Catedrala Sagrada Familia, edificiu emblematic al orașului Barcelona a cărui arhitectură a fost concepută de Antoni Gaudi, a obținut vineri permisul de construcție după 137 de ani de șantier ilegal, potrivit AFP. Lucrările la catedrală au început în 1882, iar cererea de autorizație de construcție a fost depusă de Gaudi în 1885.
Ducesa de Sussex Meghan Markle și viitorul ei copil – cel care va fi al șaptelea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii – fiind cetățeni americani, vor fi în situația de a plăti taxe în SUA, ceea ce ar putea oferi acces autorităților americane la conturile private al Familiei Regale britanice, anunță CNN.
Familia Reimann, una din cele mai bogate din Germania, la conducerea firmei care deține, printre altele, produsele anticalcar Calgon sau rețeaua de restaurante de tip fast food Pret a manger, a recunoscut duminică că a avut legături cu regimul nazist al lui Adolf Hitler, transmite AFP.
Transilvania Construcții, grup controlat în proporție de peste 94% de antreprenorii Mircea și Andrei Timofte (tată și fiu), a trecut pe profit în 2018, în condițiile majorării afacerilor cu peste două treimi.
Familia Rockefeller a donat 200 de milioane de dolari Muzeului de Artă Modernă din New York (MoMA), a informat marți instituția, citată de AFP, care precizează că este vorba despre una dintre cele mai mari sume oferite vreodată unui muzeu.
Primăria Barcelonei și patronatul catedralei Sagrada Familia prezintă joi un acord de urbanism pentru a defini ultimele lucrări la templul proiectat de Antoni Gaudí, informează La Vanguardia.
Imobilul s-a aflat în portofoliul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) din subordinea Ministerului Justiției, pentru a fi, în conformitate cu legislația în vigoare, preluat gratuit în proprietate de primării, instituții ale administrației centrale, alte instituții publice de interes național sau regii autonome sau pentru a fi dat în folosință gratuită academiilor sau ONG-urilor, însă neexistând solicitări în acest sens, ANAF l-a scos la licitație în cele din urmă.
Discuțiile se poartă încă din iunie 2018, după cum a relatat Profit.ro la momentul respectiv. Anul trecut, una dintre parcelele de teren din parc care au făcut obiectul negocierii dintre Primărie și familia Săvulescu, în suprafață de aproape 1,2 hectare, a fost scoasă la vânzare pe OLX, contra sumei de 600 euro/mp, în total 7,1 milioane euro. Între timp, anunțul a dispărut de pe site.
Discuțiile se poartă încă din iunie 2018, după cum a relatat Profit.ro la momentul respectiv. Anul trecut, una dintre parcelele de teren din parc care au făcut obiectul negocierii dintre Primărie și familia Săvulescu, în suprafață de aproape 1,2 hectare, a fost scoasă la vânzare pe OLX, contra sumei de 600 euro/mp, în total 7,1 milioane euro. Între timp, anunțul a dispărut de pe site.
La 4 ani de la condamnarea la închisoare cu executare a omului de afaceri Dan Voiculescu în dosarul ICA și la un an după ce acesta a și fost eliberat condiționat din penitenciar, clădirea cu 10 etaje a fostului sediu al trustului media Intact, deținută de familia lui Voiculescu, clădire confiscată în vederea acoperirii prejudiciului de peste 60 milioane euro stabilit de procurori și confirmat de instanță în dosarul menționat, ar putea să nu mai fie scoasă la licitație, cum se intenționa inițial.
Porsche SE, compania prin intermediul cărei familiile Porsche și Piech controlează Volkwagen Group, și-a lărgit Consiliul de Supraveghere pentru a face loc strănepoților fondatorului Ferdinand Porsche. Porsche SE a anunțat și un nivel record al dividendelor, de 1,76 euro pe acțiune.
Odată cu anunțarea rezultatelor pentru 2017 ale grupului Renault, avem la dispoziție și situația vânzărilor (înmatriculărilor) la nivel global ale mașinilor care fac parte din familia Logan, la rândul ei parte din gama Global Acces, a Renault Group. Statisticile analizate de Profit.ro includ atât mașini sub sigla Dacia, cât și pe cele sub sigla Renault.
Familia Kardashian și-a reînnoit colaborarea cu televiziunea E!, printr-un acord multianual în valoare de zeci de milioane de dolari, care va fi valabil până în anul 2020, informează hollywoodreporter.com.
