Constructorul de automobile Stellantis și producătorul de baterii Samsung SDI au confirmat crearea unui joint-venture care va avea ca obiect de activitate construirea unui uzine de baterii litiu-ion în SUA.
Opel va avea în premieră un model fabrica în Italia, la fel și marca franceză DS, ambele urmând să facă parte dintr-un proiect industrial pentru vehicule electrice.
Strategia Comisiei Europene de a elimina treptat motoarele cu ardere internă în favoarea vehiculelor electrice este o alegere politică care implică riscuri de mediu și sociale, a declarat CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, într-un interviu acordat ziarelor europene, transmite Reuters.
Directorul general al grupului Stellantis, Carlos Tavares, a declarat că presiunea externă asupra producătorilor de automobile pentru a accelera trecerea la vehicule electrice ar putea amenința locurile de muncă și calitatea vehiculelor, deoarece producătorii se luptă să gestioneze costurile mai mari ale construcției de vehicule electrice, transmite Reuters.
Stellantis a anunțat creșterea autonomiei pentru modelele sale electrice, atât de la Peugeot, cât și de la Opel și DS, toate fiind dezvoltate pe platforma e-CMP.
Stellantis își securizeaază rezervele de litiu necesar producției de baterii pentru autovehiculele electrice, printr-un nou contract încheiat pentru următorii cinci ani.
Daimler AG va cumpăra un pachet acțiuni în cadrul startup-ului Automotive Cells Company, un proiect lansat de Stellantis și Total Energies, care și-au propus să dezvolte baterii pentru autvehiculele electrice.
Guvernul federal al Germaniei a anunțat că a aprobat o finanțare de 437 de milioane de euro, sub forma unui grant, ce va fi acordat companiei Opel, pentru construirea unei fabrici de baterii, în cadurul „Automotive Cell Company”, un joint venture între Stellantis și Saft.
Stellantis și-a prezentat planurile de electrificare pentru următorii ani, strategia care oferă investitorilor și clienților informații despre modul înc are va evolua compania într-o perioadă dificilă din punct de vedere al predictibilității. Printre reperele acestei strategii se numără construirea până la cinci fabrici de baterii, lansarea de mașini electrice pentru toate mărcile și creșterea ponderii în vânzări a modelelor electrificate până la 70% în Europa.
Stellantis a anunțat decizia pe care a luat-o cu privire la viitorul uzinei din Ellesmere Port, din Marea Britanie, locul în care a fost produs modelul Astra. Din 2022 va deveni fabrică pentru vehicule complet electrice, pentru mărcile Vauxhall, Opel, Peugeot și Citroen.
Stellantis, companie care a fost creată de Peugeot SA și Fiat Chrysler, și-a propus să lanseze în următorii 5 ani versiuni electrice pentru toate modelele sale din Europa și pentru toate vehiculele comerciale ușoare din SUA.