Bulgarii își exprimaseră oficial îngrijorări cu privire la riscul de poluare a apelor lor teritoriale, precum și a litoralului bulgăresc, după cum a relatat Profit.ro.
Companiile românești ar trebui să iasă în lume, pentru că au început să apară multe oportunități, ca de exemplu în Africa, unde ar putea lucra împreună cu companiile turcești, a declarat directorul general al Transgaz, la ceremonia de lansare a conductei aferente proiectului 'Țărmul Mării Negre-Podișor'.
Operatorul de transport și sistem Transgaz și constructorul turc Kalyon Holding au lansat, într-o ceremonie oficială, conducta de transport gaze naturale „Țărmul Mării Negre-Podișor”.
După cum a relatat Profit.ro, Guvernul intenționează să mandateze și anul acesta reprezentanţii statului în AGA și CA-urile societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi în cele ale regiilor autonome, să decidă repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat de acestea în 2023, sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat.
Ministerul Mediului din Bulgaria a solicitat refacerea raportului de impact asupra mediului al proiectului de exploatare offshore de gaze naturale Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, exprimându-și oficial îngrijorări cu privire la riscul de poluare a apelor sale teritoriale, precum și a litoralului bulgăresc.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, pregătește emiterea anul acesta a unei emisiuni de obligațiuni în valoare de 2,5 miliarde lei.
S-a calculat și cât i-ar costa estimativ pe cei de la OMV Petrom și Romgaz achiziția de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru cantitățile de CO2 emise de Neptun Deep dacă legislația i-ar obliga la această achiziție.
Recent adoptata legislație care introduce noi rate de redevențe petroliere nu se va aplica gazelor care vor fi extrase începând cu 2027 din cel mai important zăcământ offshore autohton, Neptun Deep, susține unul dintre cei doi acționari, Romgaz, confirmând poziția exprimată anterior de partenerul său în proiect și operatorul acestuia, OMV Petrom.
Compania greacă Corinth Pipeworks va furniza aproximativ 160 km de țeavă pentru construcția conductei de gaz natural offshore necesară transportării la țărm a gazului aferent proiectului Neptun Deep al OMV Petrom și Romgaz din Marea Neagră, valoarea contractului fiind estimată la 100-150 milioane de euro.
OMV Petrom, operatorul concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, la care este partener egal cu producătorul de profil controlat de stat Romgaz, a solicitat acord de mediu din partea autorității competente în domeniu pentru șantierul de la Tuzla pe care se vor derula lucrările necesare pregătirii exploatării concesiunii.
OMV Petrom, operatorul Neptun Deep, proiect în care este partener, alături de Romgaz, a semnat cu Saipem S.p.A. și Saipem Romania SRL (Saipem) un contract pentru lucrări de proiectare, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde euro.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a confirmat planul de dezvoltare a celor două zăcăminte comerciale, Domino și Pelican Sud, de pe Neptun Deep, cel mai mare perimetru offshore de gaze naturale din Marea Neagră românească, concesionat de OMV Petrom (care este și operator al concesiunii) și Romgaz.
Acționarii Romgaz, companie care luna trecută a anunțat, împreună cu partenerul său OMV Petrom, că a adoptat decizia de investiție în cel mai important proiect offshore din apele teritoriale ale României, Neptun Deep, au aprobat joi acordarea unui împrumut de 454 milioane dolari filialei "Romgaz Black Sea Limited” (RBSL), companie achiziționată de la Exxon și rebotezată, prin care compania este implicată la proiectul Neptun Deep, confirmând astfel o informație publicată de Profit.ro.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a schimbat conducerea filialei Romgaz Black Sea Ltd., preluată în august 2022 de la americanii de la ExxonMobil și deținătoare a 50% din drepturile asupra concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, pentru care decizia finală de investiție a fost anunțată oficial luna trecută, alături de partenerii de la OMV Petrom, operatorii perimetrului.
