel că o lege de acest tip ar bloca Guvernul sau autorități locale să mai înființeze vreo firmă pentru o perioadă extrem de lungă.
Cramele Huși, unul dintre cei mai mari producători de vin din Moldova, pe piață din 1954, aflat în fază de faliment suspendat, negociază cu producătorul de vinuri din Republica Moldova Purcari Wineries, intrat pe bursa locală la începutul anului, pentru preluarea de către acesta a Cramelor și realizarea unei infuzii de capital cu care să fie acoperite datoriile companiei din Vaslui. Tabelul definitiv al creditorilor indică sume recunoscute la plată de peste 30 milioane lei către circa 240 de creditori.
Netcity Telecom, operatorul rețelei metropolitane de comunicații a Capitalei, prin tarifele mari practicate, distorsionează piața comunicațiilor și afectează afacerile operatorilor mici și medii, falimentându-i, susține președintele Asociației Naționale a Internet Service Providerilor din România (ANISP), Cătălin Cuturela.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a chemat în judecată Astra și acționarii asigurătorului intrat în faliment în august 2015, pentru recuperarea sumei de 111.116 lei, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate în trei dosare câștigate de instituție.
Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN), controlată 100% de stat prin Ministerul Energiei și aflată de 2 ani în faliment, vrea să-și scoată la vânzare cel mai important și mai valoros activ, respectiv stocul de apă grea aflat în proprietatea sa, din care o parte este ipotecată în favoarea a două bănci creditoare.
Harry Dent, investitor în piețele financiare internaționale, atrage atenția că foarte multe din gospodăriile populației din SUA sunt deja sub stres, iar ocupanții acestora, la primul șoc financiar, riscă să-și piardă casele. Cel mai înspăimântător - aproape jumătate din familiile de americani nu au deoparte măcar 400 de dolari pentru realizarea unor cheltuieli de urgență sau neprevăzute.
Firma care o operează, aflată în faliment, este controlată de grupul Petrochemical Holding, înregistrat în Austria și deținut de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, care este proprietar și al rafinăriei RAFO Onești, scoasă de asemenea la vânzare, deocamdată fără succes. Petrochemical Trading SRL a preluat rafinăria Dărmănești în 2007, în ideea de a o opera în sinergie cu RAFO.
Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au anulat sentința prin care Tribunalul Prahova dispusese intrarea în procedura generală a falimentului pentru firma Asesoft International SA, urmărită penală într-un dosar de corupție alături de fostul deputat Sebastian Ghiță și în privința căreia procurorii DNA au pus sechestru pe bunuri. Dosarul, în care zeci de firme, insittuții bancare dar și insittuții publice apar drept creditori ai Asesoft, a fost trimis spre rejudecare.