Consiliul Concurenței a amendat compania Corsar Online, deținută de Tiberiu Pop și care operează site-ul CEL.ro, cu aproximativ 1,6 milioane lei, cu argumentul că ar fi preluat controlul asupra domeniilor marketonline.ro, mediadot.ro și azerty.ro înainte de a primi autorizarea.
Societatea Eldiclau SRL Craiova a câștigat licitația pentru construcția unui nou terminal de sosiri destinat curselor externe în cadrul Aeroportului Internațional Timișoara – Traian Vuia. Cu o durată de 10 luni, contractul de executare a lucrărilor a fost atribuit pentru 19,02 milioane de lei, fără TVA, de la un estimat la 21,8 milioane de lei, fără TVA.
Tribunalul București a decis suspendarea aplicării hotărârii CGMB nr. 721/2018, hotărâre prin care, în octombrie, au fost desființate ALPAB, Administrația Străzilor, Administrația Fondului Imobiliar și cea a Cimitirelor. Decizia a fost luată la solicitarea producătorului de echipamente de semnalizare rutieră Vesta Investment SRL, controlat de omul de afaceri Radu Spirea.
Numărul societăților cu răspundere limitată-debutante (SRL-D) aflate în funcțiune, la finalul lunii august, se ridica la 42.139, cu 3,56% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, se arată în datele statistice publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Zece companii românești, respectiv Annabella, Aramis Group, B&B Collection, Dobrogea Grup, Fox Com Serv, Grup Serban, Intertranscom, Promat Comimpex SRL, Romaqua Group Borsec, SC Diana SRL, au fost incluse în ediția de anul acesta a raportului “1.000 de companii care pot inspira Europa”, realizat de bursa de la Londra.
Cramele Huși, unul dintre cei mai mari producători de vin din Moldova, pe piață din 1954, aflat în fază de faliment suspendat, negociază cu producătorul de vinuri din Republica Moldova Purcari Wineries, intrat pe bursa locală la începutul anului, pentru preluarea de către acesta a Cramelor și realizarea unei infuzii de capital cu care să fie acoperite datoriile companiei din Vaslui. Tabelul definitiv al creditorilor indică sume recunoscute la plată de peste 30 milioane lei către circa 240 de creditori.
Cei trei operatori de piețe centralizate de gaze naturale sunt OPCOM, Bursa Română de Mărfuri (BRM) și Humintrade SRL. Cel din urmă este deținut de fostul deputat și prefect PSD de Gorj Mugurel Surupăceanu, a obținut licență de la ANRE doar luna trecută și va activa prin intermediul portalului e-gas.ro.
OMV Petrom va prelua contractele pentru furnizare de combustibil de aviație de pe aeroportul din Iași ale Eurospeed, firmă controlată de omul de afaceri Dan Pavăl și care este implicată în comerțul cu vehicule, dar furnizează și combustibil de aviație pe 7 aeroporturi pentru companii aeriene precum Tarom, Wizzair, Lufthansa, Austrian Airlines, Ryanair.
Numărul înființărilor de firme (SRL), persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale (ÎI) și întreprinderilor familiale (ÎF) au înregistrat creșteri semnificative la începutul anului 2018 în județe cum ar fi Caraș-Severin, Dâmbovița sau Vrancea, însă la polul opus scăderi importante la nivel antreprenorial s-au înregistrat în județe ca Buzău, Gorj sau Mehedinți.
În aprilie anul trecut, Budapesti Elektromos Művek, cel mai mare furnizor de energie din regiunea Budapesta, a acordat firmei românești RWE Energie SRL, la care este acționar principal, un împrumut în valoare de 8 miliarde de forinți, echivalentul a aproape 120 milioane lei.
Cramele Huși, unul dintre cei mai mari producători de vin din Moldova, pe piață din 1954, se află în fața creditorilor, unii dintre aceștia cerându-i falimentul. În vară, firma americană Vindacia Holdings, condusă de fostul CEO al Snow Queen Vodka și înființată exclusiv pentru a vinde vin românesc pe piața americană și cea asiatică, a preluat operatorul vinicol, dar tranzacția, anunțată de Profit.ro, a fost anulată brusc.
