Grupul Volkswagen a reușit să-și majoreze veniturile în acest an, potrivit datelor publicate de companie pentru primele trei trimestre, însă problemele de producție, cauzate în special de problemele furnizorului din Slovacia, dar și scăderea cererii din ultimele luni au contribuit la o diminuare a profitului operațional al companiei.
Rezultatele de vânzări ale grupului Volkswagen arată că, în pofida unui an de revenire după criza de semiconductori, mai sunt piețe care frânează revenirea companiei la cifrele din anii precedenți crizei. Cea mai mare problemă este China, care a adus câteva procente în minus pe toate cele trei trimestre.
Volkswagen Group a vândut în luna august mai multe automobile decât în urmă cu un an, dar creșterea față de anul anterior s-a diminuat comparativ cu lunile anterioare și a coborât sub 6%. Principala cauză este China, unde grupul german a înregistrat un declin.
Volkswagen Group a anunțat „rezultate solide” în prima jumătate a anului, cu o creștere a veniturilor dar nu și a profitului, în pofida unei creșteri pe linie a vânzărilor, pentru toate mărcile. Grupul și-a redus previziunile pentru finalul acestui an, în privința vânzărilor, din cauza contextului pieței.
Datele privind livrările de autovehicule ale grupului Volkswagen arată o revenire puternică față de pierderile de anul trecut, dar cu un nivel mult sub anul 2018, cel mai bun din istoria companiei.
Primele trei luni din 2023 au adus o creștere a veniturilor mărcilor grupului auto VW cu aproximativ 14 miliarde de euro, pe fondul creșterilor vânzărilor în Europa și America de Nord.
Raportul VW Group privind vânzările globale de autovehicule arată o creștere destul de bună a companiei, însă include și scăderi, dintre care cea din China este cea mai importantă.
Volkswagen Group se află într-o poziție financiară foarte bună, au anunțat cei doi șefi ai companiei, Oliver Blume, CEO, și Arno Antlitz, CFO, în conferința anuală a grupului. Cu ajutorul listării Porsche, care a adus o creștere puternică a lichidităților, VW AG vrea să investească masiv în direcțiile profitabile de dezvoltare.
Volkswagen Group a publicat cifrele finale privind rezultatele financiare ale anului 2022, după ce câteva date preliminare fuseseră comunicate anterior. Așa cum era de așteptat, compania a înregistrat o creștere a veniturilor, în special ca urmare a creșterii prețurilor mașinilor vândute.
Volkswagen Group a anunțat primele rezultate preliminare privind performanțele financiare din 2022, datele finale urmând să fie publicate abia în luna martie. Singurul indicator pe care compania l-a ratat este cel al fluxului de numerar net.
Mărcile de lux Porsche și Lamborghini au reușit să obțină creșteri ale vânzărilor într-un an marcat de criza de componente, care a adus scăderi în aproape toate companiile auto, inclusiv în grupul german VW, din care fac parte cele două.
Al doilea cel mai mare grup auto din lume, Volkswagen, a reușit să depășească 8 milioane de autovehicule vândute în 2022, în pofida estimărilor pesimiste, însă rezultatul este mai mic decât cel din 2021 și îndepărtează compania de principalul rival, Toyota.
Brandul Volkswagen, cea mai importantă marcă din portofoliul grupului care îi poartă numele, a reușit să depășească 4,5 milioane de automobile vândute în 2022, chiar dacă a traversat un an dificil, care a adus numeroase opriri de producție la principalele uzine ale mărcii.
Rezultatele financiare ale Volkswagen Group pentru trimestrul al treilea și întreg intervalul ianuarie – septembrie arată că grupul a performat pe toate planurile, mai puțin pe cel al vânzărilor, unde a înregistrat scăderi accelerate în primele două trimestre și a trecut pe plus în trimestrul al treilea.
Constructorul japonez de automobile Toyota își păstrează supremația la nivel mondial, după prima jumătate a acestui an, cu vânzări care depășesc 5 milioane de vehicule, la distanță de rivalii de la Volkswagen, care au vândut mai puțin de 4 milioane de vehicule în aceeași perioadă.
Volkswagen Group a dat publicității rezultatele financiare pentru prima jumătate a acestui an, elementul principal fiind scăderea profitului operațional în trimestrul al doilea, în pofida creșterii veniturilor, dar cu un rezultat bun pe cele șase luni.
Grupul Volkswagen a publicat rezultatele finale pentru primul trimestru al acestui an, după ce în urmă cu două săptămâni anunțase primele date provizorii. Cifrele urmează tiparul întâlnit deja la alți constructori: venituri în scădere, dar profituri și marje în creștere, ca efect al crizei de semiconductori.
Volkswagen Group a anunțat rezultatele financiare provizorii la finalul primului trimestru din 2022, cu o creștere substanțială a marjei de profit operațional. Războiul din Ucraina, care a acoperit doar luna martie va genera efecte negative până la finalul anului, dar greu de anticipat.
Skoda Auto, constructorul ceh de automobile deținut integral de Volkswagen AG, și-a prezentat raportul de activitate penntru 2021, în cadrul conferinței anuale. Cifrele relevă o nouă scădere pentru marcă pe cele mai importante piețe și la nivel global, într-un an dificil, marcat de criza de semiconductori, suprapus însă cu o creștere surprinzătoare a performanțelor financiare.
Constructorul japonez Toyota își păstrează titlul de cel mai mare constructor auto din lume, conform cifrelor privind vânzările anunțate de cele două companii. Chiar dacă Toyota nu și-a publicate cifrele pe decembrie, vânzările pe 11 luni sunt deja mai mari decât cele înregistrate de VW pe întreg anul. La finalul anului este așteptată o diferență de aproape 2 milioane de vehicule între cele două companii auto.
Marca Volkswagen a reușit să-și limiteze pierderile cauzate de criza de semiconductori la -8,1% în comparație cu anul anterior, în ceea ce privește volumele livrate, asta însemnând că a coborât sub 5 milioane de vehicule vândute în anul 2021.
Marca Skoda a dat lovitura în acest an, după cum reiese din rezultatele publicate de companie la finalul primelor trei trimestre. Chiar dacă livrările au scăzut, profitul mărcii cehești s-a dublat.
Volkswagen și-a anunțat rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea, acestea fiind, ca și în cazul competitorilor săi, afectate de criza de cipuri care a condus la probleme de producție și de livrări. Profitul operațional pentru intervalul iulie – septembrie a scăzut, la fel și marja operațională.
Volkswagen anunță rezultatele pentru trimestrul 1 al acestui an, cu o creștere de peste 21 de procente și previziuni în creștere pentru acest an, la nivelul profitabilității.
O informație care în urmă cu câțiva ani ar fi părut de domeniul fantasticului astăzi sună firesc când este transmisă de CEO-ul unei companii auto din Europa. Herbert Diess a anunțat în cadrul conferinței anuale a VW Group că anul 2021 va aduce un volum record de mașini electrice.