Grupul britanic Cineworld, al doilea mare operator de cinematografe din lume și proprietarul celui mai mare lanț de cinematografe din România, Cinema City, analizează o listare pe bursa de la New York pentru a-și crește lichiditățile, în condițiile în care restricțiile din pandemie au afectat semnificativ afacerile grupului la nivel global.
Retailerul elen de jucării și decorațiuni Jumbo, prezent cu 14 hipermarketuri în România, și-a înrăutățit estimările privind performanțele financiare în 2021 și 2022, pe fondul creșterii costurilor cu transportul și al dificultăților din lanțul de aprovizionare. Compania acuză formarea unui cartel informal pe piața serviciilor de logistică și menținerea artificială a prețurilor de transport la niveluri “revoltătoare”.
Parcurile de retail din România s-au dovedit a fi mult mai reziliente în timpul pandemiei decât mallurile, cifra de afaceri a companiilor care dețin astfel de proprietăți scăzând pe parcursul anului 2020 cu 9,5%, față de un recul de 20,6% în cazul mallurilor, conform unei analize a companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, care a luat în calcul rezultatele financiare a peste 60 de proiecte de retail modern.
Irlanda a semnat un acord privind achiziția a circa 700.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech destinate României, a anunțat Ministerul irlandez al Sănătății marți.
Garanti BBVA Leasing, parte a grupului financiar Garanti BBVA România, a semnat un acord de împrumut, în valoare de 10 milioane de euro, cu International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale.
Peste 60 de milioane de infectări cu noul coronavirus au fost înregistrate în Europa de la începutul pandemiei de COVID-19, reprezentând aproximativ 30% din totalul cazurilor raportate la nivel mondial, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată de DPA.
Economia zonei euro a înregistrat o revenire peste așteptări în al doilea trimestru al acestui an, în contextul ridicării graduale a restricțiilor legate de pandemie, arată datele preliminare publicate de Eurostat.
Aeroportul din Iași a atins în luna iulie la 60% din traficul înregistrat în iulie 2019, iar ținta până la finalul anului este păstrarea destinațiilor actuale și creșterea frecvențelor la zborurile operate la Iași.
Economia SUA a crescut cu 6,5% în al doilea trimestru, mai lent decât estimau analiștii, însă suficient de rapid pentru a depăși nivelul la care se afla înaintea izbucnirii pandemiei.
Uniunea Europeană și-a atins obiectivul privind vaccinarea a 70% din populația adultă până la finele lunii iulie, potrivit președintei Comisiei Europene, care precizează că aproape două treimi dintre adulți au fost vaccinați cu schema completă împotriva Covid-19.
Europenii au lucrat, în 2020, mai puține ore decât în anul precedent, pe fondul pandemiei de Covid-19, care a împins unii angajatori să renunțe temporar la o parte din angajați.
Companiile care activează în domeniul serviciilor de consultanță pentru afaceri și management au devenit mai profitabile în anul 2020, odată cu izbucnirea pandemiei cauzate de Covid-19, arată o analiză Termene.ro. Domeniul consultanței a pierdut 10% dintre angajați din cauze multiple – o parte ca efect al numărului mai mic de companii care activează pe această piață, o parte ca efect al eficientizării activității celor rămase să funcționeze și în perioada pandemiei.
Piața de birouri din București a dat semne de revenire și a recuperat, în primul semestru din 2021, jumătate din căderea provocată de pandemie, potrivit unei analize realizate de compania ESOP Consulting.
Tarom a reluat zborurile regulate spre Sofia, după o pauză de mai bine de un an, cauzată de pandemie.
La Seul vor fi impuse cele mai drastice restricții pe care le-a cunoscut capitala sud-coreeană de la începutul pandemiei, a anunțat guvernul sud-coreean, care a avertizat asupra creșterii numărului de cazuri de coronavirus, relatează AFP.
Acțiunile europene și americane se depreciază puternic în tranzacțiile de joi, în timp ce costul finanțărilor prin titluri de stat crește, pe fondul așteptărilor pesimiste privind ritmul redresării economiei globale.
Operatorul aerian german Lufthansa a atras 1 miliard de euro prin intermediul unei emisiuni de obligațiuni, consolidându-și finanțele după ajutorul de stat primit din cauza pandemiei de covid-19, transmite Reuters.
La sfârșit de martie și început de aprilie a fost panică. Oamenii și-au scos banii din bănci, unii și-au scos valuta și au pus-o chiar în casete, la aceeași bancă, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Potrivit acestuia, presiunile asupra monedei naționale au fost mai mari atunci. „Echivalează cu ieșire de capital. În momentul în care îți retragi banii din bancă și îi treci în numerar, creditezi țara emitentă a bancnotei respective. Dacă iei în dolari, îi creditezi pe americani, dacă iei euro, creditezi Banca Centrală Europeană. Acest lucru s-a întâmplat”, a spus Isărescu.
Comisia Europeană a aprobat, miercuri, o schemă de ajutor de stat în valoare de 1,15 milioane de euro pentru sprijinirea reluării activității operatorilor aerieni afectați de pandemia de Covid-19 pe Aeroportul Internațional “Transilvania” Târgu Mureș.
Băncile centrale erau deja angajate în aplicarea unor politici monetare neconvenționale în momentul apariției actualei crize pandemice și au ajuns la concluzia că TREBUIE SĂ PLUSEZE, afirmă, într-un interviu acordat Profit.ro, artizanul “terapiei de șoc” responsabilă pentru transformarea rapidă a Poloniei într-o economie de piață funcțională, Leszek Balcerowicz.
Prețurile la containerele maritime au atins un nivel record la 18 luni după pandemia de coronavirus, care a perturbat lanțurile logistice în domeniul transportului maritim și a dus cererea la un nivel record, informează AFP.
Retailerul suedez de haine și accesorii H&M și-a majorat afacerile din România în prima jumătate a anului fiscal, după o revenire puternică a vânzărilor în trimestrul al doilea, în pofida reducerii numărului de magazine din rețeaua locală.
Premierul Florin Cîțu susține că România nu ar trebui să se confrunte cu un al patrulea val al pandemiei de COVID-19, în condițiile în care există vaccinuri disponibile în țara noastră și populația se poate imuniza. Cîțu a declarat vineri, la Botoșani, că va susține ca economia să rămână deschisă și să nu mai existe niciun fel de restricții.
Turcia a renunțat la majoritatea restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, precum interdicția de circulație pe timpul nopții, desfășurarea de evenimente cu public în aer liber și limitarea călătoriilor interne, dar menține alte dispoziții, precum purtarea măștii sanitare în spațiile publice, relatează EFE.
Guvernul pregătește acordarea unui nou ajutor de stat Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.,pentru acoperirea pierderilor generate de pandemie până la sfârșitul anului 2020. În situația autorizării de către Comisia Europeană, ajutorul va fi dedus, din ajutorul de restructurare, relevă date analizate de Profit.ro.