Românii vor pune pe grătare, în minivacanța de 1 Mai, peste 30 de milioane de mici, depășind cantitatea consumată anul trecut cu circa 10-15 procente, arată estimările realizate de către procesatorii de carne.
Decizia Guvernului de a declara 30 aprilie zi nelucrătoare, astfel încât angajații din sistemul public, și nu numai, să beneficieze de patru zile libere, schimbă planurile de vacanță ale românilor. Dacă până acum majoritatea turiștilor care preferau de 1 Mai să meargă în vacanțe la malul mării alegeau stațiuni din România, anul acesta mulți vor profita de această minivacanță pentru a merge în concediu la plajă în străinătate, potrivit Christian Tour, cel mai mare turoperator din România.
Spitalul austriac Wiener Privatklinik a tratat în primul trimestru al anului cu 15% mai mulți pacienți români, raportat la aceeași perioadă a anului trecut.
Consiliului federal elvețian va prelungi cu 1 an restricțiile aplicate românilor și bulgarilor pentru accesul pe piața muncii, urmând ca până la finele lunii mai 2019 să limiteze la 996 numărul permiselor de muncă ce pot fi eliberate acestora. În mai anul trecut, Elveția a decis să activeze clauza de salvgardare aplicabilă cetățenilor români și bulgari, la acel moment autoritățile române exprimându-și regretul cu privire la decizia luată de partea elvețiană și arătând că aceasta este în disonanță cu contribuția pe care comunitatea românească din Elveția – în marea ei majoritate înalt calificată - o are pe piața locală a muncii.
Guvernul vrea să interzică firmelor specializate în plasarea forței de muncă să perceapă comisioane, taxe sau tarife de la românii care doresc să se angajeze în străinătate pentru orice fel de activități de mediere efectuate în vederea găsirii de locuri de muncă pentru aceștia, urmând ca firmele respective să poată încasa bani doar de la angajatorii externi care caută mână de lucru.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat un nou clip informativ referitor la implicațiile procesului Brexit asupra românilor din Marea Britanie,în această etapă a negocierilor care va dura până în octombrie 2018. MAE așteaptă sugestii, opinii și proiecte din partea cetățenilor, acestea urmând a fi incluse în ”viziunea României” privind Brexit. Potrivit statisticilor, în Marea Britanie trăiesc 328.000 de români.
Suprafața totală a terenurilor tranzacționate în București la nivelul anului trecut a fost de 116 hectare, el mai mare volum înregistrat în ultimii zece ani, iar cei mai activi cumpărători de terenuri de mari dimensiuni au fost dezvoltatorii români, o premieră a ultimului deceniu, în care investitorii străini au fost majoritari.
Inițiativa legislativă prin care angajații din România mai câștigă o zi liberă, respectiv Vinerea Mare, care a trecut de Parlament și a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, va avea drept efect creșterea cu aproximativ 30% a numărului de turiști care vor merge în vacanță de Paște în destinații interne și externe, estimează Christian Tour, cel mai mare operator de chartere de pe piața locală.
Startup-ul românesc Questo, compania din spatele aplicației omonime, prin care utilizatorii pot explora orașe sub forma unui joc, a primit o finanțare de 20.000 de euro de la Booking.com, fiind una dintre cele patru câștigătoare ale Booking Booster Lab din Tel Aviv.
Industria construcțiilor rezidențiale din Marea Britanie riscă să fie una dintre victimele Brexit, având în vedere dependența de municitori migranți. Cei mai mulți muncitori străini care lucrează în domeniul construcțiilor de locuințe în Marea Britanie vin din România.
Comitetul Regional de Turism de pe Coasta de Azur și-a stabilit drept strategie pentru 2018 creșterea numărului de turiști români în zonă, anul trecut acesta ridicându-se la 65.000, peste piața din Ungaria, Cehia și Slovacia, vizând o creștere cu 23 la sută a numărului de turiști români în sudul Franței, o cifră considerată „uriașă”. Conform datelor prezentate, românii stau în medie 8,5 nopți și cheltuiesc aproximativ 75 de euro pe zi și puțin peste 700 de euro pentru întreaga vacanță.
