Premierul Ludovic Orban anunță că Guvernul pregătește un plan de relansare a economiei, spunând că ar putea majora de la 15 la 20 de miliarde de lei plafonul de garantare pentru programul IMM Invest, dar și că ia în calcul crearea unui fond de investiții deținut "în primă fază” de statul român, dar și în susținerea investițiilor greenfield.
Președintele executiv al Băncii Comerciale Române se așteaptă ca programul IMM Invest să accelereze în următoarele două luni, în condițiile în care mai este nevoie de lămuriri tehnice cu autoritățile. Șeful a doua celei mai mari bănci din România spune că este nevoie de un plan al Guvernului care să ducă la închiderea deficitelor externe în domenii precum agricultura și industria (petro)chimică, dar și de unul pentru stabilizarea finanțelor publice.
Plafonul de garanții acordate în programul IMM Invest depășise, miercuri, la ora 9,00, pragul de 1 miliard de lei, a anunțat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Potrivit acestuia, până la aceeași dată, au fost aprobate 1.441 de credite.
Guvernul discută eliminarea unor proceduri în cadrul programului IMM Invest, după ce a constatat că au creat dificultăți în derularea acestuia. Va fi eliminată astfel cerința de ipotecare a bunurilor mobile și imobile ale solicitantului de credit, iar IMM-urile nu vor mai trebui să facă dovada că au fost afectate de criza de coronavirus.
Banca Transilvania a aprobat aproape 500 din cele 12.000 de solicitări de credit primite de la clienți prin programul IMM Invest și estimează că va ajunge la un ritm de peste 100 de dosare aprobate zilnic începând de săptămâna viitoare. Oficialii celei mai mari bănci din România sugerează Guvernului să acorde subvenția de dobândă pentru un anumit număr de luni și nu doar până la finele anului.
Băncile au aprobat 328 de credit prin programul IMM Invest până vineri la prânz, în condițiile în care au primit peste 53.000 de dosare. Sergiu Oprescu, președintele consiliului director al Asociației Române a Băncilor, spune că programul este abia la început și că băncile au primit într-un interval de o săptămână cât primeau înainte pe o jumătate de an.
Schema de stat pentru companiile mari, prin care, după modelul ”IMM Invest”, statul va garanta credite, cu subvenționarea dobânzii, va avea un plafon de 8 miliarde lei, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Parlamentul a modificat programul IMM Invest și a dublat plafonul de garanții disponibil pentru bănci și firme la 30 de miliarde de lei. Printre beneficiari au fost introduse și profesiile liberale, precum avocații sau notarii, și a fost extinsă eligibilitatea la grupurile de firme cu cifra de afaceri de până la 100 de milioane de euro și 500 de angajați. Totodată, condițiile de disciplină la plată au fost relaxate.
Aproape trei din patru societăți care au depus cereri de obținere credite în cadrul programului IMM Invest România au o situație financiară stabilă și un risc de a intra în insolvență de la mediu spre scăzut.
Finanțările acordate prin IMM Invest încă nu au decolat. Băncile au primit puțin peste 52.000 de cereri de finanțare și au aprobat până acum doar 49 de credite, însă se așteaptă la creșterea numărului de dosare acceptate în perioada următoare.
În programul IMM Invest au fost aprobate de bănci aproape 5.000 credite pentru întreprinderile mici și mijlocii, iar numărul acestor credite va crește, a afirmat, luni, premierul Orban.
Holde Agri Invest, un holding anunțat în premieră de Profit.ro și lansat cu ținta de a deveni principal jucător în agricultură, a devenit unicul proprietar al companiei Agromixt Buciumeni (județul Călărași), un business de peste 19 milioane lei.
Întreprinderile mici și mijlocii din sectoarele/domeniile intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare nu sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul Programului IMM Invest, a decis Senatul, amendând în acest mod ordonanța de urgență a Guvernului privind programul menționat. Totodată, potrivit modificărilor aduse ordonanței, firmelor trebuie să li se dea un răspuns cu privire la acordarea finanțării în termen de 14 zile.
