Ecaterina Andronescu este propusă la Ministerul Educației, iar George Ciamba îl va înlocui pe Victor Negrescu ca ministru delegat al Afacerilor Europene, conform deciziei luate marți de conducerea PSD. Conform Gabrielei Firea, pentru Andronescu a fost unanimitate în ședința conducerii PSD, iar în cazul lui Ciamba au fost două abțineri.
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai companiei Tesla, în cadrul căreia au fost prezentate măsurile implementate de România pentru dezvoltarea utilizării energiilor regenerabile.
Începerea unei relații cu o bancă, prin deschiderea primului cont, nu se poate realiza în prezent în România decât făcând cel puțin un drum la o agenție, cu actul de identitate, pentru semnarea primului contract. După acest demers, ce implică obligatoriu “hârtie” și prezență fizică la ghișeu, băncile își “digitalizează” într-o măsură mai mica sau mai mare, prin platformele de internet banking, interacțiunea cu clienții deja existenți, câteva acordându-le apoi acestora exclusive online și credite de consum.
Un dispozitiv exploziv a fost găsit într-o cutie poștală în apropiere de casa din New York a omului de afaceri George Soros, ținta activiștilor de dreapta din Statele Unite și estul Europei, conform New York Times, citat de Reuters.
Omul de afaceri George Copos, prin compania sa Ana Hotels, se află în faza obținerii aprobării planului urbanistic zonal (PUZ) pentru un proiect de extindere a hotelului Athénée Palace Hilton anunțat încă din urmă cu 2 ani, principala componentă a proiectului fiind construirea unui corp nou al hotelului, cu 2 subsoluri, parter, 5 etaje și înălțime maximă de 22 de metri, în spatele clădirii istorice existente a acestuia.
Ministrul de Interne italian Matteo Salvini a anunțat ieri că a trimis polițiști să patruleze pe frontiera cu Franța pentru a împiedica expulzările de migranți din Franța către Italia. La jumătatea lunii august tot Salvini, lider al formațiunii de dreapta Liga Nordului, declara că de facto regulile spațiului Schengen nu mai funcționează, iar în anul 2016 când încă nu era la putere acuza rețeaua de ONG-uri a lui George Soros că aduce migranți.
Cel mai important produs, pregătit de peste un an de BCR pentru a schimba radical actuala platformă de internet banking, va fi lansat oficial pe 25 octombrie. Interfața “George” a devenit mai întâi disponibilă în varianta de mobil pentru toți clienții BCR care descarcă aplicația George Go, nu doar pentru grupul restrâns pe care banca a realizat testarea variantei beta, iar apoi și în variant desktop. O schimbare nemediatizată de BCR care, până la definitivarea tuturor funcționalităților platformei și lansarea oficială, limitează comunicarea legată de George la o campanile de teasing în social media.
Banca bulgară TBI Bank, prezentă în România, parte a grupului internațional de credite de consum 4Finance, l-a numit pe George Galtchin în poziția de Digital Transformation Manager, acesta urmând să contribuie la dezvoltarea, managementul și implementarea strategiei tech privind viitorul digital al băncii în România și Bulgaria.
Steve Bannon, cel care a condus campania electorală a președintelui Donald Trump și a fost strateg-șef la Casa Albă, traversează Oceanul Atlantic având ca scop înființarea unei rețele de fundații care să promoveze naționalismul economic în dauna globalismului și care să coaguleze mișcările anti-establishment din Europa. Numită „Mișcarea” („The Movement”), noua sumă de entități ar urma să fie o contrapondere a celei similare finanțate de George Soros. Miza – spune Bannon – este crearea unui curent puternic în opinia publică până la alegerile europarlamentare și crearea unui grup parlamentar la Strasbourg. „Sunt implicat pentru că eu cred în această mișcare naționalistă, populistă”, zice Bannon.
Banca Comercială Română a lansat în faza de testare beta, pe un număr limitat de clienți, noua platformă digitală George, aceasta urmând să fie lansată oficial spre finele acestui an, după ce Erste a pus-o deja la dispoziția clienților din Austria și Cehia.
