Acțiunile companiei de streaming muzical Spotify au închis în creștere cu aproape 13% ședința de marți, prima zi de tranzacționare pe bursa de la New York, un debut optimist care ar putea încuraja și alte companii să opteze pentru o listare directă, în detrimentul unei oferte publice inițiale (IPO) clasice. Prețul de închidere de 149,01 dolari pe acțiune evaluează Spotify la circa 26,6 miliarde dolari.
Bursa din New York a înregistrat cel mai amplu declin săptămânal de după 2016, pe fondul unei evoluții negative generalizate a piețelor de capital, din cauza temerilor că un război comercial și dobânzile mai mari pentru credite ar putea încetini creșterea economiei mondiale, relatează Bloomberg.
Lufthansa, cel mai mare operator aerian german, renunță la cursele dintre Berlin și New York, precizând că decizia nu are nicio legătură cu tarifele vamale, războaiele comerciale sau cu președintele american Donald Trump, relatează Bloomberg.
Nord-estul Statelor Unite a fost afectat miercuri de un nou val de căderi abundente de zăpadă, care au provocat anularea a aproximativ 2.500 de curse aeriene, accidente rutiere și întreruperi ale aprovizionării cu electricitate pentru mii de familii, informează AFP.
Operatorul New York Stock Exchange (NYSE) a fost amendat cu 14 milioane de dolari de către Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC), pentru mai multe încălcări ale reglementărilor, inclusiv în cazul câtorva evenimente produse în piață, relatează MarketWatch.
The New York Times pregătește noi programe de știri de televiziune, reiese dintr-un anunț publicat pe site-ul cotidianului prin care angajează editor și producător executiv, scrie The Hollywood Reporter.
O echipă de cercetători chinezi a proiectat un avion ultrarapid care va parcurge distanța între Beijing și New York în două ore. Aparatul, care va zbura cu o viteză de peste 6.000 de km/h, va putea transporta zeci de persoane și tone de încărcătură, relatează joi EFE.
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va fi un moment de răscruce pentru City of London și îi va slăbi rolul de unul dintre cele mai importante centre financiare din lume, a afirmat joi unul dintre membrii board-ul executiv al Bundesbank, banca centrală germană, Joachim Wuermeling, transmite Bloomberg.
Mark Thompson, directorul executiv al companiei The New York Times, care deține, între altele, ziarul tipărit omonim, a declarat, luni, că publicațiile în print ar putea supraviețui încă cel puțin 10 ani în Statele Unite ale Americii, scrie CNBC.
Bursa americană a deschis în scădere ședința de joi, în contextul în care dobânzile la titlurile americane de stat continuă să crească. Aceasta este a doua zi consecutivă de scăderi pentru indicii bursieri americani după o scurtă revenire în ședința de marți.
Actorul american Bruce Willis și-a scos la vânzare apartament din New York pentru suma de 17,7 milioane de dolari, potrivit agenției imobiliare Douglas Elliman, citată de EFE.
Un bărbat înarmat a deschis focul lângă Empire State Building duminică, rănind o persoană pe care o urmărea, precum și alți doi trecători, unul fiind turist român, potrivit Poliției citată de nydailynews.com.
Shopping-ul atrage, în luna ianuarie, foarte mult turiștii, mai ales în anumite destinații consacrate cum ar fi Milano, Paris, Londra, Dubai, New York, China și Thailanda, iar mai nou în București, a declarat Raluca Anghel, specialist în marketing turistic, pentru Agerpres.
Fiecare vizitator al Metropolitan Museum of Art plătea până acum cât dorea, în ciuda tarifului sugerat de 25 de dolari. Muzeul, care are probleme financiare, a decis să întrerupă această practică pentru persoanele care nu rezidează în New York, a anunțat joi conducerea instituției, scrie Le Monde.
Președintele american, Donald Trump, a chemat luni, la câteva ore după atentatul de la New York, soldat cu trei răniți, la reformarea unui sistem de imigrare "lax" care "permite prea multor oameni periculoși" să intre în Statele Unite, transmite AFP.
O persoană a fost arestată la New York în urma unei explozii de origine necunoscută, în apropierea autogării din Manhattan.
"Dunkirk", "Ex Libris: The New York Public Library" și "Faces Places" se află între cele mai bune filme ale anului 2017, incluse în topul realizat de cotidianul The New York Times.
"Mihai I este doar un băiețel, care a fost trimis la culcare ca de obicei în ziua încoronării sale, care nu poate mânca ce îi place, care se joacă cu jucăriile, care s-a amuzat de barba lungă și albă a Patriarhului Miron Cristea așa cum ar fi făcut-o orice copil. Cu toate acestea, el moștenește mai mult decât un regat. Moștenește o întreagă tradiție a clasei conducătoare, ai cărei membri nu trebuie să plângă atunci când sunt speriați sau loviți, chiar dacă au mai puțin de 6 ani".
În aceeași zi de 1 decembrie 1918 (dacă ignorăm diferența de fus orar) în care la Alba Iulia era proclamată unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat al României, peste Ocean, în The New York Times (NYT), congresmanul american Simeon D. Fess semna un articol în care propunea crearea după război a unei confederații democratice central și est-europene pe modelul constituțional și de organizare al Statelor Unite, confederație care să înglobeze într-un singur stat națiunile proaspăt eliberate de sub dominația Imperiului Austro-Ungar.
Președintele american Donald Trump cere condamnarea la pedeapsa cu moartea pentru autorul atacului de la New York soldat cu decesul a opt persoane și rănirea altor douăsprezece.
Donald Trump a anunțat că a dispus o consolidare a programului de verificare a străinilor care vor să intre pe teritoriul Statelor Unite în urma atentatului de la New York, relatează AFP.
Opt persoane au fost ucise și 11 au fost rănite după ce un vehicul a intrat pe o pistă de biciclete în Manhattan. Conform Poliției, marți, la ora 3.09 pm, un bărbat în vârstă de 29 de ani a intrat cu un camion închiriat al Home Depot pe o alee destinată pietonilor și bicicliștilor.
Prințesa Marina Sturdza, descendentă a două vechi familii de domnitori, a murit la vârsta de 65 de ani, la New York, a anunțat pe Facebook jurnalista TVR Marilena Rotaru.
Un articol din ziarul american The New York Times avertizează că economia României s-ar putea confrunta cu probleme în viitorul apropiat, în condițiile în care avansul din prezent este bazat în cea mai mare parte pe consum, iar Guvernul este nevoit să taie masiv din bugetele alocate investițiilor pentru a putea susține creșterile salariale anunțate.
Barry Sternlicht, investitor în imobiliarul new-yorkez, consideră că aprecierile de prețuri pe segmentul de lux din Manhattan au ajuns la final. Exemplul „dezastrului” unei recente dezvoltări imobiliare anticipează un val de vânzări sub stres financiar. „Nu se va sfârși cu bine.”