Ioan Niculae vrea să repornească încă un combinat chimic, după Viromet

Ioan Niculae vrea să repornească încă un combinat chimic, după Viromet
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 2 sep 2019

Combinatul de îngrășăminte chimice Donau Chem Turnu Măgurele, parte a grupului Interagro controlat de omul de afaceri Ioan Niculae și aflat în insolvență de peste doi ani, intenționează să-și reia activitatea, oprită în 2015, și vrea să angajeze în acest scop până la 550 de persoane, potrivit unui document analizat de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Donau Chem, care a avut anul trecut un număr mediu de puțin peste 100 de salariați, este controlat 100% de către Viromet SA, din același grup Interagro, firmă ce operează combinatul chimic omonim din Victoria, repornit la rândul său la începutul lunii iulie.

Deocamdată, luna aceasta, Donau Chem a angajat 140 de persoane, în special mecanici, sudori și electricieni, pentru lucrările de reparații și întreținere necesare repornirii instalațiilor de producție, arată sursa citată.

Restanțele la creditele în lei, în creștere. Cele în valută au scăzut CITEȘTE ȘI Restanțele la creditele în lei, în creștere. Cele în valută au scăzut

În plus, Donau Chem a cumpărat de la Chemgas Holding Corporation, din același grup Interagro și aflată tot în insolvență, 600 de tone de amoniac, pentru care a plătit un avans de circa 1,52 milioane lei, precum și țevi (avans de circa 1,2 milioane lei). Chemgas Holding a fost angajată de Donau și să verifice instalațiile de amoniac, contra unui avans de 330.000 lei.

La începutul unii, Donau Chem a vândut pe piața de profil peste 60.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, pe care a încasat 7,88 milioane lei, bani necesari pentru plata salariilor angajaților, a facturilor la energie electrică și a unor lucrări urgente de reparații, consolidare și conservare a unor instalații și echipamente ale combinatului.

Combinatul Donau Chem a terminat anul trecut cu pierderi de 6,7 milioane lei, la o cifră de afaceri de mai puțin de 3 milioane lei. La jumătatea lui 2019, compania avea datorii restante la bugetele statului în sumă totală de peste 130 milioane lei, cu tot cu penalități.

Decizie: Plafonul de compensare a medicamentelor pentru pensionari este majorat de la 1 septembrie CITEȘTE ȘI Decizie: Plafonul de compensare a medicamentelor pentru pensionari este majorat de la 1 septembrie

După cum a relatat Profit.ro, Niculae este în curs de vânzare a Viromet SA, asociatul unic al Donau Chem. Cumpărătorul este un român care deține în Italia o companie de trading de îngrășăminte, metanol și alte produse chimice și care a preluat recent și operatorul portuar SCAEP Giurgiu Port.

Viromet va fi preluat prin intermediul unei firme înființate anul acesta în România, North Chemical Complex, și controlate integral de către SCAEP Giurgiu Port. Tranzacția poate fi finalizată luna viitoare.

Conducerea Donau Chem ar fi vrut ca cea mai mare parte a banilor încasați de combinat din vânzarea certificatelor CO2 menționate să fie folosiți pentru a cumpăra cu plata în avans peste 11.000 de tone de uree de la North Chemical Complex, cantitate care, ulterior, ar fi urmat să fie vândută cu "profit semnificativ" comerciantului angro de îngrășăminte chimice Autocora SRL al omului de afaceri din Alexandria Dănel Dinu. Comitetul Creditorilor Donau Chem nu a aprobat însă inițiativa, după votul împotrivă al ANAF și abținerea Administrației Fondului pentru Mediu.

