Iulius și Atterbury Europe deschid Iulius Town Timișoara, investiție de peste 220 milioane euro

Iulius și Atterbury Europe deschid Iulius Town Timișoara, investiție de peste 220 milioane euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 iun 2019

Companiile Iulius și Atterbury Europe vor inaugura, pe 30 august 2019, prima etapă a proiectului Iulius Town Timișoara (denumit anterior Openville), investiție de peste 220 de milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prima etapă de dezvoltare va include: 120.000 metri pătrați de retail, noi branduri, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate și fitness din România, o varietate de restaurante și cafenele, un parc, un centru de evenimente, 100.000 metri pătrați de spații office clasa A, un tunel auto și 4.070 de locuri de parcare.

Cu un total de 450 de magazine și 120.000 mp, Iulius Town Timișoara va include cea mai mare zonă de retail din afara Capitalei.

EXCLUSIV Grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter vinde un depozit din România către dezvoltatori de apartamente. În interbelic era celebra fabrică de ciocolată Regina Maria CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul farmaceutic ungar Gedeon Richter vinde un depozit din România către dezvoltatori de apartamente. În interbelic era celebra fabrică de ciocolată Regina Maria

Prima etapă va include și 100.000 metri pătrați de birouri, în care vor lucra aproximativ 13.000 de persoane. 

viewscnt
Afla mai multe despre
atterbury europe
openville
iulius town timișoara