Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO), ai cărei membri gestionează circa 10% din salariații sectorului de construcții, cere Parlamentului amendarea OUG 114/2018 cu argumentul că, în forma actuală, afectează sever constructorii și încalcă principiile de concurență. Același act normativ declară sectorul construcțiilor de importanță națională pe următorii zece ani și stabilește salariul de bază minim brut pe țară în domeniu la 3.000 de lei lunar.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, liderul ALDE, și posibil candidat la președinție, și-a ținut promisiunile făcute public companiilor energetice, partidul său introducând ca amendament la OUG nr. 114/2018 eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri a companiilor, încasată de ANRE și majorată de 20 de ori la finalul anului trecut.
Rezultatele record obținute de Hidroelectrica anul trecut au bătut, cel puțin deocamdată, efectele anticipate ale măsurilor prevăzute de OUG 114 pentru sectorul energetic, din care cele mai importante sunt introducerea obligației de livrare de energie la preț reglementat, cu marjă de profit fixă de 5%, și majorarea de 20 de ori, de la 0,1% la 2% din cifra de afaceri anuală, a contribuției bănești către ANRE.
Comunitatea bancară a transmis Senatului, prima Cameră a Parlamentului care va dezbate OUG 114, prin care Guvernul a decis, printre altele, impozitarea activelor financiare ale băncilor, că, deși impactul introducerii taxei pare a fi doar asupra instituțiilor bancare, costul final va fi plătit de societate în general.
Ministrul Finanțelor, social-democratul Eugen Teodorovici, spune că trebuie făcută o analiză a competenței și onestității persoanelor care reprezintă statul în Consiliile de Administrație ale companiilor din subordinea Ministerului Energiei, minister al cărui portofoliu este deținut de partenerul de coaliție al PSD, ALDE, condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Biroul de Resurse Energetice al Departamentului de Stat de la Washington a lansat la București un program de asistență pentru autoritățile românești din sectorul de țiței și gaze, care a mai fost derulat în special în țări din Africa. Adjunctul Biroului a prezentat programul într-o întâlnire restrânsă cu presa, la care a salutat felul în care președinția românească a Consiliului UE a gestionat dosarul Nord Stream 2.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și al ALDE, partid din coaliția de guvernare, totodată posibil candidat la Președinție, a declarat miercuri, în debutul unei întâlniri cu reprezentanți ai Centrului Român al Energiei, organizație care reunește peste 20 dintre cele mai importante companii din industria energetică românească, că a vorbit cu premierul Dăncilă pe tema taxei de 2% pe cifra de afaceri anuală a operatorilor din energie introdusă prin OUG nr. 114/2018 și că această taxă ar putea fi eliminată.
Taxa impusă băncilor prin OUG 114 ar putea fi modificată, pe de o parte, din perspectiva modului de calculare a ROBOR, astfel încât să reprezinte media tranzacțiilor bancare, și nu rezultatul ședinței de fixing, cât și din perspectiva taxării activelor pentru a pune presiune pe dobânzile la credite.
Pe 15 ianuarie, Profit.ro scria în exclusivitate că BCE analiza la acel moment prevederile OUG 114 și urma să decidă dacă va publica un aviz asupra noii taxe bancare, în condițiile în care Guvernul nu îi înaintase o solicitare în acest sens înainte de adoptarea OUG. "BCE nu a fost consultată asupra acestui subiect, dar analizează în prezent cazul și va decide dacă va publica sau nu un aviz", declarau luna trecută surse apropiate situației, pentru Profit.ro.
În plus, Niculae Havrileț, consilier al ministrului Energiei Anton Anton și fost șef al ANRE, a reiterat propunerea ministrului de modificare a OUG 114, prin exceptarea producătorilor de energie pe bază de cărbune, precum Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara, de la plata contribuției bănești către Autoritate de 2% din cifra de afaceri anuală, majorată de 20 de ori de anul acesta, de la nivelul anterior de doar 0,1%.
Un amendament propus de parlamentarii PSD la OUG 114 introduce firmele care desfășoară activități de deszăpezire și întreținere a drumurilor în categoria firmelor din domeniul construcțiilor, ai căror angajați vor beneficia timp de 10 ani de impozite zero pe veniturile salariale.
Achizițiile de gaze din import s-au accentuat în ultimele luni ale anului trecut. Astfel, în noiembrie 2018, importurile s-au majorat cu 45% față de perioada similară a anului precedent, ajungând la un volum de 1,83 TWh, iar prețul de import a crescut la rândul său cu 40%.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, au ieșit oficial împotriva taxei pe activele bancare, introdusă de Guvernul României la finele anului trecut, și, într-o mutare neobișnuită, au trimis o scrisoare comună autorităților de la București în care își exprimă îngrijorările în legătură cu așa-numita "taxă pe lăcomie".
