Noul serviciu de streaming HBO Max, cel care ia locul vechiului HBO Go, este disponibil, începând de astăzi, în România.
Principalul rival al celor de la Netflix a anunțat că va lansa anul acesta un nou abonament, care va costa mai puțin dar va afișa reclame.
Netflix are câteva mărțișoare în mânecă pentru luna martie, în frunte cu noul film SF cu Ryan Reynolds în rol principal.
După un an și jumătate în care a fost disponibil doar pe bază de invitație, unui grup restrâns de utilizatori, Amazon Luna poate fi acum folosit pe întreg teritoriul Statelor Unite.
La aproape un an de când a fost lansat pe bază de invitație, Car Thing, player-ul audio dedicat ascultării în mașină dezvoltat de Spotify, poate fi cumpărat de oricine în Statele Unite.
Indicii legate de un viitor serviciu Apple de streaming special dedicat muzicii clasice, inclusiv o captură de ecran și un potențial nume al acestuia, au fost descoperite în codul aplicației Apple Music de Android.
Serviciul de streaming al celor de la Disney, care se află doar câteva luni de lansare în România, a încheiat anul trecut cu aproape 130 de milioane de abonați.
De vină pentru faptul că nu s-a ținut de promisiune și nu a lansat până acum un nivel superior de calitate pentru muzică ar fi condițiile de licențiere, spune Spotify, care a rămas în urma rivalilor la acest capitol.
Venitul net al Amazon aproape s-a dublat în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în mare parte datorită investiției companiei în startup-ul EV Rivian (RIVN), la 14,3 miliarde de dolari, comparativ cu 7,2 miliarde de dolari în ultimele trei luni ale anului 2020.
Platforma de streaming SkyShowtime, „casă” a unor seriale precum Dexter: new Blood sau Billions, va veni anul acesta și în România.
Netflix continuă trendul remarcat la acest început de an, cu un număr mult mai mic de producții licențiate adăugate lunar decât se întâmpla în anii trecuți. Pe de altă parte, platforma americană creează așteptări mari de la propriile producții.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, după întâlnirea cu Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale, că are în plan crearea unei platforme de streaming pentru toate evenimentele pe care Primăria sau instituțiile din subordine le organizează, unde să fie vândute și bilete. De asemenea, edilul spune că a trimis o scrisoare către CNI pentru o posibilă finanțare a unei noi săli de concerte în Capitală.
După ce a trecut la Google TV cu telecomandă, crescând semnificativ prețul ultimului Chromecast lansat, Google lucrează la un nou model, mai ieftin și cu o rezoluție mai mică.
Walt Disney Company a format un grup de conținut internațional pentru a-și extinde serviciile de streaming la nivel global, acesta urmând să fie condus de directorul pentru streaming Rebecca Campbell, care va fi subordonată directorului general Bob Chapek, transmite CNBC.
Prețurile la toate cele trei abonamente Netflix au fost crescute în America de Nord cu între unul și doi dolari.
Amazon anunță o creștere spectaculoasă a vânzărilor stick-urilor de video streaming Fire TV, care au depășit cu mult rivalul Roku.
În pofida faptului că a fost detronat de Netflix ca popularitate în 2021, Youtube este pe cale să depășească platforma rivală de streaming dintr-un punct de vedere foarte important, relatează Business Insider.
După un final destul de agitat de an, Netflix își trage puțin sufletul în ianuarie și nu mai aduce noutăți la fel de mari sau multe. Asta nu înseamnă, însă, că va fi chiar secetă.
Forțată de competiția locală acerbă, Netflix se vede nevoit să scadă semnificativ prețurile pentru toate abonamentele disponibile în India.
Taxa de 4% din veniturile obținute pe teritoriul României, din abonamente și tranzacții unice, de operatorii de servicii de streaming, precum Netflix, HBO, Amazon Prime, va fi înjumătățită, conform deciziei luate de deputații din comisiile de specialitate. Astfel, platformele vor plăti doar 2% din aceste venituri pentru a alimenta Fondul cinematografic administrat de către Centrul Național al Cinematografiei (CNC), din care se finanțează producția națională de filme.
Netflix pare să fi păstrat destule surprize pentru ultima lună a anului. Chiar dacă au dispărut titluri importante, precum Star Trek: Discovery, locul acestora este umplut de filme originale și sezoane noi ale serialelor de succes.
Prevederea apare în proiectul de modificare legislativă aprobat de Guvern și trimis Parlamentului care stipulează și că serviciile de platformă de partajare a materialelor video, precum YouTube și altele similare, urmează să intre sub supravegherea Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).
Dacă se ridică măcar la jumătatea pretențiilor sugerate de distribuția aleasă, Red Notice, singur, ar putea să justifice prețul abonamentului pe toată luna noiembrie.
Serviciile HBO pe bază de abonament, inclusiv HBO Max, au câștigat, în ultimul trimestru, aproape două milioane de noi abonați.
Cea mai populară platformă de streaming pe bază de abonament renunță la pragul de două minute pe care l-a folosit pentru a bifa vizionarea unui film ori episod.