Una dintre ele, intrată în insolvență vara trecută, și-a reluat activitatea de producție în noiembrie 2017, după ce a încheiat un act adițional de prelungire a contractului de cumpărare de gaze naturale de la gigantul rus de stat Gazprom și a reluat contractul de transport al gazelor cu operatorul româ de profil Transgaz.
Avocații ambelor părți se luptă în jurul unei centrale de peste 27 milioane euro. La finalul anului 2016, Holzindustrie era lider detașat al industriei lemnului din România, cu afaceri de 433 milioane euro și un profit net de 42 milioane euro. Anul trecut, lanțurile de bricolaj Hornbach, Leroy Merlin și Brico Dépôt România au redus sau sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la Holzindustrie Schweighofer, compania fiind acuzată de unele ONG-uri de cumpărare de lemn tăiat ilegal din păduri.
OMV Petrom va prelua contractele pentru furnizare de combustibil de aviație de pe aeroportul din Iași ale Eurospeed, firmă controlată de omul de afaceri Dan Pavăl și care este implicată în comerțul cu vehicule, dar furnizează și combustibil de aviație pe 7 aeroporturi pentru companii aeriene precum Tarom, Wizzair, Lufthansa, Austrian Airlines, Ryanair.
Acționarii grupului Teraplast, cel mai mare procesator de PVC din România și unul dintre principalii producători de materiale pentru piață construcțiilor și instalațiilor, au aprobat numirea lui Sorin Olaru, Managing Partner al Cetus Capital, alături de societatea RSL Capital Advisors SRL, prin reprezentantul legal Răzvan Lefter, în boardul companiei
În mai anul trecut, după cum Profit.ro a relatat în exclusivitate, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis că Therme Nord București și DAB Security s-au făcut vinovate, în ianuarie 2016, în două situații, de discriminare față de persoane de etnie romă și a amendat cele două companii.
Județele Botoșani, Cluj, Argeș și Alba au înregistrat până în prezent, în acest an, creșteri de peste 50% în ceea ce privește numărul de de firme tip SRL și de persoane fizice autorizate. Eliminarea din februarie a mai multor taxe și programul Start-Up Nation au făcut ca numărul de firme noi să urce. În același timp, însă, rata de supraviețuire a unei afaceri în România este la jumătate, doar 1 din 2 firme reușind să rămână, în timp, în picioare.
Grupul chinez WH, care în 2013 a preluat gigantul american Smithfield Foods, cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial, cumpără, prin intermediul Smithfield, producătorii români de mezeluri Elit și Vericom. Chinezii vor să se extindă puternic în Europa, cumpărând luna trecută mai mulți producători de carne din Polonia.
Consiliul Concurenței a avizat tranzacția prin care compania Premier Energy, fosta Petrom Distribuție Gaze, preia controlul unic direct asupra furnizorului de gaze Forte Gaz GN.
Creditorii unor companii imobiliare insolvente sau falimentare au ajuns la concluzia că cea mai bună metodă pentru a maximiza gradul de recuperare a sumelor înscrise la masa credală este asumarea riscului ducerii la capăt a proiectelor de investiții abandonate în criză, sub coordonarea administratorilor și lichidatorilor judiciari.
Compania estoniană Taxify OÜ, dezvoltatoarea și operatoarea aplicației de ride-sharing omonime, concurenta Uber, activă de anul trecut pe plan local, deocamdată doar în București, și-a înființat oficial o subsidiară în România, având ca obiect principal de activitate prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe.
Consiliul Concurenței a anunțat joi că analizează tranzacția prin care compania Premier Energy, fosta Petrom Distribuție Gaze, preia controlul unic direct asupra furnizorului de gaze Forte Gaz GN.
Tranzacția prin care grupul Iulius, deținut de omul de afaceri Iulian Dascălu, și Atterbury Europe au înființat un fond financiar comun, cu cote egale de participare, pentru dezvoltarea ansamblului Openville din Timișoara, anunțată vineri, a fost avizată astăzi de Consiliul Concurenței.
Eliminarea unor taxe și tarife începând cu 1 februarie 2017 a dat un nou imbold inițiativei antreprenoriale din România: înființările de firme tip SRL au atins un nou record al ultimilor cinci ani, iar înființările de PFA au început să crească din nou, chiar dacă nu traversează cele mai bune vremuri din istoria recentă.
Interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă vor fi eliminate. Concomitent vor fi eliminate mai multe documente legate de înregistrarea sediului social.