Dezvoltatorul imobiliar Iulius Group are în derulare un concept nou de retail, care constă în construcția de spații comerciale de mici dimensiuni în zonele periferice ale orașelor, și extinderea centrului Palas Iași, cu o clădire de 60.000 metri pătrați care va fi finalizată în 2022.
Compania Iulius, controlată de Iulian Dascălu, a început construcția primului Family Market, în comuna Miroslava din județul Iași, o investiție de 7 milioane de euro.
Parteneriatele public-private, subiect intens vehiculat de la începutul anilor 2000, continuă să fie văzute ca oportunități de dezvoltare. Reprezintă o modalitate prin care autoritățile atrag de partea lor capital privat, reducând din presiunea financiară dată de bugetele administrative, subdimensionate în raport cu planurile de investiții.
Deși are rădăcini încă din 1991, IULIUS este o prezență sub acest nume pe piața de real estate din 2000, atunci când inaugura primul mall din afara Capitalei. Tot de atunci realizează cele mai ambițioase proiecte de regenerare urbană, care au devenit ancore pentru comunitate și surse de dezvoltare pentru orașe precum Iași, Timișoara, Cluj- Napoca și Suceava.
Ansamblul urbanistic Palas Iași, o investiție de regenerare urbană inaugurată în 2012 de compania IULIUS, în valoare de peste 310 milioane de euro, este singurul proiect din Europa Centrală și de Est care a primit certificarea LEED® Neighborhood Development pentru impactul pozitiv asupra comunității și pentru modul sustenabil în care au fost concepute și construite clădirile integrate. Amplul proces de certificare a durat șapte ani și a fost coordonat de compania de consultanță Colliers International.
Povestea IULIUS în Timișoara a început acum 15 ani, atunci când se inaugura primul mall din vestul țării și cel mai mare din afara Capitalei. Dezvoltat în locul care găzduia antene montate încă din anii '40 și rămas nevalorificat la începutul anilor 2000, Iulius Mall a revitalizat urban o zonă cu un caracter industrial într-un lifestyle center occidental, printr-o investiție ce depășește 442 de milioane de euro. Mall-ul a devenit acum un ansamblu mixt, păstrându-și caracterul de unicitate în regiune și cu un impact și mai mare de dezvoltare.
Iașul continuă să avanseze în topul piețelor office din România. O singură investiție, de peste 120 de milioane de euro, realizată de compania IULIUS, va livra în următorii doi ani încă 60.000 mp de spații de birouri premium.
Compania Iulius, controlată de Iulian Dascălu, lansează un nou proiect de retail - Family Market, un format de mici dimensiuni ce integrează atât un supermarket și un mix personalizat de servicii, cât și parcuri amenajate și spații recreative.
Compania Iulius, controlată de Iulian Dascălu, demarează lucrările de construcție a Palas Campus, în Iași, o investiție care depășește 120 de milioane de euro.
Amdaris, companie specializată în dezvoltarea și implementarea de servicii web, software și mobile, a obținut o investiție de 6 milioane de lire sterline din partea companiei de investiții din Marea Britanie „Business Growth Fund” (BGF).
Amdaris, companie specializată în dezvoltarea și implementarea de servicii web, software și mobile, a închiriat 1.000 metri pătrați în centrul de business din Iulius Town Timișoara.
World Class deschide în Iulius Town Timișoara cel mai mare club de health & fitness din țară, fiind dezvolat pe o suprafață de 3.400 metri pătrați.
2019 a fost de bun augur pentru Timișoara și pentru vestul țării din punct de vedere al proiectelor de real-estate. La sfârșitul lunii august a fost inaugurat, nu departe de centrul orașului, ansamblul Iulius Town Timișoara, cel mai mare proiect de regenerare urbană din acest an.
Lanțul de cafenele Starbucks se extinde și deschide o nouă cafenea, la Gara de Nord din București.
Când alegem un hotel, ne dorim să fie de 5 stele și să aibă servicii pe măsură. Dar cum ar fi să mergeți la serviciu în birouri de 5 stele și, mai mult, să aveți la doi pași un întreg univers în care să găsiți toate serviciile de care aveți nevoie într-o zi? La Timișoara a fost dezvoltat un astfel de proiect de regenerare urbană, un concept avangardist, care pune comunitatea în centrul atenției.
Lanțul de cafenele Starbucks se extinde și deschide o nouă cafenea, în complexul comercial Mega Mall din București.
Lanțul de cafenele Starbucks se extinde și deschide prima cafenea din Suceava, în complexul comercial Iulius Mall.
Volumul închirierilor spațiilor de birouri s-a ridicat la 339.100 metri pătrați în primele 9 luni, cu 65.430 metri pătrați (circa 24%) mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Voici La Mode, deținătorul francizei Marks & Spencer pe piața din România, a deschis în Iulius Town primul magazin Marks & Spencer din Timișoara.
Companiile Iulius și Atterbury Europe au inaugurat, la Timișoara, proiectul mixt Iulius Town, cea mai mare investiție din regiune, în valoare totală de 442 de milioane de euro.
Companiile Iulius și Atterbury Europe vor inaugura, pe 30 august 2019, prima etapă a proiectului Iulius Town Timișoara (denumit anterior Openville), investiție de peste 220 de milioane de euro.
Retailerul german de fashion Peek & Cloppenburg Peek & Cloppenburg va deschide un flagship store în ansamblul Iulius Town Timișoara.
Grupul Inditex, unul dintre cei mai mari retaileri de fashion din lume, care deține brandul Zara, a anunțat, joi, că a deschis, în Iulius Mall din Timișoara, două magazine în premieră în Timișoara – Zara Home și Oysho, și dublează suprafața celor cinci magazine existente în mall.
Companiile IULIUS și Atterbury Europe anunță că Openville Timișoara, primul proiect cu destinație mixtă din vestul României, devine Iulius Town, nume inspirat de atașamentul timișorenilor față de brandul Iulius. Ideea extinderii brandului, de la Openville la Iulius Town, a fost insuflată de aprecierea deosebită pe care o au timișorenii față de Iulius Mall, care s-a impus, încă de la inaugurarea sa din 2005, drept lider al ofertei de shopping din regiune, un reper al orașului și unul dintre locurile preferate de petrecere a timpului liber.
Skechers, unul dintre liderii mondiali pe segmentul de încălțăminte pentru sporturi de performanță, a deschis un magazin în Suceva, în complexul Iulius Mall.