Sejururile într-o destinație de litoral au fost cele mai căutate de vizitatorii Târgului de Turism al României, ediția de primăvară, confirmând ideea că românii caută în această perioadă, în principal, să-și asigure vacanța de vară, arată bilanțul Christian Tour, cel mai mare touroperator de pe piața locală. Astfel, pachetele cu reduceri de până la 50% și cele cu extra-discounturi oferite pe perioada târgului în destinații precum Grecia, Turcia, Spania și Bulgaria au fost cele mai căutate de către turiștii români.
Aproape 80% dintre persoanele din România au dificultăți legate de plata costurilor educației formale, ponderea românilor care se confruntă cu această problemă fiind printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, potrivit unei analize Eurostat.
Românii (9,3%) continuă să reprezinte anul acesta a doua cea mai importantă comunitate străină prezentă la Bruxelles, după francezi (15,2%) și marocani (9%), potrivit estimărilor Institutului din Bruxelles de Statistică și Analiză (IBSA) cu privire la anul 2018, relatează Belga.
Treisprezece șoferi români au fost arestați și condamnați în Franța la închisoare pentru doi până la cinci ani, pentru că au furat sute de cauciucuri și motorină.
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizarea depusă de un număr de 56 de deputați PNL prin care aceștia reclamau că permanentizarea impunerii impozitului de 60% sau 85%, în funcție de preț, pe veniturile suplimentare obținute de producătorii interni de gaze naturale, ca urmare a dereglementării prețurilor de vânzare către furnizori, încalcă legea fundamentală
Cel mai redus procentaj de angajați din Uniunea Europeană cu slujbe nesigure în 2016 era în România (0,2%), Marea Britanie, Cehia (ambele cu 0,4%) și Germania (0,5%), iar cel mai ridicat se înregistra în Croația (8,4%), Franța (4,8%), Spania (4,7%), Polonia și Slovenia (ambele cu 4,5%), arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Startup-ul românesc Holotech Studios, dezvoltatorul programului de animație în timp real FaceRig, a primit o finanțare de 2 milioane de dolari de la fond de investiții din Statele Unite.
Trei sferturi dintre români consideră că în țară lucrurile merg într-o direcție greșită, aproape jumătate (45%) spun că 2017 a fost mai prost decât precedentul, iar 46% cred că 2018 va fi și mai prost, conform unui studiu IRES dat publicității vineri. Uniunea Europeană și primarul se situează pe primul loc al încrederii în instituții, urmate de mass media, pe ultimele locuri situându-se Parlamentul și partidele politice.
De astăzi, la ora 16.00 (ora României), românii pot călători în Canada fără vize, pentru șederi de maximum 6 luni. Facilitatea, anunțată din primăvară, devine acum valabilă. Astăzi, cei mai mulți români sunt în Ontario și Québec. În paralel, Bucureștiul încearcă de mulți ani, dar cu tot mai puțin entuziasm și mai slabă încredere, să intre în programul Visa Waiver, pentru călătorii fără vize în SUA. Mai mult, Trump vrea să oprească Loteria Vizelor, căreia americanii au anunțat recent că se opun.
Prețul ridicat este motivul pentru care o treime dintre români nu ar cumpăra o mașină electrică, iar 61% dintre ei se gândesc să facă o astfel de achiziție, dar nu mai devreme de trei ani, arată un studiu efectuat de compania de market research 4Service Group.
Mai mult de 25% dintre românii care vor pleca vara viitoare în vacanțe într-o destinație de litoral din străinătate își cumpără sejururile încă din această toamnă, pentru a beneficia de reducerile de până la 45%, potrivit estimărilor Christian Tour, cel mai mare touroperator din România.
Președintele Federației Industriei Hoteliere din România, Călin Ile, susține că o soluție pentru a rezolva criza de personal din turism este atragerea românilor care lucrează în străinătate în acest domeniu, dar aceștia să aibă un nivel salarial mai ridicat. Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunțat că până la sfârșitul anului ar putea fi deschis în București un centru de pregătire profesională, dorind și inființarea unui asemenea centru pe litoral.
Românii au devenit, în ultimii ani, ceva mai pretențioși din punct de vedere culinar și mai atenți la detalii, iar pachetele turistice avantajoase și emisiunile TV i-au ajutat pe foarte mulți să își lărgească orizontul în materie de preferințe gastronomice, spune directorul general al hotelului Sheraton din București, Daniel Ben Yehuda, într-un interviu pentru Profit.ro.
Mai multe companii importante, active în vestul și centrul Europei, recrutează persoane care vorbesc limba română.