Românii din Italia sunt nemulțumiți de modificările Codului rutier care interzic persoanelor care au rezidența în Italia de mai mult de 60 de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate, presa relatând cazuri în care șoferi având mașini cu numere de înmatriculare românești au fost opriți de poliție și sancționați. Ambasada României la Roma a postat pe pagina sa Facebook modificările Codului Rutier, iar comentariile sunt diverse, unii români considerând că trebuie să fie respectate legile statului în care se află, alții invocând principiul liberei circulații, iar alții solicitând intervenția ambasadei.
România a înregistrat a cincea mare creștere din Uniunea Europeană a volumului de mărfuri transportate pe șosele, potrivit Eurostat.
Ministrul britanic de Finanțe, Philip Hammond, va anunța luni creșterea cu 44% a investițiilor în drumuri și autostrăzi prevăzute în buget, oferind o imagine a cheltuielor publice mai mari promise de guvern, transmite Reuters.
Enel, Electrica, E.ON și CEZ, operatorii concesionari ai rețelelor regionale de distribuție a energiei electrice din România, nu vor mai putea percepe tarife de la primării pentru semafoarele, semnele de circulație, indicatoarele stradale și camerele video de supraveghere instalate de acestea pe stâlpii rețelelor de distribuție, conform unei prime decizii în Parlament. Perspectivele pieței de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost transportat la spital după ce mașina în care se afla s-a răsturnat la Strășeni, anunță Deschide.md, preluată de News.ro.
Opt persoane, între care un copil de un an, au fost rănite într-un accident care a avut loc duminică după-amiază pe Drumul Național 7, în județul Vâlcea. Accidentul s-a produs ăn condițiile în care șoferul unui autoturism a intrat în depășirea unei coloane de mașini în curbă și a lovit frontal un alt autoturism care venea din sens opus.
Traficul rutier pe Valea Prahovei, oprit din cauza apei strânse pe șosea din cauza ploilor, a fost reluat pe ambele sensuri de mers, fiind însă în continuare coloane de mașini în Bușteni și între Sinaia și Comarnic, pe sensul către București. De asemenea, precipitațiile abundente au provocat pagube în mai multe zone ale județului Prahova, în comuna Bertea un pod fiind avariat de viituri și zeci de locuințe rămânând izolate, iar în alte localități case și curți fiind inundate.
Traficul rutier este aglomerat duminică după-amiază pe Valea Prahovei, pe sensul spre Capitală, între Predeal și Bușteni. De asemenea, vizibilitatea este scăzută în stațiunea Bușteni, unde în prezent plouă torențial.
Grupul Polițiștilor Rutieri din România spune că analizează oportunitatea formulării unei plângeri penale împotriva deputatului PNL Florin Roman și cere Poliției Române o poziție publică față de afirmațiile acestuia. Deputatul liberal a spus că nu poate înțelege de ce se opun polițiștii modificărilor la Codul Rutier care vizează presemnalizarea radarelor, el întrebându-se dacă motivul nu este că "dispare șpaga" și că "nu mai pot sta la pândă". "În loc să preveniți, voi pândiți și oamenii mor în accidente? Nu va mai satură nimeni de ciubuc?", li s-a adresat Roman polițiștilor de la Rutieră.
Cetățenii români care doresc să călătorească în Grecia cu mașina personală sunt avertizați de către Ministerul Afacerilor Externe cu privire la modificările aduse de noul Cod Rutier.
Enel, Electrica, E.ON și CEZ, operatorii concesionari ai rețelelor regionale de distribuție a energiei electrice din România, nu vor mai putea percepe tarife de la primării pentru semafoarele, semnele de circulație, indicatoarele stradale și camerele video de supraveghere instalate de acestea pe stâlpii rețelelor de distribuție, potrivit unui proiect legislativ.
Prevederile care permit suspendarea înmatriculării unui vehicul fără Inspecție Tehnică Periodică valabilă, precum și dacă vehiculul nu a fost înscris pe numele propietarului de drept la 90 de zile de la achiziționarea lui intră în vigoare de la miezul nopții. De asemenea, stațiile ITP vor fi obligate să monteze camere de supraveghere în service-uri.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat o licitație de 110,7 milioane lei, fără TVA, pentru un proiect care vizează reducerea zgomotului generat de traficul rutier, potrivit unui anunț publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) va fi obligată să publice semestrial, pe pagina de internet proprie, un raport de activitate care va cuprinde informații privind organizarea și operaționalizarea companiei, precum și stadiul detaliat al proiectelor de investiții pe care le administrează. În schimb, CNIR va fi lipsită de un consiliu de transparență.
Transportul feroviar de mărfuri a înregistrat anul trecut o creștere cu 6,6%, la 56,08 milioane tone, în timp ce transportul rutier a cunoscut o majorare de 4,7%, la 226,3 milioane tone, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Comisia Europeană a transmis României, joi, două avize motivate privind neadoptarea directivelor europene privind sporirea siguranței rutiere, respectiv introducerea unor noi norme la inspecția tehnică periodică a autovehiculelor, și privind actualizarea greutăților și dimensiunilor maxime ale anumitor vehicule rutiere. În cazul în care și după aceste atenționări nu va implementa directivele menționate, România riscă să fie trimisă în judecată la Curtea de Justiției a Uniunii Europene și să plătească penalități zilinice pentru întârziere.
Infrastructura rutieră precară, cauzată de lipsa constantă de investiții și de modificările în trafic (introducerea de sensuri unice, închiderea unor străzi etc), ca și nerespectarea de către unii participanți la trafic a regulilor de circulație au generat o ușoară creștere, de la un an la altul, a numărului de incidente rutiere în care au fost implicate mașinile FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, angajații companiei derulând programe de conducere preventivă, împreuna cu Academia Titi Aur și cu Poliția Română tocmai pentru a preveni riscurile din trafic, au transmis Profit.ro reprezentanții companiei de curierat.
Traficul rutier va fi restricționat în Capitală între 22 și 27 decembrie, între orele 17,00 - 23,00, având în vedere evenimentele care se vor desfășura cu ocazia ''Târgului de Crăciun''.
Circulația rutieră este restricționată, sâmbătă dimineață, pe Autostrada A3 Turda - Câmpia Turzii, în urma unui accident în care au fost implicate un autotren și un autoturism, neînregistrându-se victime.
Codul Rutier va impune suspendarea de drept a înmatriculării unui autovehicul dacă noul proprietar nu solicită în cel mult 90 de zile autorităților transcrierea dreptului de proprietate sau dacă inspecția tehnică periodică (ITP) este expirată sau anulată. O aplicație online va permite verificarea stării de înmatriculare, iar șoferii cu ITP expirată au șansa să evite sancțiunea.
În condițiile în care înmatricularea unui autovehicul poate fi suspendată 90 de zile dacă noul proprietar nu solicită la timp transcrierea dreptului de proprietate sau dacă inspecția tehnică periodică este expirată, o aplicație online gratuită va permite publicului verificarea stării de înmatriculare. Șoferii cu ITP expirată pot evita suspendarea înmatriculării.
Codul Rutier va impune suspendarea de drept a înmatriculării unui autovehicul dacă noul proprietar nu solicită la timp autorităților transcrierea dreptului de proprietate sau dacă inspecția tehnică periodică este expirată sau anulată. Termenul de transcriere va fi extins de la 30 la 90 de zile.
Codul Rutier va impune suspendarea de drept a înmatriculării unui autovehicul dacă noul proprietar nu solicită la timp autorităților transcrierea dreptului de proprietate sau dacă inspecția tehnică periodică este expirată sau anulată. Termenul de transcriere va fi extins de la 30 la 90 de zile.
România se clasează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește siguranța rutieră, a declarat marți, în cadrul evenimentului PIN Talk "Siguranța rutieră în România:Provocări și Oportunități", secretarul de stat în cadrul Ministerul Transporturilor Mihai Tămâian. Ultimele date oficiale arată că în fiecare an mor pe șoselele din România, ca urmare a accidentelelor rutiere, aproximativ 1.900 de persoane, ceea ce înseamnă o medie zilnică de cinci decese.
Gradul de congestie în Capitală ar crește cu 10-20% dacă șoferii nu ar avea acces online, prin aplicațiile de profil, la informațiile privind traficul rutier, a declarat ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, la WeLoveDigital.forum.