Surprinde în special intrarea în insolvență a Elcomex IEA SA, una dintre cele mai mari companii românești specializate în inginerie energetică, executantă a numeroase lucrări pentru centrala nucleară Cernavodă operată de Nuclearelectrica. La finalul lunii februarie, compania avea în derulare contracte în valoare totală de peste 100 milioane euro, valoare din care mai rămăsese de facturat mai mult de jumătate.
Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA, controlat de familia omului de afaceri Dan Voiculescu, a decis să-și vândă participația de 80,6% din acțiunile companiei de brokeraj în asigurări Millenium Insurance Broker, aflată în top 10 al industriei de profil ca prime intermediate, cu suma totală de aproape 814.000 euro.
Ilinca von Derenthall, director executiv pentru Europa Centrală al LGT Bank Oesterreich, parte a grupului financiar LGT deținut de familia princiară din Liechtenstein, și Marcel Cobuz, în prezent CEO și membru al board-ului LafargeHolcim Maroc, care a coordonat fuziunea celor doi giganți mondiali ai construcțiilor, se află pe lista candidaților propuși de Ministerul Energiei pentru poziția de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei de stat Hidroelectrica.
Clădirea, construită în 1884, a ajuns în proprietatea Romelectro printr-un simplu certificat emis de Ministerul Industriilor, în guvernarea Văcăroiu. Romelectro, fosta întreprindere de comerț exterior a Ministerului Energiei de pe vremea lui Ceaușescu, înființată în 1971, este în prezent una din cele mai mari companii private specializate în lucrări de construcții pentru obiective energetice.
Afacerea familiei Drăgoi în domeniul producerii de preforme PET a început cu o idee din lucrarea de diplomă a Mirelei Drăgoi (46 ani) în 1994, la Institutul de Studii Economice Craiova, și două echipamente construite de soțul său, Ion Drăgoi, în clădirea fostului Vinalcool din Căzănești, județul Ialomița. 12 ani mai târziu a ajuns la cea mai mare fabrică de preforme PET din regiune, din care sunt realizate ambalaje pentru 120 de branduri cunoscute, precum Pepsi și Heineken, iar compania țintește să devină un jucător important în regiune.
Opere realizate de Theodor Aman, C.D. Rosenthal, Gheorghe Tattarescu, Mihail Töpler, Anton Chladek se numără printre cele 24 de tablouri din colecția familiei boierești George Manu care vor fi scoase la vânzare pe 29 septembrie, în cadrul licitației ”Colecția familiei boierești Manu. Începuturile picturii românești (sec. XVIII - XIX)” de casa Artmark.
Regina Ana a fost înmormântată, sâmbătă, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, ridicată în vecinătatea mănăstirii de la Curtea de Argeș.
Restructurarea sectorului de asigurări merge mai departe. Forte Asigurări devine a doua companie din ultimul deceniu pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară cere declanșarea falimentului, după ce anul trecut a inițiat procedura de faliment pentru liderul pieței de atunci, Astra Asigurări.
Lucrările la proiectul amenajării hidroenergetice Răstolița (județul Mureș) au început în 1989. La acea dată, costul total al lucrărilor era estimat la peste 162 miliarde lei "ceaușiști". În prezent, potrivit estimărilor Hidroelectrica, costurile totale ale investiției, de la startul lucrărilor și până la finalizare, se vor ridica la peste 1,45 miliarde lei.
Familia franceză Guillemot, fondatoarea Gameloft, a decis să vândă majoritatea acțiunilor deținute la producătorul de jocuri video către grupul de media Vivendi, după ce acesta din urmă a preluat controlul asupra Gameloft în urma unei oferte nesolicitate de preluare. Capitularea are loc la mai puțin de patru luni de la lansarea ofertei Vivendi, care a fost aspru criticată de către membrii familiei Guillemot.
ASF a decis blocarea transferului cu titlu gratuit a unui număr total de 228.098 de acțiuni proprii deținute de către societatea Unirea Shopping Center controlată de soții Dan și Carmen Adamescu către persoane din conducerea companiei, inclusiv Carmen Adamescu, pachet de acțiuni care, la cotația din prezent a companiei la BVB, de 50 lei/titlu, are o valoare totală de circa 11,4 milioane lei.