Brațul european al Sberbank va intra cel mai probabil în incapacitate de plată ca urmare a retragerilor necontrolate de depozite după ce Rusia a invadat Ucraina și a intrat în procedura de rezoluție. Sberbank a cumpărat afacerile Volksbank din Europa Centrală și de Est în 2012, cu excepția celor din România. Totodată, la Moscova Banca Centrală a Rusiei a interzis brokerilor să execute ordinele de vânzare ale investitorilor străini.
Compania de asset management Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea din România, încearcă să îi liniștească pe investitorii cu dețineri la fondul său tranzacționat pe bursă (exchange-traded fund) Franklin FTSE Russia ETF, care oferă expunere la indexul FTSE al principalelor companii rusești listate, fond care a înregistrat o scădere de peste 51% a valorii unitare a activului său net (VUAN) de la începutul anului.
Germania se declară sâmbătă pregătită să accepte o ”restricționare țintită” a accesulu Rusiei la platforma interbancară SWIFT, ca represalii față de invazia rusă a Ucrainei, dar vrea o ”limitare a pagubelor colaterale” alte unei astfel de măsuri, relatează AFP.
Administrația Biden nu va sancționa țițeiul rusesc pentru că acest lucru ar dăuna consumatorilor americani și nu lui Vladimir Putin, a declarat vineri un oficial al Departamentului de Stat al SUA.
Sancțiunile anunțate de britanici și mai ales americani împotriva Rusiei au redus tensiunea în piețe. Nu pentru că investitorii consideră că vor opri atacul rușilor asupra Ucrainei, ci pentru că acestea nu sunt așteptate să afecteze semnificativ economia mondială. Președintele american Joe Biden a afirmat din nou că NATO nu se va implica militar în Ucraina.
Băncile care și-au menținut prezența în Rusia după anexarea Crimeei în 2014 se confruntă acum cu un test financiar major, după ce acțiunile lui Putin din această săptămână au amplificat tensiunile privind un război în Ucraina și au atras noi măsuri punitive.
Acțiunile europene cresc miercuri, pe fondul sancțiunilor limitate adoptate împotriva Rusiei, dar și al rezultatelor financiare bune publicate de o serie de companii.
Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (Black Sea Trade & Development Bank - BSTDB), la care statul român controlează 14% din capital, deținând cea de-a doua participație individuală ca mărime, după Rusia, Turcia și Grecia, care au fiecare câte 16,5% din acțiuni, atrage atenția să nu fie confundată cu una cu nume asemănător, Black Sea Bank for Reconstruction and Development (BSBRD) din Crimeea, sancționată recent de Marea Britanie în urma recunoașterii de către Kremlin a republicilor separatiste din estul Ucrainei.
Acțiunile de pe Wall Street scad în prima parte a tranzacțiilor marți, în timp ce bursele europene au recuperat pierderile precipitate de escaladarea tensiunilor în Ucraina, în condițiile în care investitorii analizează impactul potențial al sancțiunilor economice anunțate până acum împotriva Rusiei și așteaptă reacția SUA la decizia Moscovei de a recunoaște independența provinciilor separatiste Donețk și Luhansk.
Valoarea exporturilor României în Federația Rusă a crescut cu 24,1% în primele 11 luni ale anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2020, la 942,1 milioane euro, după ce a scăzut cu 21,1% în primul an de pandemie COVID-19, la sub 760 milioane euro, însă s-a menținut sub nivelurile din 2019 (963,7 milioane euro) și 2018 (peste 1 miliard de euro), arată cele mai recente date oficiale ale INS.
Mai recent și-a asumat public proprietatea unui luxos palat de pe litoralul Mării Negre, despre care o investigație anticorupție a susținut că ar fi fost fost construit pentru Putin.
Uniunea Europeană (UE) a prelungit cu alte șase luni sancțiunile economice impuse din 2014 împotriva Rusiei pentru anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea și destabilizarea Ucrainei, și examinează posibilitatea impunerii de noi măsuri împotriva Moscovei.
Acțiunile europene și americane au atins noi maxime record joi, susținute de rezultate financiare robuste raportate de companii și date economice peste așteptări.
Statele Unite intenționează să anunțe sancțiuni care vizează mai mulți oficiali și entități ruse începând cu 15 aprilie, scriu agențiile de știri internaționale.
Ministerul rus de Externe a transmis sâmbătă că noile sancțiuni impuse de Marea Britanie unor cetățeni ruși privind presupuse încălcări ale drepturilor omului în Cecenia sunt „nefondate” și că Moscova ar putea riposta, citează Reuters.
Liderii statelor membre ale UE reuniți joi, la Bruxelles, în cadrul summitului Consiliului European, au prelungit cu șase luni sancțiunile economice decise în 2014 împotriva Rusiei după anexarea Crimeei, informează AFP.
Statele Unite au inclus sancțiunile împotriva Rusiei legate de gazoductul Nord Stream 2 în proiectul de lege anual privind politica de apărare, au declarat miercuri doi consilieri din Congres, transmite Reuters.
Statele Unite au prelungit derogarea anumitor proiecte în domeniul neproliferării nucleare legate de Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian care autorizează Rusia, China și statele membre ale Uniunii Europene (UE) să continue cooperarea cu Iranul, a anunțat Departamentul de Stat, relatează Reuters.
Liderii Uniunii Europene au prelungit joi cu șase luni sancțiunile economice impuse Rusiei în 2014, după anexarea Crimeei, a anunțat președinția Consiliului European, relatează AFP.
"Politica energetică a Europei trebuie hotărâtă în Europa, nu în Statele Unite. Respingem în mod fundamental intervențiile din afară și sancțiunile cu efect extrateritorial", a declarat ministrul de Externe de la Berlin, Heiko Maas.