La BVB puțini investitori activi, și aceia, probabil, străini

La BVB puțini investitori activi, și aceia, probabil, străini
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 5 oct 2018

Într-o sesiune cu rulaje modeste, aproape 2 treimi din activitatea de tranzacționare a fost asigurată de doar 3 acțiuni, de regulă preferate de investitorii instituționali nerezidenți.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pe piața de capital românească nu sunt mai mult de 5.000 de conturi de investitori activi, dintre cei care chiar tranzacționează cu frecvență ridicată, este estimarea unui director al unei case de brokeraj. Aceasta este explicația pentru care, în multe sesiuni, volumele sunt mai degrabă reduse.

Este și cazul sesiunii de astăzi, în care, deși săptămâna s-a încheiat pe o tedință pozitivă, ordinele de cumpărare nu au fost foarte consistente. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 20,90 milioane lei (4,47 milioane euro), asigurat și acesta în proporție de 62,68% de transferurile efectuate pe cele mai tranzacționate 3 acțiuni.

Interesant este că cele 3 titluri, cele ale celor 2 acțiuni bancare lichide, care și dețin ponderea în cadrul indicelui MSCI pentru România, și cele ale OMV Petrom (SNP) sunt, de regulă preferate de investitorii nerezidenți străini. Prezența acestora este trădată și de situarea pe primele 2 poziții ale clasamentului intermediarilor a caselor de brokeraj Swiss Capital și WOOD & Company Financial Services, societăți care facilitează tranzacțiile pentru mai multe fonduri de investiții străine.

Patria Bank cedează recuperatorilor Kruk aproape 10.000 de contracte încheiate cu persoane fizice CITEȘTE ȘI Patria Bank cedează recuperatorilor Kruk aproape 10.000 de contracte încheiate cu persoane fizice

Încă de la finele lunii trecute, Profit.ro semnala că piața pare că vrea mai sus, iar impulsul ascendent inițial a fost confirmat în această săptămână inclusiv în sesiunea de astăzi, printr-un avans de 0,49% al indicelui compozit BET Plus și o apreciere de 0,50% a indicelui reprezentativ BET, care a închis la nivelul de 8.554,15 de puncte.

Din punct de vedere tehnic, indicele a depășit retragerea Fibonacci de 61,8% a mișcării de scădere din aprilie-iunie, ceea ce marchează intrarea pieței într-o altă fază și întrerupe coerența secvenței negative de la jumătatea anului.

La BVB puțini investitori activi, și aceia, probabil, străini

Cotația s-a întors în interiorul canalului crescător care a delimitat revenirea din iulie-august și din care cotația a „evadat” la jumătatea lunii trecute. Evoluția indicelui deasupra mediilor mobile relevante în proporții Fibonacci dispuse în „evantai” are conotații pozitive pentru evoluția cotației.

Piața a păstrat impulsul inclusiv astăzi, în pofida zilei negative pe bursele europene: -0,88% pentru indicele Euro Stoxx 50, -1,35% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,95% pentru indicele CAC40 de la Paris, -1,08% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -0,50% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,54% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,64% pentru indicele PX de la Praga.

Grupul francez Sanofi a finalizat vânzarea Zentiva către Advent. Fondul american cumpără producătorul Algocalmin cu 1,9 miliarde euro și revine pe piața farma locală CITEȘTE ȘI Grupul francez Sanofi a finalizat vânzarea Zentiva către Advent. Fondul american cumpără producătorul Algocalmin cu 1,9 miliarde euro și revine pe piața farma locală

Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 5,51 milioane lei în piața regleentată, s-au situat titlurile OMV Petrom, care au crescut cu 1,89%, până la un nou maim al acestui an de 0,3775 lei/acțiune. Avansul cotației a fost favorizat de atingerea în piețele internaționale ale petrolului a unor maxime ale ultimilor 4 ani atât pentru țițeiul de tip Brent, cât și pentru cel de tip West Texas. Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la SSIF TradeVille, a semnalat pentru Profit.ro că avansul acțiunilor celei mai importante companii petroliere românești au fost favorizate de așteptările pozitive ale investitorilor față de conturarea unei rezoluții pentru legea exploatărilor off-shore. Tot pe titlurile OMV Petrom s-a realizat și singura tranzacție specială a zilei din piața deal, valoarea schimbului fiind de 1,05 milioane lei.

Este impulsul care a tras în sus indicele energetic BET-NG, ce a supraperformat pieței, cu o creștere de 0,90%. Tot din structura sa, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 0,88%, până în zona unor maximel locale de 34,30 lei/acțiune.

AGA de la Transelectrica aprobă componența provizorie a Consiliului de Supraveghere, însă nu și planul de remunerație. Rectificarea de buget este votată de Ministerul Economiei CITEȘTE ȘI AGA de la Transelectrica aprobă componența provizorie a Consiliului de Supraveghere, însă nu și planul de remunerație. Rectificarea de buget este votată de Ministerul Economiei

Pe segmentul financiar, cele mai multe tranzacții au fost efectuate cu acțiunile bancare. Evoluția cotațiilor a fost divergentă. Astfel, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au coborât cu 2,19%, până la prețul de 13,40 lei/acțiune, pe transferuri de 5,53 milioane lei, iar titlurile Băncii Transilvania (TLV) au crescut cu 0,84%, până la prețul de 2,3900 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 3,01 milioane lei.

Indicele BET-FI, care măsoară parcursul acțiunilor fondurilor închise de investiții de la BVB, a urcat cu 0,48%, până la nivelul de 36.869,85 de puncte. Cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea (FP) a câștigat 0,65% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere fiind de 0,9360 lei/acțiune, într-o sesiuni în care schimburile s-au ridicat la 1,17 milioane lei.

Pe tranzacții de 1,05 milioane lei, titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 1,19%, până la prețul de 2,1250 lei/acțiune. Acționarii societății au aprobat ieri, cu un vot favorabil exprimat în proporție de 99,99%, vânzarea de către societate a pachetului de 6,29% din acțiunile BCR către grupul bancar austriac Erste, acționar al celei de-a 2-a bănci din sistemul bancar românesc din punctul de vedere al valorii de piață.  „Considerăm că rezultatul obținut este bun atât ca sumă absolută, cât și pentru faptul că tranzacția se realizează exclusiv în cash”, declara pentru Profit.ro încă din vară președintele SIF Oltenia, Tudor Ciurezu.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
sif oltenia