Stocul modern de spații de birouri din București a depășit 2,5 milioane de metri pătrați, iar până la sfârșitul acestui an vor fi livrate încă 80.000 mp, arată cele mai recente date CBRE.
Curierul DPD România a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, o creștere de 36% a volumului de expediții, față de perioada similară a lui 2015. Evoluția livrărilor a susținut și majorarea cifrei de afaceri cu circa 27%, la peste 86 milioane de lei, comparativ nivelul atins în primele trei trimestre din 2015.
Aproape 139.000 metri pătrați de spații de birouri de clasa A vor mai fi livrate până la sfârșitul acestui an în București, în 8 proiecte imobiliare, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară CBRE. Până la sfârșitul lui 2018, peste 900.000 de mp sunt anunțați în principalele zone de dezvoltare imobiliară din Vest, Pipera și Nord.
Rwanda a lansat astăzi primul serviciu național de livrări cu drone din lume, prin care transportă sânge către 21 de centre de transfuzii situate în jumătatea de vest a statului. Prin intermediul acestui serviciu pot fi acoperite, la cerere, până la 150 de zboruri zilnice.
Afacerile companiei de curierat DPD România au urcat în primele șase luni ale anului 2016 până la aproximativ 47 de milioane de lei, cu peste 10 milioane de lei (26%) mai mult față de cifra înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior.
Vânzările mărcii BMW la nivel global au crescut cu 2,9% în martie, față de perioada similară a anului trecut, la 201.352 de automobile, aceasta fiind cea mai bună lună din istoria companiei, transmite MarketWatch.
Producătorului de autovehicule electrice Tesla a livrat 14.820 de mașini în primul trimestru al anului, în creștere cu aproape 50% față de perioada similară a anului trecut, însă sub ținta fixată de companie, de 16.000 de automobile, se arată într-un comunicat al companiei.
Vânzările mărcii Volkswagen la nivel mondial au scăzut în februarie cu 4,7%, la 394.000 de autovehicule, în contextul în care singura piața pe care livrările brandului au avut o evoluție pozitivă a fost Europa.
Grupul auto american Ford Motor a înregistrat anul trecut un profit brut de 10,8 miliarde de dolari, excluzând elementele excepționale, în creștere cu aproape 50% față de 2014, acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria companiei, fondată în 1904, potrivit raportului financiar al grupului.
Vânzările de autovehicule Audi, divizia de automobile de lux a grupului german Volkswagen, au înregistrat un avans de 3,4% la nivel global în perioada ianuarie-noiembrie, față de perioada similară a anului trecut, scrie Reuters.
Aproximativ 3.000 de locuințe în proiecte rezidențiale amplasate semicentral și central în București sunt, în prezent, în construcție, urmând a fi livrate în următoarele 12 luni. Din acestea, aproape două treimi sunt destinate segmentului middle market (pentru clienți cu venituri medii), potrivit unei analize a Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Comunele Șelimbăr, Florești, Giroc și Miroslava și trei orașe din județul Ilfov, respectiv Popești-Leordeni, Otopeni și Bragadiru, sunt în Top 15 la capitolul livrări de locuințe noi în 2014, depășind orașe mari, precum Iași, Ploiești, Galați sau Sibiu, potrivit unui studiu al DTZ Research.
Vânzările sub marca Volkswagen la nivel global au scăzut cu 4,7% în primele zece luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2014, la 4,84 milioane de unități, transmite presa internațională.
Google vrea să lanseze un serviciu de livrare de produse cu ajutorul dronelor în 2017, teste în acest sens fiind efectuate încă de acum trei ani, potrivit unui anunț al companiei, transmite BBC.
Dezvoltatorii de birouri vor livra anul viitor 382.000 de metri pătrați de spații de birouri în București, din care două treimi în zona de Nord și Pipera, suprafața reprezentând peste 15% din stocul total, reiese din datele companiei de consultanță imobiliară CBRE România.
Livrările totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat, în primele șapte luni ale acestui an, o creștere de 15,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, livrările de autoturisme urcând cu 13,4%, informează Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).