La 2 luni de la votul în AGEA de la SIF Transilvania pentru operațiunea de răscumpărare care vizează 7,5% din acțiuni, programul nu a înaintat, oferta având nevoie de o evaluare a acțiunilor COMCM Constanța și de un prospect avizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Deși directorul de un sfert de veac al SIF-ului, Mihai Fercală, neagă, investitorii și profesioniștii pieței apreciază că mișcarea este cu dedicație și vizează scoaterea pe cale amiabilă din acționariat a omului de afaceri Constantin Frățilă. „Ditamai societatea se mișcă pentru un om!”, spune un fost broker.
În cadrul unui tip de operațiune de răscumpărare în premieră pentru piața românească, SIF Transilvania vizează să preia 6% din titlurile proprii, în prezent cu o valoare de piață de 32 milioane lei, pentru deținerea sa majoritară la compania COMCM Constanța. Directorul Fercală a punctat, la ultima sa prezență în fața acționarilor, valoarea pachetului respectiv prin faptul că societatea constănțeană stă pe un teren „în buricul târgului”, dar nu mai departe de toamna anului trecut aceeași conducere prindea în bilanț respectiva participație într-o raportare prin valoare justă la doar 2 milioane lei. În aceste condiții, acum, schimbul cu 6% din acțiunile SIF Transilvania ar echivala cu o capitalizare de doar 35 milioane lei pentru SIF-ul cu sediul în Brașov.
La o zi după publicarea Autorității de Supraveghere Financiară prin care a fost sancționat șeful de un sfert de veac de la SIF Transilvania, Directoratul societății contestă veridicitatea elementelor care stau la baza hotărârii și menționează că va depune plângere împotriva acesteia. În paralel, va solicta suspendarea aplicării amenzii în instanță.
Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a sancționat pe șeful de un sfert de veac de la SIF Transilvania pentru că anul trecut nu a dat curs conform dispunerilor supraveghetorului pieței unei cereri de completare a ordinii de zi a AGA de bilanț de anul trecut.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la SIF Transilvania a votat în favoarea programului de răscumpărări pentru 7,5% din titlurile proprii, în care cea mai mare componentă este cea de schimb de acțiuni, prin care SIF-ul intenționează să cedeze pachetul majoritar la COMCM Constanța. Directorul Mihai Fercală neagă percepția conturată în piață că operațiunea de piață este rezultatul unei înțelegeri cu omul de afaceri constănțean Constantin Frățilă, cu care se află în litigii și controverse publice de peste 7 ani: „Nu numai domnul Frățilă, teoretic, poate fi interesat de a schimba acțiunile pe care le deține.”
Oferta de răscumpărare de la SIF Transilvania are pe masă un pachet de acțiuni la o companie cu pierderi. Raportarea preliminară anuală a COMCM Constanța, care arată venituri de doar 4,1 milioane lei, confirmă în oarecare măsură declarațiile de acum aproape 2 ani ale șefului de la SIF3, Mihai Fercală, conform căruia obiectul principal de activitate a fost „nimicit”.
Supraveghetorul pieței de capital a notificat SIF Transilvania că oferta de răscumpărare propusă acționarilor care prevede și o componentă de schimb de acțiuni nu poate include titlurile COMCM Constanța, emitent suspendat de la tranzacționare și pentru care nu pot fi efectuate schimburi de pachete de acțiuni nici în cadrul unor operațiuni de piață complexe. Mai mult decât atât, cum succesul ofertei de răscumpărare este condiționat de înstrăinarea participației de la COMCM, operațiunea poate fi trântită cu totul.
Componenta de schimb de acțiuni a ofertei de răscumpărare propusă de SIF Transilvania o reprezintă pachetul majoritar deținut la societatea COMCM Constanța, în ceea ce pare a fi un demers de încercare de scoatere din acționariat a fostului arbitru de fotbal Constantin Frățilă, cu care conducerea SIF se află în dispută de peste 7 ani. Ironic, dacă am face abstracție că ar putea fi o ofertă cu dedicație, investitorilor de portofoliu ai SIF Transilvania li se oferă o societate împotriva căreia directorul Mihai Fercală a inițiat mai multe litigii și pe care a prezentat-o public în cea mai proastă lumină. Nu mai departe de AGA de bilanț de anul trecut, șeful de peste un veac al SIF Transilvania spunea că obiectul principal al acesteia „a fost nimicit”.
Componenta de schimb de acțiuni a programului de răscumpărări propus pentru un vot al acționarilor SIF Transilvania în martie vizează scoaterea din acționariat al fostului arbitru de fotbal Constantin Frățilă, unul dintre cei mai importanți acționari, în paralel cu vânzarea către acesta a pachetului majoritar la COMCM Constanța.
Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a avizat pe Marius Moldovan, președinte al Depozitarului Central, drept membru în Consiliul de Supraveghere. Boardul rămâne descompletat, după ce acum o lună autorizarea îi fusese retrasă omului de afaceri Constantin Frățilă.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizarea omului de afaceri Constantin Frățilă de a fi membru în Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania, în baza unui articol de lege care interzice accesul la astfel de poziții persoanelor urmărite penal pentru infracțiuni prevăzute de legislația financiar-bancară. Board-ul este deja descompletat, Marius Moldovan nefiind avizat de către ASF nici la 4 luni și jumătate de la votul primit în AGA.
SIF Transilvania își informează acționarii că este în imposibilitatea de a realiza demersul de majorare a valorii nominale a acțiunilor proprii, operațiune care ar urma să scoată din acționariat milioane de deținători de pachete reziduale din programul de privatizare în masă, întrucât decizia AGEA în acest sens nu a putut fi publicată în Monitorul Oficial. Un acționar din grupul omului de afaceri constănțean Constantin Frățilă a obținut o amânare în instanță a unui termen pentru data de 10 septembrie și a scos în afara calendarului aprobat de acționari operațiunea de consolidare a acțiunilor SIF Transilvania. Este exact modalitatea prin care Asociația Investitorilor pe Piața de Capital a blocat în justiție o inițiativă similară a SIF Moldova.
SIF Transilvania își informează investitorii că nu poate înainta în demersurile de majorare a valorii nominale a acțiunilor proprii, operațiune care ar urma să scoată din acționariat milioane de deținători de pachete reziduale din programul de privatizare în masă, întrucât decizia AGEA în acest sens nu a putut fi publicată în Monitorul Oficial. Un acționar din grupul omului de afaceri constănțean Constantin Frățilă a atacat în instanță operațiunea de înregistrare după un model prin care Asociația Investitorilor pe Piața de Capital a blocat o inițiativă similară a SIF Moldova.
SIF Transilvania a anunțat că DIICOT i-a transmis că a dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului arbitru de fotbal Constantin Frățilă, membru în Consiliul de Supraveghere al societății, și a altor persoane fizice și juridice cu care acesta ar fi acționat concertat, suspiciunile fiind de manipulare a Bursei prin tranzacții simulate cu acțiuni SIF 3.
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la SIF Transilvania „a picat” atât propunerea de revocare din Consiliul de Supraveghere a lui Constantin Frățilă, cât și atragerea răspunderii directorului Mihai Fercală. Războiul dintre cei 2 protagoniști a rămas netranșat într-o AGA în care aceștia s-au acuzat reciproc că sunt infractori și că lovesc în valoarea SIF-ului. Nici soțiile combatanților nu au scăpat de a fi pomenite într-o sală de ședințe unde volumul decibelilor a fost foarte ridicat.
Dividendul brut de 0,02 lei/acțiune aprobat aproape unanim, bugetul de venituri și cheltuieli a trecut confortabil, iar Consiliul de Supraveghere a fost ales în componență completă, inclusiv cu primul adversar al conducerii din ultimii ani, Constantin Frățilă.
Compania de construcții COMCM Constanța a realizat în primele trei luni ale acestui an venituri de aproape 350.000 de lei, drastic sub încasările de peste 3 milioane lei din perioada similară din 2015.
Trei dintre candidații la Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania au pus în antenția acționarilor un punct de vedere în care contestă managementul actual în frunte cu Mihai Fercală. Ajustările abrupte ale raportărilor privind veniturile și profiturile, rezervele auditorului și încercările de a bloca discutarea performanței managementului de către acționari sunt principalele elemente imputate de către cei trei semnatari - Radu Toia, Răzvan Rusu și Cristian Micu.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis astăzi să oblige directoratul SIF Transilvania să accepte propunerea unui grup de acționari de a include pe ordinea de zi din AGOA, programată pentru 28/29 aprilie, alegerea membrilor Consiliului de Supraveghere prin vot cumulativ.
Invocând regulamente ale supraveghetorului pieței, SIF Transilvania îi consideră ineligibili pentru Consiliul de Supraveghere pe Constantin Frățilă, Gabriela Alexe și Radu Toia, iar, cum numărul candidaților este de numai 4, nu va proceda la alegerea prin votul cumulativ din Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 28/29 aprilie.
La Adunarea Generală a Acționarilor de la sfârșitul lunii aprilie va fi supusă aprobării propunerea unui grup de acționari pentru derularea unui program de răscumpărări în perioada 2016-2020 în vederea reducerii capitalului social.
Curtea de Apel Brașov a respins astăzi cererea de suspendare a ordonanței președințiale a Tribunalului Brașov în baza căreia președintele Mihai Fercală a anulat Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor programată pentru 15 februarie 2015 la SIF Transilvania.
Grupul de acționari care contestă managementul de la SIF Transilvania merge în apel pentru anularea ordonanței președințiale a Tribunalului Brașov, în baza căreia s-a revocat convocarea AGA de la jumătatea lunii următoare.
Mai mulți acționari, care dețin 8% din capitalul social al SIF Transilvania (SIF3), solicită convocarea AGA pentru a pune în discuție managementul lui Mihai Fercală, considerat defectuos și care ar fi generat pierderi de aproximativ 50 milioane de euro în ultimii ani.