ING Groep, cea mai mare bancă din Olanda, pregătește concedierea mai multor mii de angajați, în cadrul unui plan de reorganizare care va fi anunțat luni, la o întâlnire cu investitorii, potrivit unor persoane apropiate situației, citate de publicația Het Financieele Dagblad, relatează Bloomberg.
ING Bank a transmis, duminică, precizări suplimentare în legătură cu incidentul de sâmbătă după-amiază, care a făcut indisponibile rețeaua de bancomate, sistemele de acceptare a cardurilor ING și serviciul Home’Bank, arătând că situația a fost generată de un test al sistemului de stingere a incendiilor.
Clienții ING Bank, bancă de top 10, sunt afectați de o cădere a sistemului de carduri. Problemele, apărute sâmbătă, începând cu ora 10, au fost generate de sistemul de stocare a datelor, care a început să genereze erori de operare, potrivit unui comunicat de presă al băncii.
Analiștii grupului financiar ING au revizuit în urcare, de la 4,2% la 5,2%, estimarea privind creșterea economiei românești din acest an, după datele peste așteptări din prima jumătate a anului, și se așteaptă ca Banca Națională a României (BNR) să majoreze dobânda de politică monetară abia în a doua jumătate a anului viitor, pe fondul unui nivel scăzut al inflației.
Complet Electro Serv SA, divizia de producție și asamblare de echipamente IT a grupului Altex, vrea să contracteze o linie de credit de 3 milioane de euro de la ING Bank NV – Sucursala București pentru finanțarea activității curente, creditul urmând să fie garantat inclusiv de către Dan Ostahie, acționarul majoritar al companiei.
Acțiunile ING Groep s-au apreciat cu peste 9% miercuri, după ce grupul bancar olandez a raportat un profit în creștere cu aproape 27% în al doilea trimestru, susținut de extinderea semnificativă a portofoliului de credite și menținerea marjei de câștig la un nivel relativ stabil, pe fondul reducerii ratelor la depozite în mai multe țări, inclusiv în România.
Creșterea rapidă a deficitului de cont curent, care a ajuns la 2,6 miliarde de euro după primele cinci luni din acest an, și a celui bugetar, estimat să se apropie de plafonul de 3% din produsul intern brut (PIB) la finalul anului, fac improbabilă majorarea ratingului suveran al României în 2017, așa cum se estima anterior, arată un raport al grupului financiar ING, publicat joi.
Analiștii grupului financiar ING au revizuit în scădere prognoza de inflație pentru 2016 și 2017, anticipând în prezent că rata anuală a inflației va rămâne negativă până anul viitor, dar estimează că, în cazul în care proiectul de lege care obligă supermarketurile din România să vândă minimum 51% alimente românești va intra în vigoare, efectul va fi creșterea prețurilor alimentelor.
ING Bank Slaski este al treilea potențial cumpărător al subsidiarei din Polonia a Raiffeisen Bank International, alăturându-se băncilor poloneze de stat PKO BP și Alior Bank, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Moneda națională ar putea înregistra luni un câștig modest, având în vedere atmosfera pozitivă din piețele globale din această dimineață, după ce a închis ședința de vineri cu o depreciere de doar 0,2%, potrivit unui raport al ING Bank România.
Impactul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană asupra situației macroeconomice a României ar trebui să fie relativ redus, întrucât creșterea economică este legată mai mult de consumul privat, iar legăturile directe cu economia britanică sunt reduse, însă pe termen mediu efectele ar putea fi mai ample, în special pe segmentul fondurilor europene, consideră economiștii ING Bank.
Moneda națională s-a putea aprecia brusc, vineri, în cazul în care Marea Britanie decide să rămână în Uniunea Europeană, cursul urmând să încheie săptămâna la valoarea de 4,5 lei pentru un euro, iar în cazul în care Marea Britanie decide să părăsească UE, leul ar putea avea o evoluție mai bună decât a zlotului polonez și a forintului unguresc, se arată într-un raport al ING Bank România.
