Jocul Super Mario Run al celor de la Nintendo a fost descărcat de mai bine de 40 de milioane de ori în primele patru zile în care a fost disponibil.
Super Mario Run, versiunea pentru smartphone a celebrului joc video lansat de Nintendo în 1985 și, totodată, primul joc pentru mobil dezvoltat de compania japoneză, a urcat pe primul loc în topul descărcărilor din App Store, la doar câteva ore de la lansarea pe dispozitivele iOS. Sceptici în privința succesului comercial al instalatorului italian, mulți investitori s-au grăbit însă să vândă acțiuni Nintendo, iar compania japoneză a pierdut vineri peste 4% din capitalizare.
Creatorii jocului de mobil bazat pe realitatea augmentată Pokemon Go speră că un nou val de personaje va readuce, cel puțin parția, succesul aplicației, potrivit USA Today.
Nintendo a prezentat, joi, Nintendo Switch, o consolă pentru jocuri prin care compania japoneză speră să recupereze teren în fața rivalilor Sony și Microsoft.
Febra Pokemon Go scade în rândul americanilor, numărul utilizatorilor din SUA fiind cu peste 20% sub nivelul maxim, atins luna trecută, potrivit unui raport al companiei de analiză Survey Monkey, citat de International Business Times.
Contribuabilii brazilieni vor achita din propriile buzunare peste 11,6 miliarde de dolari pentru privilegiul de a organiza Jocurile Olimpice de la Rio, care sunt deschise astăzi, o sumă cu 1 miliard de dolari mai mare decât costul total al precedentei Olimpiade de vară, de la Londra din 2012. Delegațiile au reclamat deja probleme: Australia a refuzat să stea în satul olimpic, Brazilia s-a trezit cu o inundație, Mexic s-a blocat în instalațiile sanitare.
Compania japoneză Nintendo a obținut o pierdere operațională de 5,1 miliarde de yeni (47,5 milioane de dolari) în perioada aprilie-iunie, de la un profit de 1,15 miliarde de yeni în perioada similar a anului trecut, informează Reuters. Declinul a fost puternic influențat de aprecierea yenului, care a urcat cu 14% pe parcursul acestui an.
Acțiunile Nintendo au scăzut luni cu 17%,cel mai mult după 1990, după ce compania japoneză a avertizat că jocul Pokemon Go, al cărui succes a dus la dublarea cotațiilor în numai două săptămâni, va avea o contribuție limitată la profit, transmite MarketWatch.
Interesul generat de jocul Pokemon Go a permis grupului japonez Nintendo să-și depășească marți rivalul Sony în termeni de capitalizare bursieră, în condițiile în care valoarea acțiunilor producătorului de jocuri video s-a dublat în perioada ce a trecut de la lansarea pe piață a Pokemon Go, transmite AFP.
Dezvoltatorul Pokemon GO vrea să lanseze în curând jocul în aproximativ 200 de țări și regiuni și lucrează în acest scop la creșterea capacității serverului, informație care a dus vineri la creșterea acțiunilor Nintendo cu alte 10%, avansul din ultima săptămână ajungând la 86%, relatează Reuters.
Bursa de la Tokyo a avut cea mai bună săptămână din ultimii șase ani și jumătate, susținută de măsurile de stimulare economică anticipate de investitori în Japonia și deprecierea yenului, informează MarketWatch.
Capitalizarea de piață a Nintendo a crescut în două zile cu 7,5 miliarde de dolari, investitorii recompensând succesul Pokemon Go, prima incursiune a companiei japoneze pe segmentul jocurilor destinate dispozitivelor mobile, relaterază Reuters.
Primul parc de distracții consacrat jocului video Nintendo își va deschide porțile în 2020 la Osaka (Japonia), a anunțat revista niponă Sankai, preluată de directmatin.fr. Costul parcului, realizat printr-un parteneriat între firma japoneză și Universal Studios, este estimat la 322 de milioane de euro.
Acțiunile companiei japoneze Nintendo au scăzut joi cu aproape 10%, după ce producătorul de jocuri video a amânat lansarea primului său joc pentru smartphone și a prezentat, în schimb, o simplă aplicație pentru telefoane mobile.
Nintendo, numărul unu pe piața globală de jocuri video, va lansa joi primul joc pentru telefoane inteligente din istoria companiei japoneze, a anunțat miercuri directorul general Tatsumi Kimishima.
Principiul cererii și ofertei stă la baza înființării oricărei companii, însă nu de puține ori se întâmplă ca ideea inițială să nu aibă succesul dorit, adaptabilitatea la schimbare putând asigura supraviețuirea și, ulterior, transformarea companiei într-un model de afacere.