George Clooney este, potrivit clasamentului Celebrity 100 al Forbes, actorul cu cele mai mari câștiguri înregistrate în decurs de un an, iar lista celebrităților este condusă de boxerul Floyd Mayweather.
Universitatea Central Europeană (UCE) din Ungaria, fondată de omul de afaceri George Soros, a comunicat marți că va recruta studenți în regim normal pentru anul academic 2019-2020 și a cerut ca guvernul ungar să recunoască oficial că respectă legea, scrie Reuters.
Vicepremierul Italiei Matteo Salvini, care deține porotofliul Internelor, a declarat că Italia nu mai mai prelua niciun migrant. Dimpotrivă, pregătește expluzări. „Avem nevoie de o curățenie de masă. Stradă cu stradă, cartier cu cartier, piață cu piață.”
Ana Hotels, companie controlată de George Copos, a investit 1,2 milioane de euro într-o bază exterioară de tratament cu sare și nămol de Techirghiol situată în cadrul complexului Ana Hotels Europa din Eforie Nord.
Nava Aquarius închiriată de ONG-urile SOS Mediterana și Médecins sans frontières a debarcat în Sicilia cu 158 de migranți, dintre care 36 minori. Activiștii solicită o întâlnire cu ministrul italian Matteo Salvini, care a promis o politică dură în domeniul imigrației.
După șocul financiar din anul 2008, Europa și-a pierdut calea, spune miliardarul american George Soros. El propune un plan de măsuri care să ajute Uniunea Europeană să iasă din criza existențială în care se află și care să înceapă chiar cu atacarea problemei refugiaților prin securizarea frontierelor, în paralel cu permiterea unei imigrații legale.
Compania japoneză Nidec Corporation, cu afaceri anuale de 10 miliarde de dolari, inaugurează astăzi noua fabrică de motoare electrice din Pitești, pe care a cumpărat-o în vara anului 2016 de la omul de afaceri George Copos.
Prima chitara electrică folosită de muzicianul american Bob Dylan într-un turneu, întreprins în 1966, a fost vândută la licitația de sâmbătă seară a casei Julien din New York pentru suma de 495.000 de dolari, potrivit AFP.
Compania japoneză Nidec Corporation, cu afaceri anuale de 10 miliarde de dolari, va inaugura săptămâna viitoare noua fabrică de motoare electrice din Pitești, pe care a cumpărat-o în vara anului 2016 de la omul de afaceri George Copos.
Soros Fund Management LLC, firma de investiții înființată și condusă de miliardarul George Soros, a preluat în primele trei luni ale anului o participație de 35 de milioane de dolari în obligațiuni convertibile ale Tesla, cu scadența în martie 2019, transmite Reuters.
Fonduri ale Agenției guvernamentale USAID au mers către fundațiile finanțate de miliardarul George Soros în 2016 și 2017 în vederea susținerii unei campanii în favoarea reformei în justiție realizată de guvernul socialist din Albania, conform unor documente federale. Tom Fitton, de la Judicial Watch, cel care a obținut informațiile, spune că astfel de scheme au fost promovate și alte țări din regiune, precum România și Ungaria. „George Soros este un miliardar și nu ar trebui să primească banii contribuabililor pentru a-și promova agenda de extrema stângă spre a submina libertatea acasă și peste granițe.”
Fondul de investiții al miliardarului american de origine maghiară George Soros se pregătește să facă primele plasamente în criptomonede. În ianuarie, controversatul investitor a clasificat bitcoin și celelalte monede virtuale drept o bulă speculativă.
George Georgescu, Connected Medical Devices, este invitat la Antreprenor de România, emisiune realizată de Claudiu Vrînceanu, consultant de business, la Profit TV.
Transportatorul național de țiței Conpet Ploiești a încheiat luni un contract cu George Butunoiu Group SRL, unul dintre cei mai mari jucători locali în domeniul recrutării de personal, în vederea selecției membrilor Consiliului de Administrație la compania de stat.
Direcția Națională Anticorupție a încheiat primul protocol de colaborare cu Serviciul Român de Informații la mai puțin de un an de la înființare, în ianuarie 2003, pe când purta încă denumirea inițială, de Parchet Național Anticorupție, reiese din protocolul SRI – Parchetul General din 2009, recent declasificat și publicat de SRI.