Nicio țară din UE nu și-a văzut forța de muncă diminuându-se atât de mult ca România, însă acest lucru se schimbă, mulțumită unei creșteri economice graduale – și unei injecții de miliarde de euro de la Bruxelles, conform unei analize Bloomberg.
Noul proprietar al Twitter, miliardarul Elon Musk, a trimis pentru prima dată un e-mail angajaților companiei, în care i-a avertizat că urmează "vremuri dificile" și a interzis munca de la distanță, cu excepția cazurilor în care el însuși o aprobă.
Peste trei milioane de tineri italieni cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani nu muncesc și nici nu studiază, reprezentând categoria așa-numiților ''nini'', iar Italia este astfel țara europeană cu cei mai mulți tineri din această categorie, relevă un raport prezentat marți de ONG-ul ActionAid și de sindicatul CGIL, cel mai mare sindicat italian, relatează agenția EFE.
Președintele german Frank-Walter Steinmeier s-a declarat în continuare în favoarea ideii unui an obligatoriu de muncă în folosul comunității, în pofida criticilor pe care propunerea sa le-a generat, informează dpa.
Multe persoane dintre cele care se prezintă la un interviu pentru un loc de muncă mărturisesc acum, într-un sondaj, că nu sunt în totalitate sincere la răspunsuri, iar altele spun că nu și-ar dori ca viitorul angajator să știe că ar accepta jobul doar pentru bani, iar alți 25% nu vor ca acesta să afle de problemele din viața personală, care ar putea avea un impact asupra muncii lor.
Muncitorii străini din afara UE, aflați în România, care vor să schimbe angajatorul local vor putea efectua operațiunea doar pe baza acordului exprimat, în scris, de angajatorul anterior, în condițiile în care nu a trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă.

Meta Platforms, compania mamă a Facebook, trebuie să se restructureze prin reducerea locurilor de muncă și a cheltuielilor de capital, a afirmat un acționar al său, Altimeter Capital Management, într-o scrisoare deschisă adresată directorului general Mark Zuckerberg, transmite Reuters.
Pentru unele persoane, sancțiunile împotriva Rusiei au fost un dezastru: este cazul Coastei de Smarald, din Sardinia, care de-a lungul anilor a fost literalmente colonizată de oligarhii ruși, care și-au construit proprietăți de lux și și-au andocat iahturile acolo. În acest context, absența lor din vara care de-abia a trecut a fost mai mult decât evidentă, potrivit Euronews, citat de Rador.
În timp ce Germania se confruntă cu o criză energetică care îi amenință poziția de lider industrial, o lipsă acută de forță de muncă agravează problemele producătorilor, care se luptă deja să rămână competitivi.
Angajatorul va avea obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul, conform unor modificări aduse Codului Muncii prin vot final în Parlament. Salariatul va avea și dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, cu recuperarea perioadei absentate. Noile reglementări introduc și un model-cadru al contractului individual de muncă, clarifică informațiile obligatorii cuprinse de acesta, dar și condițiile pentru perioada de probă sau pentru ocuparea unui post vacant.
Contractul de muncă ”la cerere”, respectiv cel ”cu mai mulți angajatori și un singur angajat” constituie două tipuri de noi contracte de muncă ce vor fi introduse în Codul Muncii, în ideea că vor răspunde nevoii de flexibilizare a pieței muncii din România, conform unui proiect legislativ votat de Senat și care mai trebuie adoptat și de către deputați pentru a intra în vigoare.
mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, își propune extinderea echipei naționale cu circa 110 noi angajați, inclusiv juniori, în următorul an.
După modelul recunoașterii vechimii pentru persoane fizice autorizate (PFA), acum și activitățile economice desfășurate de persoana fizică independentă (PFI) vor constitui vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate, cu condiția autorizării profesionale și înregistrării fiscale, respectiv dacă veniturile ating nivelul salariului minim brut timp de un an, potrivit unui proiect legislativ căruia comisiile de specialitate ale Senatului i-au întocmit raport de adoptare și care urmează a fi votat de senatori.
Companiile din SUA au continuat să angajeze într-un ritm solid luna trecută, iar rata șomajului a revenit în mod neașteptat la un minim istoric, indicând o piață a muncii robustă. Evoluția crește șansele unei noi majorări puternice a dobânzilor de către Rezerva Federală.
Muncitorii străini din afara UE, aflați în România, care vor să schimbe angajatorul local vor putea efectua operațiunea doar pe baza acordului exprimat, în scris, de angajatorul anterior, în condițiile în care nu a trecut mai mult de un an de la momentul înregistrării contractului individual de muncă.
Prin excepție de la prevederile de înghețare a angajărilor în sistemul bugetar, Parlamentul, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, va putea angaja personal pe posturi vacante sau temporar vacante, iar instituțiile și autoritățile publice vor putea angaja personal cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, pentru activități în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, a decis coaliția de guvernământ.
Autoritățile de reglementare americane au amendat 16 instituții financiare, printre care Barclays, Bank of America, Citigroup, Credit Suisse, Goldman Sachs, Morgan Stanley și subsidiara locală a UBS, cu o sumă totală de 1,8 miliarde de dolari, deoarece angajații acestora au discutat despre acorduri și tranzacții pe dispozitivele personale, folosind aplicații de mesagerie ca WhatsApp sau Signal.
Aproximativ 35.000 de locuri de muncă noi au fost lansate în această lună, interesul pentru joburile remote atingând cel mai ridicat nivel din acest an.
Săptămâna de lucru de patru zile funcționează, conform datelor din programele pilot derulate de organizația nonprofit 4 Day Week Global. Un sondaj arată că 78% dintre liderii celor peste 70 de companii din Marea Britanie care au trecut la programe de patru zile spun că tranziția lor a fost bună sau „fără întreruperi”. Doar 2% au considerat-o provocatoare. Majoritatea (88%) spun că programul de patru zile funcționează bine.
Angajatorii au cheltuit în medie 5.802 lei/salariat pe lună în 2021, mai mult cu 7,3% comparativ cu anul precedent, se arată în comunicatul Institutului Național de Statistică.
Angajatorul va avea obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul, conform unor modificări aduse Codului Muncii prin vot final în Parlament. Salariatul va avea și dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, cu recuperarea perioadei absentate. Noile reglementări introduc și un model-cadru al contractului individual de muncă, clarifică informațiile obligatorii cuprinse de acesta, dar și condițiile pentru perioada de probă sau pentru ocuparea unui post vacant.
Vechimea în muncă sau în specialitate va putea fi dovedită cu extrasul generat online din REVISAL și asumat de angajator prin semnătură, document care atestă salariul, vechimea în muncă și în specialitate, conform documentelor deținute de angajator, prevede procedura adoptată de Guvern în acest sens și prezentată anterior de Profit.ro. Sistemul informatic nu e însă gata, urmând a fi implementat prin PNRR, iar extrasul va trebui semnat de angajator.
Comisia Europeană a deschis două noi proceduri de infringement împotriva României și a altor state membre, din cauza nerespectării termenului pentru transpunerea normelor UE privind drepturile lucrătorilor și echilibrul între viața profesională și cea privată.
Cu peste 10.000 de aplicări de la 1 septembrie și până acum, aceasta se anunță a fi luna cu cei mai mulți candidați care caută să lucreze peste hotare.