Sistemul bancar stă mai bine decât la precedenta criză economică, iar mobilizarea statului, băncilor și firmelor a fost mult mai bună în actuala criză, spune la Profit TV directorul CEC Bank. Principala provocare pentru CEC a fost să asigure funcționarea în condiții de pandemie, inclusiv furnizarea de numerar pentru clienții din rural. Acum, banca se concentrează pe finanțarea firmelor prin programul IMM Invest, unde a primit spre analiză 2.000 de cereri.
Programul cu garanții de stat IMM Invest a atras un interes foarte ridicat din partea firmelor, arată datele prezentate de directorul Fondului de Garantare Dumitru Nancu. Aproape 46.000 de întreprinderi mici și mijlocii au depus cereri de finanțare și peste 30.000 de solicitări au fost deja trimise la bănci. Firmele au cerut finanțare cu mult peste plafon și au depășit jumătate din soldul împrumuturilor în derulare.
Transporturile rutiere, construcțiile, restaurantele, service-urile auto și comerțul sunt domeniile din care au fost depuse cele mai multe cereri de finanțare prin programul IMM Invest, a anunțat Dumitru Nancu, directorul Fondului de Garantare pentru IMM, la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 17.30 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.
FNGCIMM și Banca Românească anunță acordarea primului credit de investiții în valoare de 1.480.000 RON și prima linie de credit pentru finanțarea capitalului de lucru în valoare de 1.100.000 RON în cadrul Programului IMM Invest, acordat companiei Rexton Grup din Ploiești.
Banca Transilvania anunță că a primit deja 10.000 de solicitări de finanțare prin programul cu garanții de stat IMM Invest, ceea ce reprezintă o cotă importantă din cererile depuse de firme.
Un număr de 47.896 cereri, formulate de 37.089 IMM-uri, înregistrate în aplicația IMM Invest au fost analizate până pe 3 mai, din care 20.139 de solicitări au fost transmise către bănci, pentru a fi analizate în vederea obținerii acordului de finanțare.
Simplus Invest SRL a dat în judecată Orange România, liderul local de telefonie mobilă, cu afaceri de peste 1 miliard de euro în 2019, și solicită despăgubiri de 17,05 milioane de euro pentru că operatorul telecom, prin abuz de poziție dominantă, ar fi limitat accesul companiei la rețeaua de telefonie mobilă, blocându-i activitatea de transmitere a mesajelor comerciale către/de către clienții Orange, potrivit datelor Profit.ro. În urma deciziei de blocare, Simplus Invest a intrat în insolvență în anul 2015.
Programul IMM Invest a ajuns, în 3 zile, la peste 37.000 de înregistrări, dintre care în faza de transmitere la bancă sunt 1.685 solicitări.
Programul IMM Invest a ajuns, în 2 zile, la peste 28.000 de înregistrări, autoritățile spunând că, de această dată, aplicația s-a dovedit a fi stabilă și suportand un trafic extrem de ridicat de utilizatori.
CEC Bank poate acorda credite de aproximativ 2 miliarde de lei prin programul IMM Invest, având alocat un plafon de garantare de 1,7 miliarde de lei.
Guvernul a lansat azi site-ul pe care pot fi depuse aplicațiile pentru programul IMM Invest cu garanții de stat de 15 miliarde de lei. Firmele au dat iama după o așteptare de mai bine de zece zile. Până la ora 13 erau deja 10.000 de aplicați depuse. La ora 15 ajunseseră la 14.000, iar la ora 17 au atins circa 17.000.
Întreprinderile mici și mijlocii din sectoarele/domeniile intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare nu sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul Programului IMM Invest, a decis marți Senatul, amendând în acest mod ordonanța de urgență a Guvernului privind programul menționat.