Activitatea de control a ANAF a înregistrat un recul important în primele nouă luni ale acestui an, în contextul în care agenția si-a adaptat activitatea la restricțiile impuse de autorități pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Astfel, numărul verificărilor efectuate în cadrul activității de inspecție fiscală a coborât cu 20%, la aproape 26.800, în timp ce la Antifraudă reculul a fost semnificativ mai puternic, de 67%, la 12.725 controale. ANAF a dezvoltat pentru inspecție fiscală și antifraudă fiscală metode de lucru la distanță, având în vedere că lucrează cu circa 30% din personal de la birou, iar cu restul în regim de telemuncă.
Un ordin al președintelui ANAF, publicat acum în Monitorul Oficial, aduce schimbări importante în ce privește procedurile de întocmire a raportului de inspecție fiscală. ANAF introduce o procedură unică pentru întocmirea, avizarea și aprobarea raportului de inspecție fiscală, transparentizează procedura și reglementează mecanisme de corecție a unor situații. Astfel, sunt reglementate și situațiile în care apar divergențe între organele fiscale în stabilirea corectă a stării de fapt fiscale la un contribuabil verificat, precum și modalitatea de soluționare a divergențelor prin consensul opiniilor între reprezentanții echipei de inspecție fiscală, șeful de serviciu și conducătorul activității de inspecție fiscală.
ANAF pregătește un nou instrument pentru controlul și conformarea firmelor, DeskAudit, care presupune verificarea de la distanță, de către Antifraudă sau Inspecția Fiscală, a situației firmelor. Neregulile găsite vor fi soluționate punctual, scopul fiind de a identifica și soluționa rapid abaterile și de a evita, astfel, ca eventuale greșeli să conducă la acumularea în timp a unor sume de plată, cu dobânzi și penalități. Scopul măsurii este de prevenire, de rezolvare punctuală a problemelor atunci când apar, a declarat pentru Profit.ro președintele ANAF, Mirela Călugăreanu.
Inspectorii ANAF de la direcțiile Antifraudă și Inspecție Fiscală au avut în prima jumătate a anului o activitate semnificativ mai redusă raportat la aceeași perioadă a anului trecut. Numărul de verificări derulate de Inspecția Fiscală a consemnat o scădere foarte redusă, iar la Antifraudă controalele, vizând în principal utilizarea caselor de marcat, au fost în prima jumătate a anului cu 30% mai puține după recordul de anul trecut, dar s-au menținut la un nivel foarte ridicat. Foarte important, însă, numărul de sancțiuni, valoarea prejudiciilor, obligațiile suplimentare, măsurile asigurătorii și sesizările penale au consemnat un recul important. Evoluția este parțial determinată de abordarea mai puțin draconică a ANAF în contextul aplicării Legii prevenirii.
ANAF derulează în prezent o analiză de risc în ce privește situația fiscală a persoanelor fizice, în care verifică veniturile și averea acestora. Pe baza datelor rezultate din această analiză, ANAF va selecta românii în cazul cărora va iniția controale amănunțite. Printre cei care ar putea ajunge, astfel, în plasa ANAF, sunt persoanele cu venituri nedeclarate, de exemplu, din chirii, dar despre care ANAF află din alte surse.
Inspectorul antifraudă desemnat cu efectuarea controlului va trebui să înmâneze contribuabilului/plătitorului un aviz de control care să cuprindă temeiul juridic și obiectul controlului antifraudă, potrivit unui proiect de ordonanță de guvern obținut de Profit.ro. Proiectul aduce un număr important de modificări în ce privește procedura fiscală, dar și alte prevederi, cum ar fi majorarea termenului de valabilitate al certificatelor de atestare fiscală eliberate de organele fiscale locale de la 30 de zile la 90 de zile.
O treime dintre companiile participante la un sondaj realizat de PwC România spun că au făcut obiectul inspecțiilor fiscale anul trecut, când, potrivit datelor ANAF, la nivelul întregii economii, activitatea de inspecții fiscale a scăzut cu 20%. De asemenea, inspecțiile antifraudă au scăzut cu 15%. Din cele 169 de companii chestionate, doar 12% fie nu au fost niciodată subiectul unei inspecții fiscale, în timp ce 17% au fost controlate înainte de anul 2012. Principalele aspecte vizate de inspectori au ținut de deductibilitatea serviciilor, cheltuielile de protocol, sponsorizările, diminuarea pierderilor fiscale prin capitalizarea cheltuielilor, nedeductibilitatea cheltuielilor, diferențe între marfa înregistrată în inventar și stocurile existente, limitarea cheltuielilor atribuite autovehiculelor, controlul prețurilor de transfer pentru determinarea riscului fiscal.
