Până acum, între Republica Moldova și România nu aveau loc schimburi transfrontaliere de energie, cele două sisteme energetice nefiind interconectate, deși există planuri vechi în acest sens. Asta pentru că sistemul românesc este parte a zonei sincrone occidentale ENTSO-E, iar cel basarabean era inclus, până de curând, în zona ex-sovietică, fiind sincronizat cu cele din Rusia și Belarus, alături de sistemul ucrainean.
Sistemul energetic național al Ucrainei și cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, funcționează de miercuri în sincronizare cu cele din Europa de Vest, administrate de operatorii de transport și sistem grupați în Asociația Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity - ENTSO-E), ai cărei membri sunt operatorii de profil din statele membre UE, plus cei din Albania, Bosnia-Herțegovina, Elveția, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Irlanda de Nord și Norvegia.
În ultima parte a anului trecut, Parlamentul a modificat Legea privind regimul armamentului deținut de MApN și de forțele armate străine pe teritoriul României, reglementând utilizarea acestuia împotriva dronelor ostile. Ministerul avertizase anterior că obiectivele militare din România sunt tot mai des survolate în modalități neautorizate de către vehicule aeriene fără pilot (UAV - drone) și că legislația românească nu permitea combaterea acestor activități, ceea ce reprezenta o vulnerabilitate la adresa securității respectivelor obiective.
Piața locală a sistemelor de acces automat este o piață moderat concentrată, cu jucători puternici la vâr
Atu Tech, magazin online de sisteme de securitate, încheie anul cu vânzări de 64 de milioane de lei (13 milioane de euro), în creștere cu 10% față de anul anterior, și mizează pe o creștere de 15% în 2022.
Net Brinel și Asseco SEE au depus oferte pentru furnizarea unei platfome informatice care va permite integrarea proceselor IT ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și creșterea performanțelor sistemelor IT actuale din cadrul instituției. Contractul a fost estimat la 1,8 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 39 luni.
Grupul suedez Beijer Ref, printre cei mai mari comercianți en-gros din domeniul refrigerării și aerului condiționat, cu operațiuni și în România, se extinde în regiune, în urma achiziției distribuitorului croat de echipamente de climatizare Deltron.
Municipiul Timișoara, al cărui Consiliu Local a aprobat recent dublarea de la 1 ianuarie a prețului energiei termice livrate în sistem centralizat de către operatorul local de profil Colterm, a cărui intrare intempestivă în insolvență toamna aceasta i-a lăsat pe timișoreni fără căldură și apă caldă timp de mai multe zile, își pune acum problema interzicerii parțiale a debranșărilor de la termoficarea centralizată.
Aproape toate sistemele de încălzire centralizată locale din România se confruntă cu probleme financiare majore, din cauza scumpirii ample a agentului termic livrat de producătorii de profil, pe fondul majorării galopante a prețurilor la gaze naturale. Acest lucru sporește nevoia de subvenții de la bugetele locale, pentru ținerea sub control a prețurilor finale de furnizare percepute populației. Mai departe, autoritățile locale cer sume mari Guvernului de la bugetul de stat întrucât nu pot suporta din resurse proprii costurile acestor subvenții.
Statul român riscă să piardă fonduri UE nerambursabile pentru investiții în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) și în energia regenerabilă pentru că nu a identificat încă și nu a comunicat Comisiei Europene ce măsuri intenționează să ia în scopul creșterii ponderii energiei din surse regenerabile în sectorul termoficării și răcirii, în conformitate cu legislația comunitară.
Sistemele IT ale mai multor companii din lume, inclusiv ale celor 800 de magazinelor alimentare suedeze Coop, ar putea avea nevoie de săptămâni pentru refacerea după atacul ransomware, potrivit unor experți în securitate cibernetică, citați de Reuters.
Proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire de tip RADET în arealele declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme, dar reduce și TVA-ul pe căldura și apa caldă livrate populației de la 19% la 5%, adoptat inițial în urmă cu 3 ani, dar trimis după aceea la reexaminare de către președintele Klaus Iohannis, a fost readoptat cu modificări de către Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, și va merge acum pentru promulgare la președinte.
