Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a Băncii Transilvania a aprobat emiterea unor obligațiuni corporative cu scadența la 10 ani pentru o sumă de maximum 350 milioane euro, care urmează să fie listate la BVB.
Noua emisiune de obligațiuni, de 555 milioane lei, pregătită de Primăria Capitalei intră astăzi la Bursa București spre tranzacționare, Profit.ro anunțând, luna trecută, că trei bănci și-au unit forțele pentru intermedierea operațiunii, respectiv Banca Comercială Română, BRD și Raiffeisen Bank. În cursă a fost și asocierea BT Capital Partners-Banca Transilvania.
În Adunarea Generală a Acționarilor de la Bursa de Valori București, reprezentantul unei case de brokeraj a ridicat problema regulamentelor laxe aplicate pe segmentul produselor unde „market-makerii îi curăță pe fraieri”. Conducerea executivă a BVB este conștientă că sunt unele probleme la acest capitol.
Judecătoria Sectorului 1 a respins contestația Raiffeisen Bank la față de decizia Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor de a amenda și obliga banca să modifice dobânzile la creditele acordate între 2006 și 2010. Raiffeisen anunță că va ataca decizia cu apel.
ANPC a câștigat pe fond procesul cu Raiffeisen Bank, după ce instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea băncii de anulare a procesului verbal de contravenție prin care, în urma unui control vizând creditele în franci elvețieni, a fost amendată cu 50.000 de lei pentru practici incorecte. Directorul general al ANPC Paul Anghel a apreciat că această decizie ține de normalitate.
Acționarii Băncii Transilvania au fost convocați pentru un vot în vederea posibilității emiterii unor obligațiuni corporative cu scadența la 10 ani pentru o sumă de maximum 350 milioane euro, care urmează să fie listate la BVB.
Raiffeisen Bank International a ajuns la un acord privind vânzarea principalelor operațiuni ale Raiffeisen Bank Polska către subsidiara poloneză a grupului francez BNP Paribas în schimbul sumei de 775 milioane de euro.
Eximbank, Banca Comercială Română (BCR), Raiffeisen Bank și CEC Bank vor să împrumute Primăria Sectorului 6 București cu peste 207 milioane de lei, bani care vor fi folosiți la refinanțarea parțială a unui credit contractat de la CEC Bank în decembrie 2016, ca și la finanțarea investițiilor publice de interes local.
Bursa de Valori București ar urma să-și reducă orarul de tranzacționare, devansând cu o oră închiderea pieței. Directorul general al BVB, Adrian Tănase, spune că o decizie va fi luată în acest sens, în contextul unui consens cvasigeneral al pieței că în prezent orarul este prea extins, iar sesiunile de tranzacționare sunt marcate de o intensitate scăzută. „Marea majoritate a comunității brokerilor au aceeași părere cum că am putea scurta programul.”
Asocierea formată din Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și Raiffeisen Bank va intermedia operațiunea Primăriei Capitalei de emitere și vânzare a unei emisiuni noi de obligațiuni, de 555 milioane de lei, câștigând contractul. În cursă a fost și asocierea BT Capital Partners-Banca Transilvania, cum a anunțat anterior Profit.ro.
Perioada programului de stabilizare pentru acțiunile Purcari Wineries s-a încheiat astăzi, iar managerul acestuia, Raiffeisen Bank, a notificat piața că nu a încheiat nicio tranzacție. Chiar și fără această susținere la cumpărare, titlurile producătorului de vinuri din Republica Moldova au rezistat peste prețul de 19,00 lei/acțiune al ofertei care a dus emitent la cota bursei în urmă cu o lună.
Banca cu capital austriac Raiffeisen și-a crescut afacerile anul trecut, cu un avans al creditării pe toate segmentele, și a înregistrat un profit net în creștere de la 452 de milioane de lei în 2016 la 491 de milioane de lei, potrivit unui comunicat publicat la Bursă.
Raiffeisen Bank lansează platforma pentru startup-uri „Factory by Raiffeisen Bank”. Pe noua platformă va fi derulat un concurs de proiecte, iar, la finalul perioadei de evaluare, cele mai inovatoare și viabile idei de afaceri vor fi sprjinite cu credite de până la 50.000 de euro, garantate printr-un program al Uniunii Europene.
