Gigantul american Walmart a lansat o ofertă de $377,6 milioane pentru 47% din acțiunile retailerului sud-african Massmart pe care nu le deține deja.
Bursele americane au închis luni în declin, după scăderile abrupte de săptămâna trecută, din cauza îngrijorărilor persistente legate de hotărârea Rezervei Federale (Fed) de a majora agresiv ratele de dobândă pentru a combate inflația, chiar și în condițiile în care economia încetinește.
Principalii indici de pe Wall Street au crescut miercuri, după o serie de scăderi în ultimele ședințe, investitorii fiind în așteptarea unor noi indicii cu privire la ritmul înăspririi monetare de către Reerva Federală.
Wall Street a încheiat în scădere marți, investitorii concentrându-se pe datele care arată o scădere a economiei și pe temerile legate de înăsprirea monetară.
PIB-ul Franței s-a contractat în august pentru prima dată în ultimul an și jumătate, a doua mare economie din UE alăturându-se astfel Germaniei, unde economia a scăzut pentru a doua lună la rând, potrivit unui indice puternic corelat cu evoluția PIB. Cele mai mari economii europene sunt afectate de inflația record și de creșterea incertitudinii cauzate de războiul din Ucraina.
Indicele american S&P 500 a înregistrat cea mai slabă zi de la jumătatea lunii iunie, în contextul în care îngrijorările legate de ratele de dobândă au revenit pe Wall Street.
Bitcoin s-a depreciat puternic vineri și a atins cel mai mic nivel din ultimele 3 săptămâni, aproape de 21.000 de dolari.
O nouă zi de tranzacționare agitată s-a încheiat cu un avans modest pentru acțiunile americane, iar S&P 500 a revenit pe verde la nivel săptămânal.
Acțiunile de pe Wall Street au închis în scădere miercuri, declinul marilor companii din domeniul tehnologiei anulând complet creșterea săptămânală a indicelui S&P 500.
Acțiunile americane au încheiat în creștere prima ședință din săptămână, giganții din tehnologie având o contribuție importantă la această evoluție, în timp ce dobânzile la titlurile de stat americane au scăzut ușor.
Două importante agenții internaționale de evaluare financiară, S&P și Fitch, au coborât vineri ratingul de țară atribuit Ucrainei până la SD ('selective default'), respectiv RD ('restricted default'), în condițiile în care sunt de părere că acordul de restructurare a datoriilor anunțat recent este unul dezastruos, transmite Reuters.
Acțiunile americane au închis în creștere miercuri, după patru sesiuni consecutive de scăderi, în contextul în care datele privind încetinirea inflației au temperat îngrijorările legate de ritmul înăspririi monetare.
Acțiunile americane au încheiat în scădere tranzacțiile de marți, coborând astfel pentru a patra ședință consecutiv, trase în jos de sectorul semiconductorilor și tehnologiei.
Acțiunile americane au închis în scădere prima ședință a săptămânii, în pofida unui avans inițial, în condițiile în care o prognoză negativă din partea Nvidia a tras în jos acțiunile din sectorul tehnologic.
Wall Street a închis în creștere miercuri, condusă de companiile din tehnologie și de rezultatele financiare încurajatoare, după o scădere în ziua precedentă.
Agenția de evaluare financiară S&P a retrogradat ratingul datoriei pe termen lung a Ucrainei cu trei trepte, până la CC, afirmând că recenta propunere a mai multor țări occidentale de eșalonare a plăților echivalează cu o incapacitate de plată aproape certă, potrivit AFP.
Acțiunile americane au scăzut marți, în contextul în care Walmart și-a redus estimările de profit, trăgând în jos și alți retaileri de pe burse.
Wall Street a încheiat în scădere ședința de tranzacționare de luni, după ce acțiunile bancare au pierdut avansul din debutul tranzacțiilor, iar Apple a închis în scădere în urma unui raport potrivit căruia compania intenționează să încetinească angajările și creșterea cheltuielilor anul viitor.
Indicii bursieri americani au încheiat în declin ședința de joi, după ce au înregistrat scăderi în fiecare din celelalte sesiuni de tranzacționare din această săptămână.
Indicii bursieri americani au continuat valul de scăderi din această săptămână, după ce datele publicate miercuri au arătat că inflația din SUA a urcat, în iunie, la maximul ultimilor 41 de ani.
Indicii bursieri americani au scăzut din nou marți, investitorii fiind îngrijorați de o încetinire a creșterii economice ca urmare a majorărilor agresive ale ratelor dobânzilor în întreaga lume pentru a reduce inflația.
Acțiunile americane au scăzut luni, în așteptarea datelor privind inflația și a unui prim val de rezultate financiare aferente celui de-al doilea trimestru fiscal.
Wall Street a încheiat în creștere miercuri, investitorii analizând minuta ultimei ședințe a Rezervei Federale a SUA (Fed), care a oferit noi indicii privind politica băncii centrale în lupta împotriva inflației.
Indicii bursieri americani au încheiat predominant în creștere ședința de marți, prima din această săptămână, deși au început tranzacțiile pe roșu.
Wall Street a încheiat cea mai slabă primă jumătate de an din 1970 încoace, în condițiile în care îngrijorările provocate de inflație s-au răspândit în aproape toate sectoarele economiei.