În prezent, Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare stipulează doar că "În cazul în care cerințele de apă potabilă ale operatorilor economici nu pot fi acoperite integral sau pot fi acoperite numai parțial (de sistemele publice – n.r.), aceștia pot să își asigure alimentarea cu apă potabilă prin sisteme proprii, realizate și exploatate în condițiile legii".
Proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire de tip RADET în arealele declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme, dar reduce și TVA-ul pe căldura și apa caldă livrate populației de la 19% la 5%, adoptat inițial în urmă cu 3 ani, dar trimis după aceea la reexaminare de către președintele Klaus Iohannis, a fost reaprobat cu modificări de către Comisia de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților și va merge în plenul Camerei decizionale pentru votul final.
Vânzările de sisteme de alarmă au crescut semnificativ anul trecut, urcând cu 40%, pe fondul unei cereri în creștere, atât în zona de sisteme profesionale, cât și rezidențiale.
Atrea, producător de sisteme de ventilație cu recuperare de căldură din România, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane euro, în creștere cu 54% față de 2019.
Profitul net al Regiei Autonome Rasirom, aflată în subordinea Serviciului Român de Informații (SRI) și având ca activitate principală producția de sisteme de supraveghere pentru instituțiile de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, a crescut cu 61% în 2020, anul izbucnirii pandemiei COVID-19, de la 3,48 la 5,62 milioane lei, potrivit datelor raportate de companie Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Comisia Europeană a aprobat două investiții majore din Fondul de coeziune, în valoare totală de 357 de milioane de euro, pentru extinderea și modernizarea sistemelor de apă și de epurare a apelor uzate din județele Satu Mare și Brăila.
Producătorul de sisteme de gips-carton, gleturi și tencuieli Etex Building Performance (Siniat România), parte a Grupului Etex, a înregistrat 250 de milioane de lei cifră de afaceri, în 2020, în creștere cu 6% față de 2019.
Somfy, cu activitate în domeniul sistemelor de umbrire, acces și automatizare pentru locuințe și clădiri, ca și furnizor pentru soluții smart home, anunță o cifră de afaceri de 2.8 milioane euro, în creștere cu 30% comparativ cu exercițiul financiar anterior.
Atu Tech, magazin online de sisteme de securitate, a înregistrat în 2020 vânzări de aproximativ 58 de milioane de lei (12 milioane de euro), mai mari cu 35% față de anul anterior.
Producătorul german de cablaje și sisteme electrice pentru industria auto Kromberg & Schubert a închiriat 2.000 de metri pătrați de birouri în proiectul Vox Technology Park din Timișoara.
Guvernul de coaliție PNL-USR/PLUS-UDMR condus de premierul desemnat Florin Cîțu reia un proiect legislativ ce datează din mandatul fostului cabinet PSD Dăncilă și promite că va rezolva problema aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor branșați la rețele de distribuție alimentate din zăcăminte aflate în prag de epuizare (depletare) sau la care producătorii vor să renunțe.
Legea energiei a fost modificată pentru a se reglementa intrarea sub "tutela" Comisiei Europene și a legislației comunitare a tuturor acordurilor de interconectare a sistemului național de transport al gazelor naturale cu cele din state vecine nemembre ale Uniunii Europene, dar și pentru a se da posibilitatea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să coopereze și să se consulte cu instituțiile omoloage din aceste state pentru aplicarea normelor UE privind piața internă a gazelor.
Legea energiei ar putea fi modificată pentru a se reglementa intrarea sub "tutela" Comisiei Europene și a legislației comunitare a tuturor acordurilor de interconectare a sistemului național de transport al gazelor naturale cu cele din state vecine nemembre ale Uniunii Europene, dar și pentru a se da posibilitatea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) să coopereze și să se consulte cu instituțiile omoloage din aceste state pentru aplicarea normelor UE privind piața internă a gazelor.