Băncile europene ar păstra un nivel al solvabilității suficient în condițiile unei noi crize economice, arată rezultatele testelor de stres publicate vineri seară de Autoritatea Bancară Europeană. Cele mai afectate de o evoluție negativă a economiei ar fi băncile britanice Barclays și Lloyds, precum și Banco BPM din Italia.
Primul automobil cu hidrogen testat de EuroNCAP, Hyundai NEXO, a trecut cu brio de probele de siguranță, având un scor echivalent cu 5 stele, spulberând mitul hidrogenului care poate pune viața în pericol pasagerilor.
Anvelopele de iarnă produse de Continental reușesc să obțină rezultate performante în testele efectuate de diferite organizații auto și de jurnaliști. Modelul WinterContact TS 860 domină segmentul specializat de iarnă, în timp ce AllSeason Contact îl conduce pe cel al anvelopelor „toate anotimpurile”.
Organizația independentă EuroNCAP a testat, în premieră, primele 10 vehicule echipate cu sisteme de asistență care formează așa-numita tehnologie de conducere autonomă, care controlează în anumite situații vehiculul și oferă un plus de siguranță.
Karina Pavăl (25 de ani), fiica lui Dragoș Pavăl, principalul acționar al companiei Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj și cel mai mare business dezvoltat de antreprenori români, a intrat în afacerea primei platforme de teste educaționale standardizate pentru elevi, brio.ro, preluând o participație de 16,6% din firma care operează site-ul, pentru aproximativ 400.000 de euro.
Renault testează, cu numere de probă, de Argeș, noul model Arkana, pe care l-a prezentat la Moscova luna trecută. Modelul ar putea ajunge sub sigla Dacia în Europa, dacă analizele de piață ale francezilor ies pozitive.
Tesla Model 3, cel mai mic și mai ieftin automobil produs de compania condusă de Elon Musk, a primit punctajul maxim la testele de siguranță efectuate de autoritatea americană din domeniu, NHTSA.
Noile teste EuroNCAP, mai dure ca niciodată, au făcut din nou victime, la ultima serie de teste. Suzuki Jimny, noua generație abia lansată de japonezi, a primit doar 3 stele, cu un rezultat dezamăgitor.
Audi a publicat noi date privind primul SUV electric al mărcii, e-tron, care se află în continuare în teste cu versiunile de pre-serie ale acestuia. Lansarea oficială este așteptată pe 17 septembrie.
Trecerea la testarea WLTP dă bătăi de cap companiilor auto, care trebuie să-și refacă toate procedurile de testare în acord cu noile norme. Volksagen înregistrează un blocaj cauzat de aceste teste, care ține pe loc livrările de automobile. Acum, compania caută spații în care să depoziteze mașinile deja produse, până la momentul la care testele WLTP vor fi finalizate.
Audi a anunțat că propriile investigații privind motoarele V6 și V8 TDI s-au finalizat și nu au fost descoperite nereguli la a treia generație a acestor motoare.
Nissan a anunțat că a greșit unele teste de emisii pentru 19 dintre modelele sale vândute în Japonia, fiind al doilea caz descoperit de companie în procesul de inspectare a acestor teste la cele mai multe din fabricile sale din Japonia.
Daimler a primit aprobare de la autoritățile chineze să testeze mașini fără șofer pe drumurile publice din Beijing, fiind primul producător auto internațional care obține o astfel de autorizație în capitala statului asiatic.
Bulgaria, Grecia și Serbia au semnat o scrisoare de intenție pentru crearea unui coridor comun de testare a tehnologiei 5G și a mașinilor autonome. O trecere de la mașinile clasice la cele complet autonome este considerată, în general, imposibil de realizat fără adoptarea tehnologiei 5G.
Băncile din România au acumulat vulnerabilități importante în ultimii ani, mai ales prin expunerea pe stat și piața imobiliară. O criză similară cu cea declanșată la finele lui 2008 ar duce la o scădere drastică a solvabilității sistemului, cu unele bănci căzând sub pragul minim reglementat, arată testele de stres realizate de Fondul Monetar Internațional. O solvabilitate sub prag înseamnă că o bancă poate intra într-un proces de rezoluție și/sau faliment. Fondul recomandă limitarea vulnerabilităților, reluând și referirile din primăvară la programul Prima Casă.
Porsche a anunțat că va limita temporar vânzarea pentru unele dintre modelele sale, pentru a clarifica situația testelor WLTP (noul ciclu de testare a emisiilor).
Coreea de Sud salută decizia Coreei de Nord de a destructura instalația de teste nucleare înaintea summitului dintre Nord și Statele Unite, a transmis biroul prezidențial duminică.
Oamenii de știință chinezi au ajuns la concluzia că poligonul pentru teste nucleare a Coreei de Nord s-a prăbușit parțial, devenind astfel inutilizabil, scrie BBC.
Coreea de Nord va suspenda, de sâmbătă, toate testele nucleare și cu rachete și va închide un centru nuclear din nordul țării, a anunțat liderul nord-coreean Kim Jong-un, potrivit presei de stat, scrie BBC.
Audi a demarat o rechemare pentru 127.000 de autovehicule din Germania și de pe alte piețe, ca urmare a unei acțiuni a autorităților germane care au detectat un software ilegal ce controlează emisiile pentru motarele diesel Euro 6, potrivit presei germane.
Organizația EuroNCAP a publicat lista celor mai sigure mașini pe baza testelor realizate în 2017, un an plin, după cum spun reprezentanții EuroNCAP, cu peste 70 de modele testate.
Banca Națională a României a “stresat” sistemul bancar, în luna septembrie, pe două scenarii de risc, pe o metodologie a Autorității Bancare Europene. Băncile ar înregistra scăderi ale ratelor de capital, însă ar rămâne, la nivel agregat, peste cerințele locale. BNR nu publică, însă, rezultatele testelor pentru fiecare din băncile analizate, așa cum se întâmplă la nivel european.
Transfugi nord-coreeni care au locuit în apropierea zonei în care se fac teste nucleare au afirmat că suferă din cauza expunerii la radiații și că se tem pentru sănătatea familiilor lor, care sunt în continuare acolo.
EuroNCAP a publicat o nouă serie de rezultate ale testelor efectuate pe modele de mașini lansate în marea lor majoritate în acest an. Toate, cu o singură excepție, au primit calificativ maxim, chiar dacă au existat unele diferențe de punctaj.
Noile modele de autovehicule trebuie să treacă începând de astăzi nu doar testele de mediu din laborator, ci și o serie de verificări privind emisiile generate în condiții reale de conducere, nu doar de laborator, înainte să poată circula pe drumurile europene.