Începând cu 1 septembrie 2020, valoarea punctului de pensie va fi majorată cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei, prevede proiectul celei de-a doua rectificări bugetare din acest an.
Transilvania Broker (TBK), singurul intermediar în asigurări prezent la cota Bursei de Valori București, pregătește contractarea unui credit de 1,61 milioane de lei de la Banca Comercială Românâ (BCR) pentru finanțarea achiziției unui duplex (230 mp, plus 90 mp teren) în București, strada Elena Caragiani (sector 1), cu destinația punct de lucru al societății.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcela Vela, a anunțat că va discuta cu omologul său din Ungaria posibilitatea ca punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 să fie rezervat execlusiv pentru transportul de marfă, traficul de autoturisme urmând să fie orientat spre alte puncte de trecere a frontierei.
Președintele Consiliului Fiscal atrage din nou atenția asupra presiunii mari puse pe buget de creșterea cu 40% a pensiilor pusă în lege începând cu septembrie 2020, care ar duce la deficite publice foarte ridicate și o creștere a datoriei publice la niveluri nesustenabile, care ar putea duce la o creștere a taxelor și impozitelor. Daniel Dăianu spune că o eșalonare a creșterii pensiilor ar duce la un deficit în scădere și la o creștere mai mică a datoriei publice.
Chiar în ziua când președintele Iohannis a trimis pentru reexaminare Parlamentului un proiect de lege care ar fi redus birocrația privind înființarea și desfășurarea activității firmelor, Guvernul Orban a transmis, la rândul său, parlamentarilor că nu susține o serie de inițiative ale acestora vizând, printre altele, încuviințarea popririlor ANAF de către instanțe, interpretarea legilor fiscale neclare în favoarea contribuabilului sau privind transparentizarea achizițiilor publice. Inițiatorii acestor proiecte sunt, în principal, parlamentari USR, dar și liberali, ba chiar actuali membri ai Guvernului Orban sau consilieri ai prim-ministrului.
Punctul de amendă va fi înghețat și nu va mai crește de la 145 lei la 223 lei. Proiectul de lege pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament și prin care valoarea punctului de amendă era înghețată și pentru anul acesta a fost atacat la Curtea Constituțională de către PSD, iar președintele nu îl poate promulga până la decizia Curții. Prin urmare, pentru a păstra valoarea de anul trecut a punctului de amendă, Guvernul Orban a decis, luni, prin ordonanță de urgență, înghețarea cuantumului.
Premierul Orban a declarat, luni, că Guvernul va adopta printr-o ordonanță de urgență sau simplă modificările la OUG nr. 114/2018, pentru care Executivul și-a angajat răspunderea în Parlament, dar pe care PSD le-a atacat la Curtea Constituțională. După cum a relatat anterior Profit.ro, proiectul de lege pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament și prin care valoarea punctului de amendă era înghețată și pentru anul acesta la 145 lei a fost atacat la Curtea Constituțională de către PSD, iar președintele nu îl poate promulga până la decizia Curții. Alte efecte ale neintrării în vigoare a proiectului sunt majorarea indemnizațiilor demnitarilor, care vor crește o dată cu majorarea salariului minim, și majorarea cuantumului sporului pentru condiții vătămătoare de muncă. De asemenea, cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar nu va fi încă interzis, iar aleșii locali vor putea solicita și ei pensii speciale.
Punctul de amendă va crește, începând cu 1 ianuarie 2020, de la 145 lei la 223 lei. Proiectul de lege pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament și prin care valoarea punctului de amendă era înghețată și pentru anul acesta la 145 lei a fost atacat la Curtea Constituțională de către PSD, iar președintele nu îl poate promulga până la decizia Curții. Alte efecte ale neintrării în vigoare a proiectului sunt majorarea indemnizațiilor demnitarilor, care vor crește o dată cu majorarea salariului minim, și majorarea cuantumului sporului pentru condiții vătămătoare de muncă. De asemenea, cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar nu va fi încă interzis, iar aleșii locali vor putea solicita și ei pensii speciale.
Guvernul va îngheța valoarea punctului de amendă pentru șoferi pentru anul viitor, dar calculul trebuie schimbat, având în vedere că această relație între punctul de amendă și salariul minim pe economie nu este "soluția care să se poată aplica", a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.
Guvernul va îngheța valoarea punctului de amendă pentru șoferi pentru anul viitor, dar calculul trebuie schimbat, având în vedere că această relație între punctul de amendă și salariul minim pe economie nu este "soluția care să se poată aplica", a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.
Premierul Orban spune că punctul de amendă, care în prezent este calculat la 10% din salariul minin brut economie, ar putea să nu mai fie stabilit în acest mod pentru că guvernele anterioare au fost nevoite să înghețe acest punct de amendă la fiecare majorare, de obicei anuală, a salariului minim.
Adeline Toader, fondator Punct pe i, la Profit TV: Obținerea unei investiții ajută un startup să crească global.
Valoarea punctului de pensie crește, de la 1 septembrie, cu 15%, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor, iar în 2021 va ajunge la 1.875 de lei. Totodată, pensia minimă garantată sau indemnizația socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizația pentru însoțitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în urma tragediei de la Caracal, că dorește înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie, chiar cu introducerea închisorii pe viață sau castrării chimice. Pe agenda ședinței de miercuri a Guvernui se află însă un punct de vedere în care Executivul arată că nu este de acord cu un proiect legislativ prin care este eliminată eliberarea înainte de termen a condamnaților la închisoare pentru astfel de fapte. Guvernul susține că o astfel de eliminare contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Cabinetele de medicină de familie vor putea deschide cel mult două puncte secundare de lucru în alte localități, unde nu există medici de familie, cu respectarea anumitor condiții legate de funcționarea punctelor de lucru respective, așa cum a anunțat anterior Profit.ro.
Cabinetele de medicină de familie vor putea deschide cel mult două puncte secundare de lucru în alte localități, unde nu există medici de familie, cu respectarea anumitor condiții legate de funcționarea punctelor de lucru respective, așa cum a anunțat anterior Profit.ro. Detalii vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Cabinetele de medicină de familie vor putea deschide cel mult două puncte secundare de lucru în alte localități, unde nu există medici de familie, cu respectarea anumitor condiții legate de funcționarea punctelor de lucru respective. Detalii vor fi anunțate la Profit Health Forum.
Deși Guvernul a stabilit, recent, prin ordonanță, menținerea și pentru 2019 a punctului de amendă la nivelul de 145 de lei, parlamentarii PSD propun acum o nouă modalitate de calcul al punctului de amendă, formulă care ar duce la reducerea cu circa o treime a valorii punctului.
Guvernul a stabilit, prin ordonanță, menținerea pentru 2019 a punctului de amendă la nivelul de 145 de lei, la fel ca în ultimii doi ani. Decizia a fost luată având în vedere că Executivul intenționează să modifice de la 1 decembrie valoarea salariului minim brut.
Un medic de familie va putea fi titularul unui punct secundar de lucru în altă localitate, dar cu respectarea anumitor condiții privind asigurarea unui număr minim de ore de lucru și ținând cont de distanță față de localitatea în care are cabinetul. Senatorii au adoptat miercuri un proiect de lege în acest sens, în pofida faptului că Guvernul nu a susținut aceste modificări legislative.
Ministerul Transporturilor vrea să deschidă un punct de trecere a frontierei de stat pe Aeroportul Tuzla, potrivit unui proiect de Hotărâre pentru aprobarea deschiderii punctului de trecere a frontierei de stat și a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Tuzla. Acesta este folosit incluisv de personalul de pe platformele de foraj marin din Marea Neagră.
Președinții celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, au solicitat retragerea din dezbaterea legislativului a proiectului de lege inițiat chiar de aceștia și prin care era acordat Casei Regale dreptul de a folosi în mod gratuit Palatul Elisabeta încă 49 de ani, asigurând și finanțare de la bugetul de stat pentru activitățile Casei Regale.
Șoferii care nu acumulează niciun punct de penalizare în decursul unui an calendaristic vor primi puncte de bonus, astfel încât acestora nu le va mai fi suspendat dreptul de conducere dacă au cumulat 15 puncte de penalizare anul următor.
Casa Regală ar putea folosi în continuare, în mod gratuit, Palatul Elisbata doar în situația în care ar fi o instituție de utilitate publică, precum o fundație sau o asociație recunoscută astfel, și nu, ca acum, o ”comunitate de familie autonomă”, organizată dinastic. Guvernul Tudose a făcut această recomandare liderilor PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, care propun prin lege acordarea dreptului Casei Regale de a folosi în mod gratuit Palatul Elisbeta încă 49 de ani.
Senatul a constatat adoptarea tacită a trei propuneri legislative, dintre care una vizează majorarea valorii punctului de pensie, la 40% din venitul mediu brut de la 1 ianuarie 2017 și la 45%, începând cu data de 1 iulie 2017, iar alta majorarea pensiilor foștilor membri ai cooperativelor agricole din agricultură, la 500 de lei.