Ordonanța de urgență care reglementează serviciile de ridesharing, act normativ așteptat - cu interese diferite - atât de companiile Uber, Bolt și Clever, cât și de taximetriști, a fost avizată astăzi de Guvern.
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a anunțat că reia protestele pentru a le cere autorităților din România să respecte legea, astfel că transportatorii autorizați vor ieși din nou pe stradă, cu 800 de mașini, în Piața Constituției din București, marți, 18 iunie, între orele 9.00-15.00, împotriva proiectului de lege pentru „ridesharing”.
Reacția taximetriștilor față de transportul alternativ a venit târziu, iar acum este dificil să mai dai Uber-ul afară de pe piață, a declarat, joi, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Proiectul ordonanței de urgență care va reglementa serviciile de ridesharing, act normativ așteptat - cu interese diferite - atât de companiile Uber, Bolt și Clever, cât și de taximetriști, va fi transmis de ministerele inițiatoare, cel mai târziu săptămâna viitoare, Consiliului Economic și Social spre avizare consultativă, urmând ca tot săptămâna viitoare documentul să fie adoptat de Guvern, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale. În prezent, semnătura Guvernului întârzie deoarece lipsesc avizele de la o serie de ministere, printre care a apărut recent Ministerul Comunicațiilor, alături de ministerele Transporturilor și Dezvoltării Regionale.
Companiile de ridesharing sunt în pericol să nu mai poată funcționa în România, Uber, Bolt (fostul taxify) și Clever Taxi riscând să își reducă drastic numărul de șoferi, aflați acum la mâna Poliției, fără o reglementare clară.
“Vând licență taxi București valabilă până în 2020 cu posibilitate de prelungire. Licența este fără mașină, dar vă pot oferi aparat de taxat microsif. Este SRL, deci transcrierea e foarte ușor de făcut. Se poate ieși la munca de a doua zi. Prețul este negociabil 10.000 euro”
Compania americană Uber reacționează după ce a pierdut în tribunalul Cluj-Napoca și apelul în procesul cu taximetriștii și nu mai are voie să deruleze "practici de concurență neloială" în acest oraș, transmițând că decizia este dezamăgitoare, dar crede că aplicația poate continua să funcționeze.
Compania americană Uber a pierdut în tribunalul Cluj-Napoca și apelul în procesul cu taximetriștii și nu mai are voie să deruleze "practici de concurență neloială" în acest oraș, decizia judecătorilor fiind definitivă.
Platforma de ridesharing Uber a anunțat, miercuri, referitor la protestul taximetriștilor din Piața Victoriei, că vrea să colaboreze cu industria de taxi din România, așa cum procedează și în alte țări, în contextul în care mulți șoferi de taxi folosesc deja această aplicație.
Luderul ALDE și președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, solicită găsirea unei formule în care serviciile de taxi și cele de ridasahring să funcționeze complementar, în beneficiul cetățeanului.
Membrii Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților solicită Guvernului retragerea proiectului de ordonanță de urgență care modifică transportul în regim de taxi și care ar putea afecta și serviciile de ridesharing. Deputații arată că ordonanța conține prevederi care au același obiect de reglementare precum propunerea legislativă privind activitățile prestabilite de tip ridesharing, care se află într-un stadiu avansat de dezbatere la Parlamentul României.
Ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, au rezolvat, miercuri, revendicările taximetriștilor, a anunțat Ministerul Transporturilor.
Intermedierea pe care Uber, prin aplicația de profil, o realizează între clienți și șoferii care transportă fără autorizație persoane reprezintă concurență neloială pe piața transporturilor publice de persoane, în condițiile în care compania încasează venituri tocmai în urma efectuării transportului, fiind indiferent titlul sub care se face încasarea (tarif utilizare aplicație), se arată în motivarea Tribunalului comercial Cluj, analizată de Profit.ro.
Proiectul de hotărâre privind regulamentul de transport în regim de taxi, prin care transportatorii sunt obligați să aibă servicii de dispecerat, a fost scos joi de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Regulamentul este unul controversat, pentru că, deși nu în mod clar, interzice aplicațiile de transport taxi alternativ, care nu au astfel de dispecerate. Proiectul a mai fost pe ordinea de zi a unei ședințe din luna martie a acestui an, fiind scos atunci din dezbatere pentru a aștepta modificările la Legea taximetriei din Parlament. De această dată, regulamentul a fost amânat pentru dezbaterea de la ședința ordinară a CGMB care va avea loc la sfârșitul lunii septembrie.