Băncile ING și Societe Generale au trimis scrisori clienților, în care îi avertizează în legătură cu condițiile dificile de tranzacționare de pe piețele financiare și variațiile mari ale prețurilor activelor în perioada referendumului care va avea loc săptămâna viitoare în Marea Britanie, referitor la apartenența la Uniunea Europeană, potrivit unor surse apropiate situației, transmite Reuters.
ING România a obținut un profit de 84 de milioane de lei în primul trimestru din 2016, cu 3% peste cel înregistrat în primele trei luni din 2015. Portofoliul de credite al băncii a crescut cu sfert în ultimul an.
Grupul bancar olandez ING Group, prezent și pe piața din România, a raportat marți un profit net de 1,26 milioane euro în perioada ianuarie-martie 2016, în scădere cu 29% comparativ cu rezultatul de 1,77 miliarde euro înregistrat în perioada similară a anului trecut, informează AFP.
Dacă, în general, bancherii spun că cea mai mare problemă a legii dării în plată, discutată acum în Parlament, e că se aplică pentru stocul curent, polonezul Michal Szczurek de la conducerea ING Bank România crede că cea mai mare problemă e pentru viitor. Legea va afecta încrederea investitorilor în stabilitatea legislativă a țării și va duce la creșterea avansurilor.
ING a făcut un profit net de 333 de milioane de lei în 2015, față de 264 de milioane de lei cu un an în urmă, pe fondul creșterii puternice a portofoliului de credite.
Moralul consumatorilor români este în creștere puternică la începutul acestui an, iar tot mai multe persoane vor să ia credite pentru a cumpăra mașini sau locuințe, arată un raport publicat, luni, de analiștii grupului financiar ING.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor la Artego Târgu-Jiu a fost convocată pentru aprobarea planurilor de prelungire a finanțărilor companiei în valoare însumată de aproximativ 13 milioane euro.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, spune că este un admirator al Fondului Proprietatea în administrarea Franklin Templeton. Atunci când a fost președinte în România al ING Bank, grupul din care a făcut parte a participat la licitația pentru adjudecarea managementului Fondului Proprietatea. Negrițoiu crede acum crede că este mai bine că Templeton a fost câștigătoare în respectiva competiție.
ING Bank este singura instituție bancară care a depus ofertă la licitația organizată de producătorul de energie controlat de stat Hidroelectrica, aflat în insolvență, în vederea contractării unei scrisori de garanție bancară în beneficiul ANAF prin care compania să evite executarea silită pentru datorii bugetare.
Perechea valutară euro/leu tinde să iasă dintr-o etapă de consolidare. Repere tehnice care și-au întărit credibilitatea în ani de zile urmează să fie testate în perioada imediat următoare. De regulă, depășirea respectivelor praguri este asociată unei perioade de oscilații mai mari sau găsirii unei direcții mai susținute.
ING Groep NV, cel mai mare grup bancar olandez, a renunțat la planurile care vizau preluarea diviziei din Turcia a grupului bancar britanic HSBC Holdings Plc, au declarat, miercuri, pentru Bloomberg, mai multe surse din apropierea discuțiilor.
Românii intenționează să cheltuiască aproximativ 110 euro, adică 32% din venitul lunar, pe cadouri de Crăciun, cea mai mare pondere din 14 țări incluse într-un sondaj realizat de ING. În plus, peste 40% dintre români economisesc bani special pentru darurile pe care le vor cumpăra de sărbători.
ING România a anunțat un profit în creștere cu 9% după primele nouă luni, la 251 milioane lei, în condițiile în care portofoliul de credite a crescut în al treilea trimestru exclusiv pe baza finanțărilor în lei, a căror pondere a urcat la 56% din soldul total al împrumuturilor, de 13,15 miliarde lei.