ULTIMA ORĂ Tragedia de la Caracal schimbă 112. Cartele prepay - doar cu buletinul CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tragedia de la Caracal schimbă 112. Cartele prepay - doar cu buletinul

În prezent, Viromet este deținut de Niculae prin intermediul offshore-ului cipriot Whitbread Holdings Limited, care are aproape 98% din capitalul social al combinatului, deținere în valoare nominală de peste 46 milioane lei. Operatorul portuar de marfă este controlat în proporție de peste 78% de către omul de afaceri Gabriel Ticea. Acesta deține și conduce în Italia o firmă de trading de îngrășăminte, metanol și alte produse chimice, Romital SRL, cu sediul principal în Milano.

Romital și SCAEP Giurgiu Port sunt creditori ai mai multor companii din grupul Interagro. De curând, operatorul portuar giurgiuvean a devenit și creditor al Donau Chem, preluând o creanță garantată asupra combinatului în sumă de peste 16 milioane lei de la firma Popasul Trebeș.

Ioan Niculae a anunțat la începutul lunii trecute că a repornit combinatul Viromet și că acesta va produce metanol cu gaze achiziționate din import. Compania, printre puținele neintrate în insolvență din grupul Interagro, a terminat anul trecut cu pierderi de aproape 23 milioane lei, la o cifră de afaceri de 31,61 milioane lei, precum și datorii totale de peste 160 milioane lei, iar la 31 martie 2019 datora bugetelor statului restanțe în sumă de peste 14 milioane lei.

Pedepse mai dure pentru omor, viol, răpiri, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale în cazul minorilor CITEȘTE ȘI Pedepse mai dure pentru omor, viol, răpiri, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale în cazul minorilor

După cum a relatat Profit.ro, Niculae vrea să vândă și combinatul chimic Ga Pro Co Chemicals Săvinești, intrat anul trecut în faliment. Lichidatorul judiciar al combinatului negociează cu mai mulți investitori preluarea acestuia.

În aprilie, Ioan Niculae amenința că își va alimenta combinatele numai cu gaze de import și le ura producătorilor autohtoni să facă un foc mare în Piața Victoriei cu gazele din producția internă. "Vreau să-i văd (pe producătorii români de gaze - n.r.) ce vor face. Și nu trebuie să ajungem în 2022, dacă se va importa gaz. Să presupunem că eu îmi import tot gazul pentru fabricile mele, trei miliarde de metri cubi! Ce vor face ei cu gazul (din producția internă - n.r.)? Că nici în pământ nu mai pot să-l bage. O să facă ce a zis acel oficial din Ungaria, dacă tot ne-am distrus industria chimică și petrochimica. «O să facem un foc mare în Piața Victoriei și să ne uitam toți la el»", spunea Niculae într-un comunicat Interagro.

Tot în aprilie, reprezentanții a cinci fabrici producătoare de îngrășăminte din grupul Interagro, printre care Viromet, plus Ioan Niculae însuși în numele Interagro, au cerut o audiență la premierul Viorica Dăncilă, “cu speranța” de a identifica împreună o soluție pentru reluarea producției în combinate.

Firea promite \ CITEȘTE ȘI Firea promite "îmbunătățiri" în cazul vinietei din Capitală

Varianta inițială a OUG nr. 114/2018 prevedea că și consumatorii industriali de gaze precum combinatele lui Niculae urmau să primească materie primă de producție internă la preț plafonat de 68 lei/MWh, însă prevederea a fost eliminată ulterior prin OUG nr. 19/2019. Niculae susținea însă că nici prima variantă nu ar fi fost mulțumitoare, căci combinatele sale ar fi urmat să primească volume de gaze de producție internă mult prea mici față de necesar.

Oricum, este foarte posibil ca plafonarea prețului gazelor de producție internă să fie eliminată cu totul anul acesta. Pe de altă parte, cel puțin în această perioadă, gazele din import sunt mai ieftine. 

În mai a fost confirmat planul de reorganizare al Interagro SA, principala companie din grupul omonim al lui Ioan Niculae, iar creditorii se vor pronunța în curând și asupra planului similar al Interagro SRL.

viewscnt
Afla mai multe despre
donau chem
viromet victoria
combinate ingrasaminte chimice
pret gaze
gaze din import
ioan niculae
interagro