Combinatul de Îngrășăminte Chimice (CICh) Năvodari, singurul producător român de îngrășăminte pe bază de tehnologii din România, estimează că anul acesta aproximativ 5% din totalul vânzărilor vor fi generate de operațiunile recent deschise pe piețele vecine României, Bulgaria și Ucraina.
Combinatul de îngrășăminte chimice Donau Chem Turnu Măgurele, parte a grupului Interagro controlat de omul de afaceri Ioan Niculae și aflat în insolvență de peste doi ani, intenționează să-și reia activitatea, oprită în 2015, și vrea să angajeze în acest scop până la 550 de persoane, potrivit unui document oficial consultat de Profit.ro.
Ioan Niculae a anunțat la începutul lunii trecute că a repornit combinatul Viromet și că acesta va produce metanol cu gaze achiziționate din import. Compania, printre puținele neintrate în insolvență din grupul Interagro, a terminat anul trecut cu pierderi de aproape 23 milioane lei, la o cifră de afaceri de 31,61 milioane lei, precum și datorii totale de peste 160 milioane lei.
Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari, singurul producător de îngrășăminte pe bază de tehnologii din România, se confruntă cu un exod al personalului, astfel că societatea a fost nevoită să aducă 30 de muncitori din Sri Lanka, a declarat pentru News.ro Ernesto Sudati, proprietarul combinatului, care vorbește despre criza forței de muncă cu care se confruntă, dar și despre starea proastă a infrastructurii.
Combinatul de Îngrășăminte Chimice (CICh) Năvodari, singurul producător român de îngrășăminte pe bază de tehnologii din România, a încheiat exercițiul financiar 2018 cu o cifră de afaceri de 106 milioane lei și estimează pentru 2019 o creștere cu minim 5% a afacerilor, arată un comunicat.
Este vorba de o companie care s-a aflat pe lista consumatorilor industriali finali beneficiari de gaze de producție internă la preț plafonat de 68 lei/MWh prin varianta inițială a OUG 114/2018. Între timp, însă, Guvernul a decis să nu mai aloce gaze ieftine decât pentru consumul populației.
Compania a cerut să nu îi fie tăiate energia electrică și gazele, pe care nu le-a plătit, pentru că astfel "s-ar împiedica relansarea activității de producție, noul investitor care urmează să efectueze inspecția combinatului fiind în imposibilitatea de a constata modul de funcționare a dotărilor tehnice și a utilajelor deținute în patrimoniu".
Unul dintre cei doi mari producători de gaze ai României, Romgaz, companie controlată de statul român, vrea să vadă dacă are sens din punct de vedere economic să devină și producător de îngrășăminte chimice, prin construirea de la zero sau prin preluarea unui combinat de profil.
Mai mult de jumătate din suma totală de 510,74 milioane lei care va fi distribuită creditorilor va proveni din vânzarea de imobile, bunuri mobile, stocuri și participații la alte companii ale Interagro, considerate neesențiale pentru activitatea acesteia și a căror valoare de piață a fost estimată la 277,21 milioane lei. Printre acestea se numără clădirile și terenurile fostei fabrici de țigări Belvedere din cartierul Regie din Capitală.
Reclamanții susțin că aceste companii exportă în Europa la prețuri de dumping, mult mai reduse decât cele practicate pe piețele lor interne. În plângere se arătă că producătorii de îngrășăminte chimice ruși și americani beneficiază de prețuri avantajoase la gaze naturale, în condițiile în care această materie primă are o pondere de peste 17% în totalul costurilor industriei.
Una dintre ele, intrată în insolvență vara trecută, și-a reluat activitatea de producție în noiembrie 2017, după ce a încheiat un act adițional de prelungire a contractului de cumpărare de gaze naturale de la gigantul rus de stat Gazprom și a reluat contractul de transport al gazelor cu operatorul româ de profil Transgaz.
Săptămâna trecută, compania a notificat autoritățile cu privire la demararea procedurii de concediere colectivă a angajaților. Disponibilizările au început încă din 2016, ajungându-se inclusiv la procese în instanță și proteste la porțile combinatului, din cauza faptului că mulți dintre cei concediați nu și-au primit salariile compensatorii.
Activitatea de producție fusese oprită din 2015, iar atât persoanele care sunt angajate încă la combinat, cât și cele disponibilizate de-a lungul anilor au de recuperat sume mari constând în salarii restante. În ultimii doi ani s-a vorbit în mai multe rânduri despre planuri de resuscitare a Donau Chem, prin credite și atragere de noi investitori, ultima dată chiar în preajma depunerii cererii de intrare în insolvență.