Gazele naturale ce urmează să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească, vor fi preluate la țărm în zona localității Tuzla din județul Constanța, unde va fi construită o stație de reglare-măsurare (SRM) și o cameră de control centralizat (CCR), iar în prelungirea lor – conducta Transgaz Tuzla-Podișor, pentru care a fost emis recent ordinul de începere a lucrărilor.
OMV Petrom a atins astăzi, pe bursă, o capitalizare record, în contextul semnării, recent, a ordinului de începere a lucrărilor în Marea Neagră.
Licitația privind acordarea contractelor de dezvoltare a proiectului Neptun Deep, estimate la 4 miliarde de euro, se află în stadiul final, iar rezultatele ei vor fi anunțate în cel mult 3 luni. Motivul: pentru a putea face public numele câștigătorilor licitației, planul de dezvoltare depus de OMV Petrom și Romgaz trebuie autorizat de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), care are un termen legal de 90 de zile în acest sens.
OMV Petrom, operatorul zăcământului Neptun Deep, a cărei decizie finală de investiție a fost anunțată săptămâna trecută , nu vede în prezent niciun risc pentru dezvoltarea proiectului ca urmare a conflictului Rusia-Ucraina, considerând foarte important, în acest sens, faptul că România este țară membră a Alianței Nord-Atlantice (NATO).
Proiectul Neptun Deep, obiectul deciziei finale de investiție anunțată săptămâna trecută de către cei doi concesionari, OMV Petrom și Romgaz, le va aduce acestora o rată internă a rentabilității (IRR) de minim 12% pe întreaga durată de exploatare, rată calculată la un preț de hub (de pe principala bursă europeană, cea olandeză TTF) al gazelor de 25-30 euro/MWh (aproximativ 125-150 lei/MWh).
Conducerea Romgaz, companie care săptămâna trecută a anunțat, împreună cu partenerul său OMV Petrom, că a adoptat decizia de investiție în cel mai important proiect offshore din apele teritoriale ale României, Neptun Deep, propune acționarilor să aprobe un împrumut de 454 milioane dolari acordat filialei "Romgaz Black Sea Limited” (RBSL), companie achiziționată de la Exxon și rebotezată, prin care compania este implicată la proiectul Neptun Deep, confirmând astfel o informație publicată de Profit.ro.
Romgaz, companie care miercuri a anunțat, împreună cu partenerul său OMV Petrom, că a adoptat decizia de investiție în cel mai important proiect offshore din apele teritoriale ale României, Neptun Deep, intenționează să atragă un miliard de euro de pe piețele internaționale, printr-o emisiune de obligațiuni, desfășurată în 2 etape, a confirmat Răzvan Popescu, directorul general al companiei o informație publicată de Profit.ro.
Veniturile estimate ale statului român, în urma exploatării gazelor naturale de către OMV Petrom și Romgaz în perimetrul Neptun, sunt de 20 miliarde euro, a anunțat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, în prezența prim-ministrului Marcel Ciolacu și a președintelui Senatului, Nicolae Ciucă. Astfel, producția estimată este de aproximativ de 30 de cererea a 4,5 milioane de gospodării.
Ultima dată când au existat discuții pe această temă a fost în urmă cu peste 2 ani, dar la acel moment era indicată o singură societate.
Cei doi mari producători de gaze din România, OMV Petrom și Romgaz, au anunțat miercuri că au luat o decizie finală de investiție favorabilă în exploatarea gazelor naturale din cea mai mare concesiune offshore din Marea Neagră românească, Neptun Deep, așa cum a anunat în exclusivitate Profit.ro.
Ordinul de începere a lucrărilor de construire a conductei Tuzla-Podișor, care va transporta gazele naturale ce urmează să fie extrase din cel mai mare zăcământ offshore din Marea Neagră românească, Neptun Deep, concesionat în proporții egale de OMV Petrom și Romgaz, a fost emis vineri de către directorul general al operatorului de transport și sistem Transgaz, Ion Sterian, confirmându-se astfel informațiile transmise anterior de Profit.ro.