Birourile permanente ale Parlamentului vor stabili sâmbătă calendarul dezbaterii proiectului bugetului de stat, după ce vineri acesta a fost adoptat de Guvern.Interesant este că el va fi dezbătut în paralel cu actul normativ de care de fapt bugetul depinde cel mai mult, Ordonanța de Urgență 114 prin care a fost instituită “taxa pe lăcomie”, dar și alte taxe în domeniul energic sau cel al telecomunicațiilor. Legea bugetului, însă, va fi adoptată înainte de cea de adoptare a OUG 114, bugetul dezbătându-se în regim de urgență în comisiile reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, urmate de un vot comun.
CME a obținut anul trecut venituri de 201,5 milioane dolari pe piața românească, în urcare cu 5,4% în termeni reali comparativ cu 2017. La un curs de schimb constant, veniturile CME în România au crescut cu 3,2% în 2018, de la 191,2 milioane dolari în anul anterior. Profitul operațional înainte de depreciere și amortizare (OIBDA) a urcat cu 16,8% în termeni reali și cu 14% la un curs valutar stabil, până la aproape 85,74 milioane de euro.
Patronatele din industria energetică, bancară, telecom, a pensiilor private sau a jocurilor de noroc, dar și alte organizații reprezentative, cum ar fi sindicatele din diverse ramuri ale sectorului public, au ocazia, odată cu reluarea activității Parlamentului, să își exprime direct către parlamentari punctele de vedere asupa OUG 114 și să încerce să obțină modificarea sa prin legea de aprobare a Ordonanței.
Șeful Black Sea Oil&Gas, Mark Beacom, a criticat constant prevederile Legii offshore și ale recentei OUG nr. 114/2018, despre care a afirmat că îngreunează foarte mult luarea deciziei finale de investiție, programată inițial pentru 2018 și amânată ulterior, însă, în paralel, compania a avansat constant cu permisele, autorizațiile și contractele necesare demarării proiectului de dezvoltare Midia.
OUG 114 a plafonat prețul de vânzare al gazelor către furnizori de către toți producătorii la 68 lei/MWh, i-a obligat să asigure cu prioritate consumul casnic, a reintrodus prețurile reglementate la energie și a majorat de 20 de ori, de la 0,1% la 2%, contribuția bănească datorată ANRE de toți deținătorii de licențe din domeniul energiei electrice și gazelor naturale.
Lipsa politicilor fiscale și de reglementare adecvate din România a descurajat grupul austriac OMV, prin subsidiara sa românească OMV Petrom, în a lua decizia finală de investiție în proiectul offshore de producție de gaze Neptun Deep din apele teritoriale românești ale Mării Negre, la care este partener de concesiune cu americanii de la ExxonMobil, a declarat recent Manfred Leitner, membru al board-ului OMV responsabil cu operațiunile downstream.
Mesajul celor de la Black Sea Oil&Gas vine după ce, după cum a relatat Profit.ro, Manfred Leitner, membru al board-ului OMV, compania-mamă a OMV Petrom, a declarat săptămâna trecută că lipsa politicilor fiscale și de reglementare adecvate din România a descurajat grupul austriac în a lua decizia finală de investiție în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, în parteneriat cu ExxonMobil.
Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), care reprezintă peste 54.000 de companii românești și străine, ce contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 1,2 milioane de persoane, trimite premierului Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă prin care atrage atenția că OUG 114/2018, prin care au fost introduse o serie de măsuri fiscale, urmează să aibă consecințe pentru mediul de afaceri, dar și pentru economia României, cerând abrogarea actului normativ înainte să producă efecte negative.
Cifra de afaceri a companiei Romgaz, unul dintre cei doi producatori de gaze din România și singurul deținut de stat, va scădea în acest an cu 20-25% față de 2018 din cauza OUG 114, care prevede plafonarea prețului gazelor la 68 lei/MW începând cu 1 aprilie 2019, a declarat directorul general al companiei Adrian Volintiru, potrivit economica.net.
Avalanșa de acte normative menite a descuraja producția și subvenționa consumul, adoptate anul trecut de guvern și Parlament, își face efectul mai rapid decât credeau guvernanții, înainte chiar de publicarea OUG 114. Astfel, importul de gaze naturale din Rusia din luna noiembrie 2018 s-a majorat cu 45% față de perioada similară a anului precedent, ajungând la un volum de 1,83 TWh. Prețul de import a crescut la rândul său cu 40%.
Asociația Operatorilor Mobili din România (AOMR), ai cărei membri sunt operatorii Orange, Telekom și Vodafone, solicită Executivului să anuleze anuleze prevederile OUG 114/2018 referitoare la comunicațiile electronice, acuzând că actul riscă să dezechilibreze industria de profil și reduce investițiile în rețele cu aproximativ 100 de milioane de euro.
Majorarea de către Guvern de 20 de ori, de la 0,1% la 2%, a taxei ANRE pe cifra de afaceri anuală a companiilor din sectorul energiei și gazelor naturale afectează direct capacitatea Depogaz Ploiești, operatorul de stocare controlat 100% de producătorul de stat Romgaz, de a investi în creșterea capacității de înmagazinare gaze a României, în condițiile în care Depogaz are în plan investiții de peste 720 milioane lei până în 2022, a declarat președintele Consiliului de Administrație al companiei, Bogdan Stănescu, într-un interviu acordat Profit.ro.