Planificarea online a vacanței este o opțiune populară în rândul călătorilor din întreaga lume. Jumătate dintre călătorii români își planifică vacanța prin intermediul site-urilor dedicate călătoriilor, relevă un studiu realizat de motorul de căutare momondo.
Într-un sondaj online realizat în 17 țări, 59% dintre cei chestionați spun că preferă o vacanță “în care să mă relaxez”. Acest lucru se compară cu puțin peste o treime (35%) care preferă "o vacanță activă în care fac sau văd multe lucruri". Doar 6% nu sunt hotărâți ce tip de vacanță preferă.
Vânzările de vacanțe au crescut cu 26% în primele șapte luni ale acestui an, ca urmare a creșterii veniturilor și interesului românilor pentru călătorii, cele mai căutate destinații fiind Grecia și Spania, a declarat marți proprietarul agenției Paralela 45, Alin Burcea, într-o conferință de presă.
Peste un sfert dintre vacanțele disponibile pentru perioada Revelionului în destinații exotice au fost deja rezervate, arată datele agenției de turism Eturia, românii plătind pentru o astfel de vacanță prețuri începând de la 1.450 euro/persoană și care pot ajunge până la 3.800 euro/persoană.
Numărul corporatiștilor care merg în destinații ecoturistice românești s-a dublat comparativ cu situația ultimilor ani, tinerii indicați ca lucrând în companii acceptând să plătească aproape 100 de euro pe zi pentru a se relaxa fie călărind, fie mergând cu bicicleta sau caiacul, fie observând urși, mistreți sau cerbi din foișoare. Corporatiștii au depășit etapa în care preferau un grătar în curte și optează acum pentru mâncarea locală, relatează, pe baza datelor furnizate Profit.ro, Adrei Blumer, președintele Asociației de Ecoturism.
Pe lângă turistul clasic de litoral, care ajunge la mare cu mașina personală și nu părăsește stațiunea până termină sejurul, în acest an a prins contur un nou segment. Turistul de tip nou lasă mașina acasă și vine cu un zbor charter de la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași sau Oradea, iar 1 sau 2 zile de vacanță și le petrece într-o excursie opțională în Deltă sau la Balcic, spune Aurelian Marin, proprietarul agenției Paradis Vacanțe de Vis, cel mai mare turoperator pentru litoralul românesc.
Aproape 40% din locurile de pe litoral pentru acest sezon, disponibile prin agenții, au fost vândute, cele mai căutate stațiuni fiind Mamaia și Venus, a anunțat Alin Burcea, președintele ANAT. Multe dintre hotelurile vândute pentru agenții sunt rezervate deja pentru anumite săptămâni din iulie și august și au stopat vânzările.
Cu toate că, în trecut, Paștele era considerat în România o sărbătoare care trebuie petrecută acasă, cu familia, în ultimii ani lucrurile au început să se schimbe și tot mai mulți români aleg să își ia familia și să petreacă vacanța de Paște în Bucovina, Nisipurile de Aur, Albena, Insula Creta și Insula Corfu sunt principalele destinații care atrag turiștii români cu ocazia Sărbătorilor Pascale, iar, pe lângă acestea, în topul preferințelor încep să-și facă loc și pelerinajele în Israel sau croazierele pe Marea Mediterană. Cheltuiala medie pentru un sejur de Paște în străinătate nu depășește 300 de euro de persoană, în timp ce pentru o vacanță în România este alocat cel mult 200 de euro, potrivit unui studiu al Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România.
"Cezarul" preferințelor turistice românești, Grecia, s-a detasat și în acest an, cu peste 25% din alegerile de vacanță ale românilor pentru sezonul 2017, în ușoară scădere față de anul trecut, arată un studiu al portalului AmFostAcolo.ro, transmis Profit.ro. Odată cu consolidarea turismului all inclusive autohton pe litoral, combinată cu reapariția preconizată a voucherelor de vacanță, România își revendică tot mai hotărât locul 2 în alegerile turistului român - 13%, în 2017.
O treime dintre românii care pleacă vara la mare în străinătate își achită vacanțele în tranșe, direct la turoperator, cei mai mulți dintre aceștia fiind familii cu copii. Până la 31 martie au cumpărat deja sejururi pentru vacanța de vară în afara țării, prin programele Early Booking, aproape jumătate dintre turiștii români, potrivit unui studiu al Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România.
După o ușoară scădere anul trecut, generată de seria de atentate, românii lasă frica deoparte și revin din vară în Antalya în număr la fel de mare ca în anii din urmă. După trei ani de pauză, și Egiptul revine în cataloagele turoperatorilor români organizatori de chartere, care spun că mii de clienți vor să merargă acolo.
Dacă în majoritatea cazurilor femeile aleg destinația de vacanță în cuplu, printre puținele situații în care bărbații intră singuri în agențiile de turism este perioada 1-8 martie. O vacanță făcută cadou în această perioadă soției sau iubitei costă 200-400 de euro de persoană, iar cele mai căutate destinații sunt cele din Grecia, Spania și Turcia.
Mai mult de 85% dintre românii care au cumpărat vacanțe de la Târgul de Turism desfășurat între 16 și 19 februarie la Romexpo au preferat sejururi pentru vară în străinătate și doar 15% au ales pachete tailor made de tip city-break sau alte feluri de vacanțe, reiese din datele Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România. Cele mai căutate au fost sejururile Early Booking pentru destinații din Grecia, Turcia sau Spania.
