Picajul bursier de final de an antrenat de ordonanța de urgență care taxează suplimentar multinaționalele a determinat o performanță negativă în anul 2018 pentru indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri.
După avansul consistent din ultimele sesiuni, indicii principali de la BVB au pierdut aproximativ 0,4%, pe fondul unei lichidități în scădere. Tranzacțiile cu acțiuni au fost doar cu puțin peste 17 milioane lei, un sfert din activitatea sporită de luni și joia trecută.
Indicele reprezentativ de la BVB a câștigat 0,40%, depășind noi maxime ale ultimelor 6 luni, chiar și în contextul unei sesiuni negative a piețelor de acțiuni europene.
În ultima lună fondurile închise de investiții listate la Bursa de Valori București au adunat câștiguri de aproximativ 120 milioane lei, iar profiturile nete însumate se ridică la 1,38 miliarde lei.
La BVB am consemnat un rulaj de peste 75 milioane lei al pieței de acțiuni, asigurat în proporție de peste 2 treimi de titlurile Băncii Transilvania.
Fondul Proprietatea și SIF-urile și-au majorat cu 20-25% profiturile nete la 9 luni față de cele semestriale, în echivalent de aproximativ 250 milioane lei.
Tudor Ciurezu, președinte al SIF Oltenia, spune că mizează pe mesajele din piață pentru ca societatea să facă propunerile concrete privind destinația celor 140 de milioane de euro pe care i-a încasat din vânzarea pachetului de acțiuni BCR. Conducerea societății are idei de investiții, este deschisă pentru acordarea de dividende, iar utilizarea banilor pentru răscumpărări depinde de rata de succes a programului de buy-back derulat în prezent.
Indicii principali de la BVB au pierdut un procent într-o zi în care investitorii au reacționat la șocul bursier de pe bursele mari. Pe piață s-au procesat emisiuni de obligațiuni în valoare de 673 milioane lei emise de International Investment Bank, instituție cu sediul la Moscova.
Peste jumătate din rulajul de azi al pieței de acțiuni a fost reprezentat de tranzacțiile de tip deal realizate pe titlurile SIF Oltenia, societate care a intrat în posesia a 140 milioane euro din vânzarea către Erste a pachetului de 6,29% din acțiunile BCR.
Într-o sesiune cu rulaje modeste, aproape 2 treimi din activitatea de tranzacționare a fost asigurată de doar 3 acțiuni, de regulă preferate de investitorii instituționali nerezidenți.
Producătorul de uleiuri vegetale Argus din Constanța, controlat de SIF Oltenia, se împrumută din nou la Banca Transilvania, de această dată cu 90 milioane lei, pentru capital de lucru, garantând și acest credit cu aproape 200 de active, constând în terenuri, mașini, utilaje, spații de lucru. Operațiunea este una similară cu cea din toamna anului trecut, când împrumutul s-a ridicat la 110 milioane lei, tot pentru capital de lucru.
Mișcarea de recuperare de la BVB rămâne intactă, în sesiunea de astăzi indicii principali câștigând aproximativ un sfert de procent. Volumele mici trădează, însă, o reținere a investitorilor de a intra la cumpărare. Analistul financiar Adrian Mitroi afirmă că este un paradox având în vedere randamentele bune la dividende oferite de societățile listate.
Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat astăzi vânzarea deținerii de la BCR către grupul bancar austriac Erste pentru 140 milioane euro. Este o tranzacție întârziată timp de 7 ani. Unii investitori spun că așteptarea a meritat pentru prețul mai bun, dar alții cred că oportunitățile au trecut pe lângă SIF Oltenia. Președintele Tudor Ciurezu o caracterizează drept o tranzacție profitabilă și afirmă că destinația banilor primiți, în cazul unui acord al acționarilor, va fi pentru cumpărarea de acțiuni lichide românești. „Considerăm că rezultatul obținut este bun atât ca sumă absolută, cât și pentru faptul că tranzacția se realizează exclusiv în cash.”
Deși pe piețele de acțiuni europene a fost o sesiune pozitivă, la Bursa de Valori București indicii principali au alunecat ușor sub referință, iar activitatea de tranzacționare a fost mai mică de 5 milioane de euro. Brokerii reclamă că absența ordinelor este un simptom al stării de așteptare în care se află investitorii.
Deși Fondul Proprietatea a raportat pentru finele lunii august un rezultat al exercițiului în scădere față de cel de la 6 luni, cele 5 SIF-uri au obținut câștiguri agregate de 323 milioane lei, cu 29% mai mari decât cele de la jumătatea anului.
Indicele BET a rămas ancorat în jurul reperului de 8.300 de puncte într-o zi cu tranzacții relevante pe acțiunile Romgaz și Fondul Proprietatea.
SIF Oltenia a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru a propune vânzarea deținerii de la BCR către grupul bancar austriac Erste pentru 140 milioane euro. Este o tranzacție întârziată timp de 7 ani. Unii investitori spun că așteptarea a meritat pentru prețul mai bun, dar alții cred că oportunitățile au trecut pe lângă SIF Oltenia. Președintele Tudor Ciurezu o caracterizează drept o tranzacție profitabilă și afirmă că destinația banilor primiți, în cazul unui acord al acționarilor, va fi pentru cumpărarea de acțiuni lichide românești. „Considerăm că rezultatul obținut este bun atât ca sumă absolută, cât și pentru faptul că tranzacția este realizată exclusiv în cash.”
Turism Felix, societate care operează 5 hoteluri în Băile Felix, a realizat în prima jumătate a acestui an venituri cu 15% mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Încasările medii pentru fiecare turist pe zi se ridică la aproximativ 55 euro, în urcare cu aproape o cincime față de primele 6 luni ale anului trecut.
Indicii de la BVB au avut o mișcare pozitivă în ultimele 2 sesiuni ale săptămânii, susținute de avansul acțiunilor preferate de obicei de investitorii instituționali nerezidenți, respectiv cele ale Băncii Transilvania, BRD Groupe Société Générale și OMV Petrom.
Compania Electromagnetica și-a majorat cu aproape 55% afacerile semestriale și a trecut pe profit după ce cu un an în urmă avea un rezultat negativ la 6 luni de 8,3 milioane lei.
Într-o sesiune de tranzacționare în care indicele reprezentativ BET a pierdut 1%, peste 3 sferturi din rulajul pieței de acțiuni a fost asigurat de transferurile cu acțiuni Banca Transilvania și BRD Groupe Société Générale.
Mișcarea de revenire din minimele locale se prelungește pe bursa românească, iar astăzi indicele titlurilor lichide s-a apreciat cu aproape un sfert de procent. Titlurile Băncii Transilvania, cele mai tranzacționate, iar cele ale Romgaz au dificultăți în a recupera după impulsul descendent imprimat de informațiile cu privire la o eventuală plafonare a prețului gazelor naturale.
Cei 6 emitenți din componența indicelui BET-FI de la Bursa de Valori București au venit în primul semestru cu câștiguri semnificativ ameliorate, dinamica fiind mai bună pe segmentul SIF.
Toate cele 5 sesiuni ale acestei săptămâni au avut închideri „pe verde”, deși avansul reprezentativ indicelui BET a fost de fiecare dată mai mic de 0,40%.
Investitorii au realizat plasamente consistente în oferta de buy-back de la SIF Moldova și vor primi bani pentru abia a 12-a parte din acțiunile puse în vânzare.