Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea de aprobare a OUG nr. 119/2022, care modifică de la 1 ianuarie sistemul de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii finali.
Compania de furnizare, distribuție și producție de energie electrică Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, intră în acționariatul Contrapărții Centrale cu o deținere de 8,06% din capital, în urma unei tranzacții de 7 milioane lei.
După cum a relatat Profit.ro, proiectul legii bugetului de stat pe 2023 nu oferă nicio informație despre estimările Guvernului cu privire la încasările și cheltuielile de anul viitor ale Fondului de Tranziție Energetică, la care producătorii și traderii de energie electrică (și în curând și petroliștii offshore din Marea Neagră) plătesc supraimpozit.
″Efectele șocului energetic au depășit semnificativ ce am anticipat noi la BNR. Niciodată nu s-au dus la prețurile la energie atât de mult în costul final (al produselor și serviciilor – n.r.)″, a declarat recent guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.
Românii considerați a fi ″vulnerabili″ vor primi anul viitor ajutoare de la stat pentru plata facturilor la energie în sumă totală de 1.400 lei/beneficiar, din fonduri UE, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Comisiile Senatului au respins în cele din urmă la vot amendamentul la legislația în vigoare potrivit căruia OPCOM, operatorul bursei românești de energie electrică, societate controlată de Transelectrica, urma să poată obține o marjă de profit de maximum 10% din valoarea costurilor suportate cu organizarea mecanismului de achiziție centralizată de energie electrică la preț reglementat de 450 lei/MWh, prin impunerea de tarife și comisioane vânzătorilor și cumpărătorilor participanți la mecanism.
Proiectul legii bugetului de stat pe 2023 nu oferă nicio informație despre estimările Guvernului cu privire la încasările și cheltuielile de anul viitor ale Fondului de Tranziție Energetică, la care producătorii și traderii de energie electrică (și în curând și petroliștii offshore din Marea Neagră) plătesc supraimpozit (denumit ″contribuție″) și din care sunt decontate de către stat costurile suportate de furnizorii de energie și gaze cu plafonarea prețurilor la consumatorii finali.
Supraimpozitarea din energie, constând în impunerea de contribuții la așa-numitul Fond de Tranziție Energetică, va fi aplicată nu doar entităților cu care producătorii de energie electrică din România încheie contracte de hedging pentru a se proteja de riscurile presupuse de volatilitatea prețurilor de pe piețe, ci și partenerilor acestor entități, cu care acestea încheie la rândul lor contracte de hedging, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
OPCOM, operatorul bursei românești de energie electrică, societate controlată de Transelectrica, va putea obține o marjă de profit de maximum 10% din valoarea costurilor suportate cu organizarea mecanismului de achiziție centralizată de energie electrică la preț reglementat de 450 lei/MWh, prin impunerea de tarife și comisioane vânzătorilor și cumpărătorilor participanți la mecanism, potrivit comisiilor Senatului.
Producătorilor de energie regenerabilă li se vor deduce integral cheltuielile cu energia pe care trebuie să o achiziționeze din piețe pentru a-și onora contractele de livrare, atunci când nu bate vântul sau nu e soare, precum și cele cu dezechilibrele, la stabilirea bazei de impunere a supraimpozitării ce vizează veniturile din vânzarea energiei produse la prețuri mai mari de 450 lei/MWh, potrivit comisiilor Senatului.
Furnizorii de energie acuză că intenția Guvernului de a tripla termenul de decontare de către stat a costurilor plafonării prețurilor pentru clienții finali le agravează problemele de lichiditate deja existente și riscă chiar să pună în pericol siguranța aprovizionării pe timpul iernii.
Suma totală verificată de ANRE și transmisă spre decontare în conformitate cu OUG nr. 27/2022 a depășit 6,7 miliarde lei la finalul săptămânii trecute. Furnizorii s-au plâns periodic de întârzieri în decontare, încă de la prima variantă a sistemului de plafonare a prețurilor la energie și gaze, intrată în vigoare de la 1 noiembrie 2021.