Decizia Primâriei Municipiului București de a supune la vot regulamentul cadru de organizare și executare a activității de taxi în Municipiul București expune România unui risc major de a intra în procedura de infringement, avertizează Clever Taxi, una dintre companiile care va fi afectată de noile reguli ce vor interzice aplicațiile de taxi pentru firmele care nu au și dispecerat autorizat. Comisia Europeană a fost sesizată încă din luna decembrie 2017 cu privire la inițiativa Primăriei de a interzice accesul liber la aplicațiile de tip agregator.
Primăria Capitalei încearcă din nou să interzică aplicațiile de tip Clever Taxi sau Star Taxi, impunând taximetriștilor colaborarea cu dispecerate autorizate de PMB, prin reluarea unui proiect de regulament privind organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi într-o formă identică celei din ianuarie 2018, când inițiativa municipalității a fost semnalată de către Profit.ro.
Uber va lansa în Europa servicii de bike-sharing cu biciclete electrice, în contextul în care compania încearcă să își diversifice operațiunile și să depășească problemele pe care le are cu autoritățile din diferite țări.
După ani buni în care companiile și clienții serviciilor de taxi sau de ridesharing, precum Uber sau Taxify, folosesc aplicații mobile pentru a desfășura sau utiliza aceste servicii, Guvernul s-a gândit în cele din urmă să le și legalizeze. Executivul vrea să legalizeze deocamdată rapid, prin ordonanță de urgență, doar aplicațiile, după ce anul trecut Primăria Capitalei a decis că în București serviciile de dispecerat vor fi obligatorii pentru toate firmele de taxi și vor fi autorizate de primărie. Între timp, pentru serviciile de tip ridesharing există un proiect de lege depus la Parlament de reprezentanții majorității de guvernământ.
Compania americană Uber a dezvălui un proiect de „mașină zburătoare” pe care speră să o poată folosi în viitorul nu foarte îndepărtat.
Compania locală Star Taxi, care operează aplicația mobilă de comandă taxi, a mers la Tribunalul București, cerând suspendarea hotărârii Consiliului General al Municipiului București (CGMB) care modifică regulile de transport public în Capitală și care, așa cum a arătat ieri Profit.ro, scoate în afara legii aplicații ca Uber, Clever Taxi, Star Taxi sau Taxify.
Consiliul General al Municipiului București a adoptat, la finalul anului trecut, actul care schimbă total regulile de transport public în capitală. În ciuda promisiunilor făcute de primarul Gabriela Firea, care a spus explicit că taximetriștii nu vor mai putea refuza curse și vor fi obligați să accepte plata cu cardul, hotărârea adoptată recent nu conține nicio prevedere în acest sens.
Autoritatea londoneză din domeniul transporturilor a decis să nu prelungească licența companiei de ridesharing, Uber, care expiră la finele acestei luni. Decizia este o lovitură majoră pentru compania americană, Londra fiind cea mai mare piață a Uber din Marea Britanie.
Compania estoniană Taxify OÜ, dezvoltatoarea și operatoarea aplicației de ride-sharing omonime, concurenta Uber, activă de anul trecut pe plan local, deocamdată doar în București, și-a înființat oficial o subsidiară în România, având ca obiect principal de activitate prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe.
Ministrul propus pentru potofoliul Comunicațiilor, deputatul PSD Lucian Șova, a fost în legislatura precedentă autorul unui proiect de lege privind ”covoiajarea”, prin care mai multe persoane ar putea împărți costurile unei călătorii comune cu un autovehicul, ajutați de o platformă online. Acum Lucian Șova susține că Guvernul nu poate pretinde că servicii de ridesharing precum Uber nu există, dar trebuie să găsească o soluție pentru ca astfel de platforme să coexiste legal și corect cu serviciile tradiționale de transport.
Directorul de operațiuni al Uber New York demisioneză după o serie de evenimente negative care au afectat imaginea companiei americane de servicii de transport, informează MarketWatch.