Asocierile formate din BT Capital Partners și Banca Transilvania, respectiv Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și Raiffeisen Bank au depus oferte pentru servicii financiare legate de emiterea și vânzarea de obligațiuni de 555 milioane de lei de către Primăria Capitalei, potrivit datelor transmise Profit.ro.
Raiffeisen Bank a acționat cu responsabilitate în problema creditelor în franci elvețieni, convertind cu un discount împrumuturile clienților cu probleme, iar banca nu poate accepta să folosească banii dedicați cazurilor sociale pe clienții care nu vor să plătească, spune Steven van Groningen, președintele executiv al băncii cu capital austriac.
Aproape toți românii cred despre ei că sunt persoane responsabile, însă, în același timp, foarte puțini cred că trăiesc într-o societate responsabilă, deși 9 din 10 se simt responsabili față de societate și aproape toți se declară responsabili față de mediu, potrivit unui studiu privind responsabilitatea la români, realizat la solicitarea Raiffeisen Bank, care apelează la imaginea responsabilității într-o nouă campanie de branding.
Cu 4 zile înainte de încheierea perioadei de subscriere, oferta producătorului de vinuri Purcari Wineries are plasamente de peste 50 milioane de lei pe tranșa de retail, pentru un volum aproape dublu față de pachetul pus în vânzare, iar așteptările sunt pentru un succes și pe segmentul investitorilor instituționali. Compania apare ca scumpă atunci când este comparată cu emitenți deja listați la BVB, dar multiplii sunt mai atractivi decât în cazul ofertelor recente.
Raiffeisen Bank și Raiffeisen Asset Management au lansat două noi soluții de investiții pentru clienți: SmartInvest Now, destinate obiectivelor pe termen scurt și mediu, și SmartInvest Time, pentru obiective care necesită mai mult timp pentru a fi îndeplinite.
În efortul de atragere de noi investitori, Bursa de Valori București mizează pe aportul comunității de brokeraj. Noul director general al BVB este conștient de etapa dificilă pe care o traversează societățile de servicii financiare. „Brokerii mari își restrâng activitatea; brokerii mici dispar.”
Compania imobiliară Cushman & Wakefield Echinox își consolidează departamentul Capital Markets prin recrutarea Danei Sava, specialist cu o experiență de peste 15 ani în domeniul bancar.
Țiriac Leasing va dubla, la 20 de milioane de euro, linia de credit contractată anul trecut de la Raiffeisen Bank.
Raiffeisen Capital & Investment anunță că nu va mai furniza servicii de tranzacționare cu acțiuni, titluri de stat și alte intrumente financiare în numele și pentru clienții săi pe segmentul de retail. Grupul financiar austriac motivează decizia printr-un plan de simplificare a activității bancare, în special în contextul noilor reglementări europene. Raiffeisen Bank este al 3-lea broker de la Bursa București, cu tranzacții intermediate în valoare de 2,30 miliarde lei în acest an și în același timp lider de piață în ceea ce privește ofertele publice. Simultan, ING Bank reintră în piață după 5 ani.
Raiffeisen Bank a început să trimită scrisori clienților prin care îi informează că aplică ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prin care banca a fost sancționată pentru practici comerciale incorecte. Raiffeisen a început cu clienții care beneficiază de o reducere de dobândă și urmează să treacă și la clienții care ar avea rate crescute, după ce banca va aplica dobânzile de la momentul contractării creditelor.
CEO-ul Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen, este acționar minoritar al firmei Șoimeni Parc din satul Băbuțiu, comuna Vultureni, situată la circa 30 de kilometri de Cluj. Firma are în proiect construirea unui ansamblu rezidențial în satul respectiv, iar la începutul lunii iunie a acestui an a solicitat la OSIM înregistrarea mărcii unei ferme organice de legume din aceeași localitate.
Titlurile Sphera Franchise Group au urcat, după 2 ore și jumătate de la intrarea la tranzacționare pe BVB, la reperul de 32,70 lei/acțiune, cu peste 10% față de prețul de ofertă, ceea ce înseamnă că societatea ajunge la cota bursei cu o capitalizare de piață de 1,26 miliarde lei (272,95 milioane euro).