Comisia Europeană a atenționat autoritățile române că Legea care obligă marii comercianți să vândă 51% produse locale, pentru care a decis recent să declanșeze procedura de infringement, pare să discrimineze lanțurile de magazine cu capital străin, iar interzicerea facturării de către supermarketuri a oricăror servicii furnizorilor, chiar dacă cei din urmă beneficiază de pe urma lor, poate constitui o ingerință în comerțul cu amănuntul. Comisia a mai avertizat că suspendarea comercianților pentru 6 luni, în cazul nerespectării legii, este o măsură disproporționată.
Una dintre principalele acuzații din dosar este aceea că, prin achiziții de materie primă prin intermediul unor societăți din grup la prețuri ridicate și vânzarea de produse finite la prețuri sub cele de cost, Petrotel Lukoil ar fi externalizat profituri atât către firme din grup, cât și către societăți offshore, pentru a nu raporta profit în România și a nu achita impozit pe profit către bugetul de stat.
România este profilul de țară low-cost în care pătrund toate produsele ieftine și, uneori, de o calitate îndoielnică, a declarat marți președintele Federaței Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industria alimentară și Servicii conexe din România - Pro Agro, Emil Dumitru, potrivit căruia România ar trebui să le explice consumatorilor români ce se întâmplă cu produsele agroalimentare achiziționate din rețelele comerciale.
România a importat în primele 11 luni din 2016 produse agroalimentare în valoare de 5,719 miliarde de euro, în creștere cu 9,6% față de aceeași perioadă din 2015, în timp ce exporturile s-au majorat doar cu 2,7% în perioada analizată, reiese din datele transmise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Președintele comisiei pentru afaceri europene a Senatului, Gabriela Crețu, și agentul guvernamental pentru CJUE, Horațiu Radu, au anunțat că România a primit astăzi de la Comisia Europeană notificarea declanșării procedurii de infringement pentru Legea care obligă marii comercianți să vândă 51% produse locale. Profit.ro a anunțat în decembrie că procedura este inevitabilă și va fi declanșată de Comisie.
Profitul net al al operatorului de transport și depozitare țiței și produse petroliere Oil Terminal Constanța, companie controlată de stat prin Ministerul Energiei cu aprope 60% din acțiuni, aproape s-a triplat anul trecut, crescând de la 5,91 milioane lei în 2015 la 15,44 milioane lei în 2016, pe fondul majorării cu peste 16% a cifrei de afaceri, la 160,57 milioane lei.
Compania franceză L'Oréal ia în calcul vânzarea lanțului de magazine The Body Shop, pentru 1 miliard de euro, au afirmat două surse apropiate situației pentru Financial Times.
Ancheta procurorilor în cazul Hexi Pharma a început în primăvara anului trecut, compania fiind acuzată de "participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor". Aceștia au stabilit că Hexi Pharma ar fi produs un prejudiciu de aproximativ 51 de milioane de lei, prin vânzarea de produse biocide neconforme în 152 de spitale, începând din 2014.
Cotațiile petrolului înregistrează scăderi joi, în urma datelor privind stocurile de petrol și produse petroliere din SUA, informează MarketWatch și Reuters. Deși stocurile de petrol au scăzut mai mult decât era anticipat, cele de produse petroliere au urcat puternic, provocând îngrijorări în rândul investitorilor.
Electrocasnicele mari și mici se mențin pe primul loc în topul celor mai cumpărate 10 produse de către clienții eMAG în perioada sărbătorilor de iarnă, urmate de jucării și produsele pentru copii, în urcare o poziție față de decembrie 2015, și decorațiunile și produsele pentru casă și grădină, pe locul 5 în urmă cu un an, conform datelor Dante International, administratorul retailerului online.
România este a doua dintre țările cele mai afectate de pierderi de vânzări din cauza produselor falsificate, mai mult decât dublul mediei UE, potrivit unor studii realizate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).
Experiența de cumpărare se deteriorează rapid în România din cauza aglomerației de la casele de marcat din magazinele de electrocasnice. Astfel, circa 91% dintre români s-au gândit să abandoneze coșul sau chiar s-au răzgândit și au plecat fără cumpărături din cauza cozilor foarte mari, arată un studiu realizat de compania austriacă specializată în domeniul relațiilor cu clienții 4Service Group.
