Dacia Sandero a rămas în primele 10 cele mai vândute autoturisme din Europa, chiar dacă luna septembrie a adus schimbarea de generații, un moment care de obicei marchează o scădere firească în viața oricărui automobil. Un alt model fabricat în România, Ford Puma, face performanță pe piața auto europeană.
Automobilele cu baterii, complet electrice, hibride cu încărcare sau hibride au însumat în luna septembrie un sfert din totalul vânzărilor de automobile noi vândute în Europa, în special cu ajutorul noului model ID.3 de la Volkswagen.
Constructorul german de automobile BMW a făcut un anunț referitor la situația fluxului de numerar al companiei după trimestrul al treilea, precizând că s-a înregistrat o creștere „peste așteptările pieței”. Anterior, anunțase și o creștere a vânzărilor în ultimul trimestru, cu aproape 9 procente.
Una dintre companiile cel mai puțin afectate de pandemia de coronavirus este Porsche, care a reușit să recupereze mare parte din pierderile cauzate în Europa și ar putea încheia anul cu cifre pozitive.
Toyota Motor Europe a anunțat că vânzările pe primele 9 luni ale acestui an au reușit să depășească semnificativ performanțele medii ale pieței auto de pe continent, cu circa 10 puncte procentuale.
Septembrie a adus prima creștere în ritm anual a înmatriculărilor de autoturisme noi din 2020, atât pe piața europeană, cât și în România. Înmatriculările de automobile au înregistrat astfel prima lună de creștere din 2020, raportat la 2019, luna septembrie fiind totodată și o lună cu avans comparativ cu luna anterioară. România a raportat cea mai mare creștere din UE, însă pe fondul unui dezechilibru al pieței, în septembrie 2019. De asemenea, Dacia a reușit performanța de a avea cea mai bună creștere, în septembrie.
Mercedes-Benz a vândut în primele nouă luni ale acestui an 1,8 milioane autovehicule, autoturisme și vehicule comerciale, potrivit datelor publicate de companie. Chiar dacă ultimul trimestru a adus o creștere a vânzărilor, după trei trimestre Mercedes își menține o scădere de peste 10 procente, din cauza efectelor pandemiei.
Vânzările automobilelor electrice din România au continuat să crească rapid și în luna septembrie, în pofida scăderii de peste 30% a pieței auto, în acest an.
BMW Group a raportat vânzări în creștere în al treilea trimestru din acest an, marcând astfel revenirea în urma impactului pandemiei asupra acestei industrii. Toate piețele pe care sunt prezente mărcile companiei au cifre pozitive, cu excepția SUA, unde situația sanitară a menținut declinul livrărilor.
Volvo Cars a raportat o lună de creștere, în septembrie, cu rezultate pozitive pe cele mai mari piețe ale lumii, China și SUA, și o scădere marginală în Europa. După 9 luni, compania suedeză deținută de chinezii de la Geely are un declin de 11 procente, la nivel global.
Anomaliile din 2019, în luna septembrie, cauzate de introducerea normelor de emisii Euro 6d temp, s-au rostogolit până în acest an, când, în aceeași lună septembrie, mărcile afectate anul trecut au acum rezultate în oglindă. Dacia se încadrează în acest val și anunță creșteri pe marile piețe din Europa. După Franța, urmează Germania și Italia, cu creșteri cu două cifre, dar și o creștere mai mică, de asemenea importantă, pe piața din Spania, grav afectat de pandemie în continuare.
Înmatriculările de autoturisme din România au înregistrat un salt spectaculos în luna septembrie, însă doar comparativ cu septembrie 2019, o lună în care înmatriculările scăzuseră drastic. În realitate, piața nu și-a revenit încă din criza de coronavirus.
Piața de autovehicule din Franța a crescut ușor în septembrie, însă evoluția se datorează vehiculelor comerciale, care au avut un avans simțitor, în timp ce autoturismele au continuat să scadă. În același timp, pentru Dacia a fost o lună extrem de favorabilă, cu o creștere foarte mare.
BMW trebuie să plătească 18 milioane de dolari, amendă pentru distribuirea de informații false privind vânzările în anii trecuți, potrivit US Securities and Exchange Commission.
Dacia Sandero reușește să se mențină în topul celor mai vândute autoturisme din Europa, cu o lună înainte de lansarea noii generații. Modelul românesc este al patrulea cel mai vândut model de clasă B, după Renault Clio, Peugeot 208 și Opel Corsa.
Piețele de autovehicule la nivel global au un grafic de revenire în formă de V, atât în vânzări, cât și în producție, potrivit analiștilor, care sunt însă de părere că impactul pandemiei va continua să producă efecte și în anii următori.
Mitusbishi a revenit asupra deciziei de a se retrage din Europa, potrivit celor mai recente informații neoficiale, care arată că ar pregăti un nou model pentru anul viitor.
România a avut, în august, cel mai mare declin al pieței de autoturisme noi din Europa, de 51,9%, relevă datele Asociaței Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA). La nivelul UE, scăderea a fost de 18,9%, iar în Europa (UE+EFTA+Marea Britanie), de 17,6%.
Piața auto din Germania, cea mai mare din Uniunea Europeană, este departe de a-și reveni, din cauza restricțiilor pe care programul de subvenționare le impune mașinilor cu motoare cu combustie. Dacia și-a mărit serios declinul în august, cel mai mare din toate piețele europene.
Piața auto din Franța și-a oprit avansul generat de programul de stimulare, lansat de guvern în luna iunie, și a revenit la declin. Dacia, s-a resimțit în urma acestei frânări și a intrat din nou în zona negativă a vânzărilor, după două luni de creștere.
Piața auto din România a continuat să scadă, ca efect al crizei generate de epidemia de coronavirus. Închiderile de fabrici și carantina din perioada martie – mai a produs efecte și în luna a opta din acest an.
Comisia Europeană (CE) va putea efectua, de mâine, controale la fața locului asupra autovehiculelor pentru depistarea eventualelor nereguli privind emisiile de noxe și va putea amenda direct producătorii și importatorii de automobile, cu până la 30.000 de euro pentru fiecare vehicul neconform, potrivit noului Regulament UE privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor.
Achizițiile de mașini electrice în Europa au accelerat în luna a șaptea la o cotă de piață de 18%, un nivel aproape greu de imaginat în urmă cu numai 2-3 ani. Înmatriculările de autoturisme și-au revenit aproape complet, menținând o scădere de numai 4%, însă Dacia a pierdut din cota de piață în fața concurenților.
Vânzările de automobile la nivel mondial au fost în luna iulie mai mici cu 6,8% față de luna similară din 2019, industria reușind astfel să reducă, tot mai mult, scăderea înregistrată în lunile de blocaj. Cu toate acestea, după șapte luni, declinul pieței globale de automobile rămâne mare.
Vânzările de automobile electrice și plug-in hybrid din Europa au depășit nivelul înregistrat în China, pe primele șapte luni ale anului, ca urmare a programelor extinse de subvenționare a achiziției de astfel de autmobile.