Mai mult de jumătate dintre cei care ajung la târgul de turism al României vor chilipiruri, și anume vacanțe de vară cu avionul în străinătate pentru șapte nopți care să se încadreze în tarife sub 300 de euro de persoană, adică mai mici cu până la 50% decât în mod curent, potrivit Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România. Ceilalți sunt fie seniori, care caută circuite cu autocarul în Europa sau pelerinaje, fie turiști care vin, efectiv, doar pentru a compara prețurile.
Mai mult de 30.000 de români vor pleca cu ocazia Valentine's Day în minivacanțe, 90% dintre ei în țară, iar restul în străinătate. Cele mai căutate destinații interne sunt Predea, Sinaia, Călimănești și Băile Felix, iar pe plan extern se detașează cererile pentru minivacanțe în Austria și Bulgaria, potrivit unei analize a Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Tot mai mulți români profită de perioada de early booking și își cumpără din timp pachetele pentru concediile acestei veri. Numărul vacanțelor early booking vândute în luna ianuarie a crescut cu circa 20%, față de aceeași perioadă a anului trecut, destinațiile preferate ale românilor fiind în continuare insulele grecești, dar și Sardinia, potrivit Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România
De fiecare dată când intră la bulău un politician, un patron de agenție de turism se ascunde sub pat și plânge. Unde au zburat vremurile minunate de acum câțiva ani când luxul era lux, iar barosanii își luau familia și dădeau ocol lumii pe vapor pentru 40-50.000 de euro?
Câteva mii de turiști și-au achiziționat vacanțe din magazinul online de servicii turistice lansat la jumătatea anului trecut de retailerul Lidl, depășind așteptările companiei. Printre cele mai achiziționate vacanțe s-au numărat sejururile pe litoral, circuitele turistice și croazierele, iar ca destinații au fost România, Spania, Grecia, Cipru și Italia, potrivit datelor transmise la solicitarea Profit.ro.
Sătui de ger și de străzile înzăpezite, tot mai mulți români cu bani își cumpără vacanțe last minute în destinații calde, exotice, profitând și de reducerile de până la 40% oferite celor care se hotărăsc în ultimul moment, cumulate cu scăderile firești ale prețurilor vacanțelor în perioada de după Revelion. Turiștii aleg destinații unde se poate face plajă, precum Dubai, Republica Dominicană, Thailanda sau Maldive, potrivit datelor Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România.
Pentru călătorii care preferă să își organizeze vacanțele din timp, lunile ianuarie si februarie sunt printre cele mai ieftine din an. Pe de o parte, biletele de avion cu perioada de călătorie în luna ianuarie sau februarie sunt mai ieftine cu aproximativ 40 – 45% decât media prețului biletelor în restul anului, iar, pe de altă parte, în luna ianuarie, companiile aeriene lansează cele mai mari promoții din an, potrivit Vola.ro.
Tot mai mulți români aleg să călătorească în sezonul rece și caută, în special, destinațiile exotice. Potrivit datelor Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România, turiștii plătesc, în medie, circa 2.000 de euro de persoană pentru un pachet într-o destinație exotică ce acoperă transportul cu avionul dus-întors, transferul de la aeroport și retur, respectiv 7 nopți de cazare la hotel de 4 sau 5 stele.
În jur de 155.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în creștere cu 7% față de anul trecut, cheltuind aproximativ 155 de milioane de lei, cu 8% mai mult comparativ cu anul precedent, potrivit datelor FPTR. În străinătate au călătorit, prin intermediul agențiilor de turism, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an aproape 10.000 de români, în creștere cu 22%. Aceștia au cheltuit în afara țării, doar pentru servicii turistice, peste 6 milioane euro, sumă cu 23% mai mare față cea din anul anterior.
Destinațiile externe preferate de românii care călătoresc în perioada sărbătorilor de iarnă sunt în principal Praga, Viena sau Budapesta, afirmă operatorii din turism consultați de News.ro. Numărul vacanțelor vândute în perioada Crăciunului a crescut cu 25% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În ceea ce privește Revelionul, în ultimul an s-a remarcat o majorare semnificativă a numărului de turiști români care doresc să-și petreacă Anul Nou pe o plajă dintr-o destinație exotică precum Maldive, Bali, Thailanda sau Dubai, vacanțe care costă și câteva mii de euro de persoană.
În ultimii doi ani a crescut cu peste 60% cererea pentru vacanțe care să fie oferite cadou de către companii, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, în principal angajaților care s-au remarcat la locul de muncă, dar și de către românii care lucrează în străinătate pentru părinții din țară. Prețul mediu al unei astfel de vacanțe este de 850-1.000 de euro, potrivit datelor centralizate de Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România după cifra de afaceri.
Din ce în ce mai mulți turiști români au început să-și rezerve vacanța de vară încă din noiembrie-decembrie anul anterior, pentru a plăti cât mai puțin pe sejur, reducerile ajungând chiar și până la 50% prin programele early booking. Numărul vacanțelor pentru vara anului viitor, cumpărate încă din iarna acestui an, a crescut în medie cu 55%, potrivit unui studiu al Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România.