Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, prelungește perioada în care suspendă mai multe rute din România. Astfel, rutele spre Franța și Germania sunt suspendate până pe 3 mai, iar rutele spre Olanda, Elveția și Marea Britanie rămân suspendate până pe 30 aprilie
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a anunțat astăzi că își suspendă rutele între România și Marea Britanie, Elveția și Olanda începând cu data de 5 aprilie până pe 18 aprilie inclusiv.
Deși afară este o vreme perfectă de primăvară, industria horticolă din Olanda continuă să se ofilească din cauza crizei coronavirusului, după șocul inițial care a început în urmă cu două săptâmâni, transmite Reuters.
Exporturile de produse agricole ale Olandei au crescut cu 4,6% în 2019, atingând un nou maxim istoric de 94,5 miliarde de euro, a anunțat vineri Institutul național de statistică, transmite AP
Guvernul olandez a anunțat luni că intenționează să introducă gazul ilariant pe "lista neagră" a drogurilor interzise, în reacție la folosirea tot mai frecventă a acestuia de către tineri, relatează Reuters.
Guvernul de coaliție condus de premierul Mark Rutte intenționează să reducă limita de viteză în timpul zilei pe autostrăzile din Olanda, ca răspuns la o hotărâre a unui tribunal privind poluarea cu azot, care a oprit proiectele de construcții și a generat proteste în rândul fermierilor și al constructorilor, transmite Bloomberg.
Asociații Fintech OS SRL București, companie specializată în accelerarea transformării digitale a instituțiilor financiare, transferă toate părțile sociale deținute către o societate în curs de înregistrare în Olanda, Fintech OS Holding BV, care va deveni asociatul unic al companiei înregistrată în România.
Tesla Model 3 a devenit cel mai vândut automobil din Olanda, în luna septembrie, depășind liderul tradițional, VW Polo, iar marca Tesla a devenit cea mai vândută, cu o cotă de 15,5%.
Grupul Inter Ikea, compania care deține franciza IKEA, cel mai mare distribuitor mondial de mobilă, ar putea fi obligat de către Comisia Europeană, până la finalul acestui an, să plătească taxe în valoare de mai multe milioane de euro către statul olandez, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.
Aproximativ jumătate din exporturile de brânză ale Olandei către SUA vor fi afectate de tarifele vamale suplimentare de 25% pe care Washingtonul a amenințat că le va impune pentru produsele alimentare europene, a estimat vineri Ministerul olandez al Comerțului, transmite Reuters.
Statele din zona euro ar trebui să ia în considerare reducerea taxelor sau majorarea investițiilor pentru a stimula creșterea, dacă finanțele lor permit aceste măsuri, a afirmat Francois Villeroy de Galhau, membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, făcând referire la Germania și Olanda, transmite Reuters.
Incertitudinile cu privire la poziția Marii Britanii în Uniunea Europeană după Brexit au determinat 98 de companii să își mute sediul din Marea Britanie în Olanda, a anunțat luni Agenția guvernamentală olandeză pentru Investiții Străine (NFIA), transmite Reuters.
Valul de căldură, cu temperaturi record, care a lovit recent Europa, a făcut în săptămâna care a început pe 22 iulie în Olanda cu circa 400 de victime în plus față de cele care ar fi înregistrate într-o săptămână obișnuită de vară, a informat vineri Agenția națională de statistică din Olanda, CBS, citată de Reuters.
Purtarea vălului integral - o burqa sau un niqab - este interzisă în Olanda, începând de joi, în școli, spitale, clădiri publice și în transportul în comun, conform unei legi a cărei intrare în vigoare face subiectul unei dezbateri, relatează AFP.
După ce ministrul italian de Interne Matteo Salvini a lansat repetate avertismente față de traficul ilegal de persoane, una din navele care aducea migranți din Africa a fost sechestrată. Căpitanul acesteia, o femeie în vârstă de 31 de ani, a fost arestată sub acuzația de a fi rezistat unei nave de război.
Bicicliștii olandezi riscă să fie amendați, începând de luni, cu 95 de euro dacă folosesc telefonul mobil atunci când se află pe bicicletă, a anunțat guvernul, care caută soluții pentru reducerea numărului crescut de accidente.
Olanda și Canada au lansat miercuri un proiect pilot care permite pasagerilor să călătorească fără pașapoarte între cele două țări, folosind în schimb identificarea digitală prin intermediul telefoanelor mobile, relatează Reuters.
Google, divizie a grupului Alphabet, va investi 1 miliard de euro în centre de date din Olanda, pe lângă o sumă de 1,5 miliarde de eoro anunțată inițial, inclusiv într-o unitate nouă din Middenmeer, transmite Reuters.
După ce când era în opoziție a denunțat ONG-urile finanțate de miliardarul american George Soros de trafic ilegal de persoane și că aduc deliberat migranți, șeful celui mai important partid al Italiei, Matteo Salvini, acum în calitate de șef al Internelor ține în larg navele care aduc africani. I-a comunicat omologului său din Olanda să preia refugiații de pe una din nave, pentru că este sub pavilion olandez.
Justiția olandeză a interzis miercuri celebrul club de motocicliști Hells Angeles și a ordonat închiderea tuturor filialelor sale din Olanda, considerând că această organizație reprezintă o amenințare publică, informează AFP.
În timp ce florile de primăvară sunt în plină înflorire în Olanda, în această țară este pe cale să se formeze o versiune modernă a celebrei bule speculative a lalelelor, una a turiștilor, relatează Reuters, preluată de News.ro. Potrivit Biroului olandez al turismului, în acest weekend, al Paștelui catolic, peste un milion de turiști sunt așteptați în Olanda, țară cu 17 milioane de locuitori.
Olanda este pregătită să abandoneze planurile privind crearea unui buget comun al zonei euro, dacă acest instrument susținut de președintele Franței, Emmanuel Macron, nu îndeplinește cererile Guvernului olandez, a declarat ministrul olandez de Finanțe, Wopke Hoekstra, pentru Financial Times.
Compania americană Uber a acceptat să plătească 2,3 milioane de euro autorităților olandeze pentru că a operat un serviciu de taximetrie neautorizat în perioada 2014-2015. Anterior, autoritățile olandeze au stabilit că servicul care permitea persoanelor cu automobile proprii să transporte pasageri fără a avea o licență în acest sens este ilegal.
Germania și Olanda au beneficiat enorm de pe urma lansării euro, în urmă cu 20 de ani, în timp ce pentru alte state membre moneda unică a afectat avansul economiei, arată rezultatele unui studiu realizat de un think tank german - Centrul pentru Politici Europene (Centre for European Politics - CEP), transmit DPA și Reuters.
Guvernul olandez a anunțat sâmbătă că discută cu peste 250 de companii despre transferarea operațiunilor din Marea Britanie în Olanda, înainte de Brexitul programat pe 29 martie, transmite Reuters.