O companie din România controlată în proporții egale de subsidiare ale CWP Global și Renalfa IPP este aproape de demararea lucrărilor de construire la un proiect de parc fotovoltaic amplasat în județul Olt.
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) va finaliza, în luna mai a acestui an, un parc fotovoltaic în Valea Călugărească, o investiție în valoare de aproape 35 milioane lei, din care circa 7,5 milioane lei fonduri nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Un proiect de parc fotovoltaic conceput să aibă o putere instalată de aproape 50 MW, plus instalație de stocare a energiei electrice produse, este gata de startul lucrărilor de construire, relevă date analizate de Profit.ro.
În comuna Părău din județul Brașov, a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din România, cu panouri care se mișcă după soare, anunță Agenția de presă Rador.
O subsidiară locală a conglomeratului de asociații de cooperative agricole BayWa din Germania, înființat în 1923, cu venituri totale de aproape 24 miliarde euro anul trecut (din care peste o zecime obținute în sectorul energetic), peste 20.000 de angajați și activități în mai mult de 40 de țări, și care deja avansează cu un proiect fotovoltaic anunțat anterior în premieră de Profit.ro, a preluat parcul fotovoltaic White Gate, cu o putere de aproximativ 46 MWp, situat în județul Constanța.
Dezvoltatorul turc de proiecte de producție de energie regenerabilă Margun Enerji, listat la Bursa din Istanbul, vrea să construiască un parc fotovoltaic în România, cu putere instalată de 150 MW, relevă date analizate de Profit.ro.
Dana Voiculescu, fiica cea mică a omului de afaceri și politicianului Dan Voiculescu, își pregătește intrarea pe piața de producție de energie regenerabilă cu un parc fotovoltaic ce va fi amenajat în localitatea Periș de lângă București în urma unei investiții preconizate la circa 90 de milioane de euro, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
O companie locală deținută de 6 persoane fizice are în pregătire dezvoltarea unui proiect de parc fotovoltaic de sute de MW în județul Brașov.
Proiectul, constând într-o centrală solară de 1.057,5 MW și o instalație de stocare de circa 500 MW, a primit autorizație de construire vara trecută. Investiția totală a fost estimată public la aproximativ 1 miliard de euro.
Antreprenorul s-a asociat cu 2 parteneri români.
Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru o parte din costul investițional.
Un consorțiu între Elicio și BayWa r.e. a câștigat licitația AO5 în Franța pentru dezvoltarea și operarea primului parc eolian offshore plutitor al țării, proiectul Pennavel de 250 MW, în largul coastei de sud a Bretaniei.
Uniunea Europeană a anunțat că va închide investigația privind ofertele unor firme chinezești pentru un parc fotovoltaic din România, deoarece acestea s-au retras de la licitație, transmite Bloomberg.
O subsidiară locală a conglomeratului de asociații de cooperative agricole BayWa din Germania, înființat în 1923, cu venituri totale de aproape 24 miliarde euro anul trecut (din care peste o zecime obținute în sectorul energetic), peste 20.000 de angajați și activități în mai mult de 40 de țări, avansează cu un proiect fotovoltaic anunțat anterior în premieră de Profit.ro.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin ministerul de resort, a primit acord de mediu pentru un proiect-pilot de construire a unui parc fotovoltaic plutitor pe Olt, cu putere instalată de 10 MW, relevă datele Profit.ro.
Metka EGN, o subsidiară a grupului grec Mytilineos, a achiziționat 4 firme din România ce dezvoltă proiecte de parcuri fotovoltaice în Oltenia, de la foștii asociați români, italieni și olandezi ai acestora, și le-a revândut ulterior unui fond de investiții înregistrat în Luxemburg, pe 3 dintre ele practic imediat după ce le-a cumpărat, relevă date analizate de Profit.ro.
Acesta are deja în România două centrale de producție de energie regenerabilă aflate în operare comercială, respectiv parcul eolian Ruginoasa din județul Iași, cu putere instalată de 60 MW, și parcul fotovoltaic Glodeni din județul Mureș, de 53 MW.
În ultimii 3 ani, germanii au înființat sau preluat circa 20 de companii locale cu profil energetic, iar anul trecut au început să facă head-hunting pentru a angaja un manager general pentru operațiunile din România, după cum a relatat Profit.ro.
Parcul este gândit să aibă putere instalată de 3 MW, cu amplasament în comuna Secu din județul Dolj, pe o suprafață de teren arabil de 12 hectare. Valoarea investiției este estimată la 2 milioane de euro plus costurile de racordare, iar durata de implementare - la cel mult 12 luni. Proiectul deține aviz tehnic de racordare (ATR).
Autoritatea locală din Reșița vrea să asigure integral consumul public de energie electrică al municipiului prin intermediul unui parc fotovoltaic propriu, investiție pentru care a depus cerere de finanțare nerambursabilă europeană prin așa-numitul Fond de Modernizare.
Societatea Midia Green Energy SA, fostă Uzina Termoelectrică Midia SA, deținută de statul român prin Ministerul Energiei (56,58%) și de KMG International, compania-mamă a Rompetrol (43,42%), pregătește o a doua investiție în construirea unui parc fotovoltaic.
Un proiect de înființare a unui parc fotovoltaic flotant pe suprafața lacului de acumulare Zetea stârnește nemulțumirea localnicilor din zonă, fiind lansată și o petiție online pentru oprirea investiției.
Soția unui magnat ucrainean suspectat de corupție și delapidare, pe care Statele Unite încearcă de 10 ani să-l extrădeze din Austria, țară pe care i se interzice să o părăsească, fost jucător major pe nișa importurilor de gaze naturale din Rusia ale Ucrainei și apropiat al fostului președinte pro-rus Viktor Ianukovici, a preluat o firmă din România ce dezvoltă un proiect de construire a unui parc fotovoltaic, relevă date analizate de Profit.ro.
Comisia Europeană a lansat două investigații aprofundate vizând rolul potențial de denaturare a pieței al subvențiilor străine acordate ofertanților în cadrul unei proceduri de achiziții publice din România.
O subsidiară listată la Bursă a conglomeratului turc de infrastructură Akfen Holding, fondat de miliardarul Hamdi Akin și controlat acum de copiii săi, se pregătește să intre pe piața românească a producției de energie regenerabilă.