Toți consumatorii de energie electrică, fie ei casnici sau industriali, vor fi obligați să suporte direct din buzunar în mod individual cel puțin o parte din costurile instalării de contoare inteligente de măsurare a consumului, în condițiile în care acestea trebuie montate la toate locurile de consum din România în următorii 6 ani.
Guvernul suplimentează cu 150 milioane lei bugetul pe anul în curs al Ministerului Dezvoltării, din Fondul de rezervă bugetară, banii urmând să fie folosiți în 2022 la decontarea a cel mult 50% din facturile de achiziții de cărbune, păcură și biomasă ale unităților administrativ-teritoriale ce dispun de sisteme centralizate de încălzire ai căror producători de energie termică funcționează cu acești combustibili.
Românii considerați a fi ″vulnerabili″ vor primi anul viitor ajutoare de la stat pentru plata facturilor la energie în sumă totală de 1.400 lei/beneficiar, din fonduri UE.
În timp ce țările din UE suferă, Statele Unite fac o avere de pe urma războiului din Ucraina, prin vânzarea gazului la prețuri astronomice, vânzări de arme și politici care distorsionează concurența, ceea ce amenință unitatea occidentală în fața războiului pornit de președintele rus Vladimir Putin, afirmă oficiali europeni citați de publicația Politico, preluată de Agerpres.
Românii considerați a fi ″vulnerabili″ vor primi anul viitor ajutoare de la stat pentru plata facturilor la energie în sumă totală de 1.400 lei/beneficiar, din fonduri UE, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de cameră decizională, proiectul legii de aprobare a OUG nr. 119/2022, care modifică de la 1 ianuarie sistemul de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii finali.
Clienții casnici vor beneficia de prețuri plafonate la energie electrică pentru un singur loc de consum, potrivit amendamentelor la proiectul legii de aprobare a OUG nr. 119/2022 votate marți în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. Proiectul va fi supus miercuri la vot în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională.
Furnizorilor de energie electrică și gaze naturale le-ar putea fi interzis să afișeze oferte-tip concurențiale de furnizare care să prevadă prețuri mai mari decât plafoanele impuse prin lege, potrivit amendamentelor la proiectul legii de aprobare a OUG nr. 119/2022 votate marți în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. Proiectul va fi supus miercuri la vot în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională.
Supraimpozitarea din energie, constând în impunerea de contribuții la așa-numitul Fond de Tranziție Energetică, ar putea fi aplicată și entităților cu care producătorii de energie electrică încheie contracte de hedging pentru a se proteja de riscurile presupuse de volatilitatea prețurilor de pe piețe, potrivit amendamentelor la proiectul legii de aprobare a OUG nr. 119/2022 votate marți în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. Proiectul va fi supus miercuri la vot în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, vrea să reia vechiul proiect al hidrocentralei cu funcție de pompaj de la Islaz de pe sectorul Izbiceni-Dunăre al Oltului, inițiat prima dată în anul 2004, dar nedemarat de atunci încolo, întrucât până de curând calculele cost-beneficiu indicau că investiția nu ar fi rentabilă.
Prețul final al energiei electrice trebuia păstrat plafonat prin lege pentru toate sectoarele economiei, spune Continental România, divizia locală a grupului tehnologic german omonim, ce operează fabrici de anvelope, automotive și alte produse și echipamente, precum și centre tehnologice, într-un număr de 5 localități din țară, având în total peste 17.000 de angajați.
Cel mai mare consumator industrial de energie electrică din România s-a asociat cu principalul furnizor de electricitate al sistemului feroviar românesc și au încercat să cumpere împreună curent electric angro în avans pentru consumul anului 2024, propunând pieței o cotație de pornire apropiată de cea convenită în coaliția de guvernare ca preț reglementat la producători începând de anul viitor, însă fără succes.
Guvernul a decis să permită ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică de servicii de transport feroviar de cărbune pentru termocentralele complexurilor energetice aflate în vigoare, pentru acoperirea creșterilor de costuri ale operatorilor feroviari, astfel încât să nu fie pusă în pericol aprovizionarea cu combustibil a producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune.