Piața de autovehicule din România suferă în continuare, atât din cauza efectelor pandemiei, cât și din cauza crizei semiconductorilor la nivel global, astfel că vânzările sunt departe de cele înregistrate în 2019, anul dinaintea izbucnirii acestei crize prelungite.
După ce în urmă cu un an România se număra printre țările cu cele mai mici scăderi provocate de pandemie, în cele din urmă țara noastră a ajuns la coada clasamentului, având cel mai slab parcurs din acest an, la revenirea din Pandemie.
Înmatriculările de automobile din România continuă să recupereze pierderile înregistrate în 2020, chiar dacă ritmul este deocamdată sub cel din 2019, anul dinaintea pandemiei. Potrivit cifrelor transmise de DRPCIV, în luna mai au fost înmatriculate cu 28,37% mai multe autovehicule, comparativ cu anul trecut, și cu 15% mai multe autoturisme.
Statisticile transmise de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România privind înmatriculările din primul trimestru al acestui an arată că industria auto locală a început să recupereze pierderile înregistrate în 2020, anul pandemiei, cele mai active segmente fiind cele electrice și hibrid.
România raportează o creștere a pieței auto, după două luni de scăderi, dar avansul vine la un an de la introducerea carantinei, care a adus blocaje în întreaga industrie auto.
Piața auto a lăsat impresia în luna ianuarie că a clacat, după ce în decembrie urca până la cer. Mai mulți români s-au plâns că au fost trimiși de urgență de dealeri să înmatriculeze mașinile, în decembrie. De fapt, la mijloc au fost mai multe cauze care au dat peste cap piața auto din România în ultimele două luni.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), instituție cu venituri și cheltuieli totale anuale de peste 130 milioane lei și mai mult de 300 de salariați, intenționează să își majoreze parcul auto "verde", prin achiziția de noi autovehicule electrice hibrid prin intermediul programului de subvenții de stat Rabla Plus.
După a treia lună consecutivă de creștere, piața auto din România cunoaște o evoluție remarcabilă a vânzărilor de vehicule electrificate. Cu numai o lună înainte de finalul anului, segmentul celor care se încarcă la priză aproape s-a dublat, în comparație cu anul trecut.
Datele statistice privind piața auto din România pe luna august confirmă evoluția segmentului electric, care poate reprezenta baza unei creșteri sustenabile pe termen lung.
Guvernul a decis miercuri, printr-o hotărâre, suplimentarea Programului Rabla Plus pentru persoanele juridice cu 20 milioane lei, după ce toate tichetele pentru persoane fizice disponibile au fost epuizate, pentru prima dată în istoria programului.
Toate tichetele pentru persoane fizice disponibile în Programul Rabla Plus au fost epuizate, pentru prima dată în istoria programului, astfel că bugetul acestuia va fi suplimentat începând de luni cu 15 milioane de lei, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Firma Spark Car Sharing SRL, înființată în România în noiembrie anul trecut, controlată de compania bulgară Ride Share Bulgaria AD și prin care va fi furnizat serviciul car-sharing de închirieri de mașini electrice Spark, ce urmează să fie lansat oficial astăzi, se numără printre cei mai mari beneficiari ai programului românesc de subvenții de stat pentru achiziții de autovehicule electrice și hibrid Rabla Plus.
Românii pot primi vouchere de 500 de lei pentru achiziția unui televizor cu eficiența energetică A+, în cadrul programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate, potrivit ghidului publicat de Ministerul Mediului.
Peste 60.000 de echipamente electrice și electronice de uz casnic folosite vor fi înlocuite cu altele noi, cu consum redus de energie, prin intermediul Programului ''Rabla pentru electrocasnice'', al cărui buget este de circa 20 de milioane de lei.
Compania Municipală Energetica București SA, înființată anul trecut la inițiativa primarului general al Capitalei Gabriela Firea și controlată de municipalitate prin Consiliul General al Municipiului București (CGMB), a contractat la finalul lunii trecute un studiu de oportunitate privind proiectul construirii în București a unui număr de 40 de stații de încărcare a mașinilor electrice.
Ministerul Mediului pregătește o serie de programe destinate reducerii poluării, printre care se află achiziția de mașini electrice, iar din anul următor a bicicletelor electrice, a declarat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.