Monitorul Prețurilor, care va afișa prețurile practicate de retaileri și va permite consumatorilor să le compare și să identifice magazinele cu cele mai mici prețuri, a fost lansat astăzi, deocamdată doar în București ca un proiect-pilot, cum a anunțat Profit.ro încă din urmă cu un an. Aplicația va include 68 de categorii și 128 de produse, permițând cumpărătorilor să compare prețurile produselor.
Monitorul Prețurilor, care va afișa prețurile practicate de retaileri și va permite consumatorilor să le compare și să identifice magazinele cu cele mai mici prețuri, va fi lansat joi, după o lungă perioadă de pregătire. În urmă cu un an, proiectul, prezentat atunci de Profit.ro, stabilea că această platformă va cuprinde până la 280 de produse din 70 de categorii.
80% dintre români intenționează să cumpere produse aflate la promoție de Black Friday 2016 și peste 26% spun că vor aloca anul acesta mai mult de 1.000 lei pentru cumpărarea de produse în Black Friday, bărbații fiind dispuși să cheltuiască cei mai mulți bani.
Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata, un indicator al afacerilor dintre firmele din sectorul de comerț, a avansat în luna septembrie cu 8,4% față de aceeași lună din 2015, ritm încetinit semnificativ față de august, creșterea fiind susținută în special de comerțul cu mașini și cu produse agricole, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Retailerul suedez de mobilă și decorațiuni interioare Ikea pregătește reduceri de până la 50% pentru câteva zeci de produse cu ocazia Black Friday, în perioada 25-27 noimebrie, cu o săptămână după perioada normală a evenimentului de reduceri, se arată într-un răspuns al Ikea România, la solicitarea News.ro.
În ultimii șapte ani numărul companiilor de pe piața produselor de larg consum din România a scăzut cu 17% din cauza apariției unui fenomen de polarizare, ce a dus la dispariției clasei de mijloc din rândul companiilor, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, directorul general al Coface Credit Management Services, Iancu Guda, care a prezentat concluziile studiului “Analiza industriei bunurilor de larg consum cu viteză de circulație mare (FMCG)” realizat de compania internațională de asigurări de credit Coface și firma de consultanță și audit EY, în parteneriat cu Academia de Studii Economice (ASE).
Distribuitorul local Complet Electro Serv (CES) și-a listat atât brandurile proprii, cât și produsele din portofoliul de distribuție IT&C, electronice și electrocasnice pe platforma eMAG Marketplace, care reunește în prezent peste 2.000 de magazine partenere.
România a majorat puternic, în 2015, importurile de produse petroliere rafinate la rafinării din alte state și cele de cărbune, în timp ce importurile de țiței și de gaze naturale au scăzut semnificativ, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Piața de panificație din România se ridică la 1,5 miliarde de euro, iar 5-6% din aceasta o reprezintă pâinea congelată importantă plină de conservanți, care este vândută în magazinele autohtone drept franzele calde și proaspete, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe pe teme agricole, vicepreședintele Vel Pitar, Dan Trifu, care s-a arătat nemulțumit că etichetele acestor produse nu sunt așezate la vedere.
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva RA organizează licitație pentru executarea unor lucrări de renovare a clădirilor degradate
Microsoft Corp. a anunțat, în cadrul conferinței anuale Microsoft Ignite, produse și servicii noi din zona de securitate, productivitate, intelligence și cloud dedicate profesioniștilor IT, apreciind că acestea le vor permite să accelereze transformarea digitală a companiilor.
Germania, Olanda și Letonia sunt țările unde exportatorii români de animale vii pot găsi o piață de desfacere, iar Georgia, Emiratele Arabe Unite și Israel oferă potențial de export pentru produse farmaceutice, se arată într-un document redactat la nivelul Guvernului. Documentul prezintă toate produsele cu potențial de export cu indicarea piețelor pe care acestea pot fi vândute de către exportatorii români.
Vitol este cel mai important trader de petrol și produse rafinate din lume, cu un volum de tranzacții cifrat la 5 milioane de barili pe zi, capacitate suficientă pentru satisfacerea nevoilor Germaniei, Franței și Spaniei la un loc. Compania a încheiat anul trecut cu un profit de 1,35 miliarde de dolari, situat sub recordul de 2,3 miliarde de dolari realizat în 2009, în plină criză financiară.