Fiscul pregătește pentru acest an o serie de măsuri de creștere a încasărilor la buget, care vor fi aplicate în relația cu firmele. Profit.ro a anunțat recent că ministrul Finanțelor i-a cerut șefului ANAF, într-o scrisoare, să se angajeze „ferm” că va colecta în ultimele luni ale anului venituri suplimentare de 2,4 miliarde de lei, bani de care Finanțele au nevoie pentru a respecta ținta de deficit bugetar.
Consultanții și avocații specializați în legislație fiscală au solicitat, în cadrul unor întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, modificări semnificative în ce privește controalele fiscale, precum transparentizarea analizei de risc și acordarea de drepturi firmelor să se apere în cât mai multe dintre etapele acesteia, dar și limitarea în timp și scop a controalelor operative și inopinate, controalele în care Antifraudă stă oricât la o firma, caută orice și concluzionează când dorește. Din partea Finanțelor există deschidere pentru soluții, dar nu s-a trecut de faza discuțiilor interne din minister, întrucât, de exemplu, în cazul controalelor operative și inopinate sunt necesare consultări cu alte autorități, cele care determină de fapt inițierea acestora, spune Andreea Artenie, partener la Reff & Asociații - Deloitte Legal.
În ultimele două săptămâni, societățile comerciale care se încadrează în categoria marilor contribuabili au primit adrese informative în cuprinsul cărora se menționează o serie de aspecte care le-ar putea influența gradul de risc fiscal. Aceste adrese sunt emise de Unitatea de Management a Riscului prin Serviciul specific de Analiză Risc, din cadrul ANAF.
ExxonMobil se află în litigiu cu ANAF, americanii solicitând instanței de judecată să oblige Fiscul român la plata de dobânzi totale de peste 6,4 milioane lei pentru rambursarea cu întârziere a TVA-ului plătit de companie statului pentru achiziții de bunuri și servicii necesare lucrărilor de explorare a perimetrului, care au debutat în urmă cu 10 ani, în 2008.
ANAF a publicat un ghid pentru inspecția fiscală, al cărui scop, afirmă ANAF, este să asigure „îmbunătățirea relației dintre ANAF și contribuabili/plătitori prin sporirea transparenței procesului de inspecție fiscală”. Ghidul furnizează informații despre tipurile de controale, procesele efectuării inspecției fiscale, drepturile și obligațiile contribuabilului/plătitorului și conduita inspectorului fiscal.
Firmele și persoanele care fac obiectul unor inspecții fiscale de stabilire a bazei de impunere a TVA au dreptul să ceară și să primească de la ANAF documentele și informațiile din dosar, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) într-o speță înaintată de Curtea de Apel Cluj. Decizia, aflată în posesia Profit.ro, creează baza legală, iexistentă până în prezent, ca Fiscul să nu mai poată refuza accesul la dosar decât in situații excepționale.
Controalele desfășurate de Fisc în industria farma au stabilit în ultimii cinci ani sume suplimentare de plată de 563 milioane lei, în medie peste 100 de milioane de lei pe an. Pentru comparație, anul trecut vânzările de medicamente s-au situat în România la aproape 13 miliarde de lei.
Controalele Anifraudei Fiscale, care se vor intensifica în luna decembrie, vizează atât comercializarea de bunuri și prestarea de servicii către populație, cât și anumite operațiuni sau activități, iar riscul ca inspectorii să estimeze obligații suplimentare de plată este ridicat, arată Eugenia Ion, tax manager Contexpert,într-o analiză referitoare la desfășurarea controalelor, atribuțiile inspectorilor, drepturile și obligațiile contribuabillilor.
Dosarul prețurilor de transfer trebuie să fie prezentat, din 2017, de anumite companii până la termenul pentru depunerea declarației de impozit pe profit. Având în vedere complexitatea întocmirii acestuia, societățile vizate trebuie să își facă o planificare riguroasă astfel încât să se încadreze în termenele legale, explică Andreea Steinhart, partener Contexpert, într-o analiză a obligațiilor care intră în vigoare de anul viitor în domeniul prețurilor de transfer.
O echipă de avocați D&B David și Baias a obținut anularea definitivă a unor obligații fiscale de 5 milioane lei, stabilite de inspectorii ANAF pentru o companie multinațională. Suma reprezintă accesorii, respectiv dobânzi și penalități, calculate pentru întârzierea la plată a unui impozit impus de o inspecție fiscală care a modificat decizia unui control anterior.