Opera de Stat din Viena (Wiener Staatsoper) va fi condusă de un fost director al unui post de radio care difuzează muzică pop și manager al unei case de discuri, a anunțat ministrul austriac al Culturii, care speră să aducă prin această numire un public mai tânăr principalei instituții muzicale din Austria, informează Reuters.
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a încheiat miercuri, la Viena, primul acord de reducere a producției din ultimii 8 ani, susțin surse citate de Reuters și Bloomberg, în contextul în care discuțiile membrilor continuă, pentru stabilirea cotelor individuale.
Prețurile petrolului înregistrează creșteri de aproape 7% în ziua reuniunii Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de la Viena, după ce secretarul general al cartelului, Mohammed Barkindo, a declarat că întâlnirea va fi finalizată cu un acord în vederea reducerii producției și echilibrării pieței globale, scriu MarketWatch și Reuters.
Cotațiile petrolului scad, luni, cu peste 3%, în condițiile în care investitorii văd mai puține șanse ca un plan de reducere a producției între statele membre ale Organizației Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) să se materializeze, având în vedere că negocierile dintre producători sunt dificile.
Membrii Organizației Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu au reușit, după mai bine de 18 ore de dezbateri care au avut loc vineri și sâmbătă la Viena, să stabilească detaliile planului de reducere a producției, convenit luna trecută, și nici să ajungă la o înțelegere cu marii exportatori din afara cartelului, potrivit Bloomberg.
Transportatorul aerian de stat Tarom face încă un pas în încercarea de a deveni mai competitiv în fața operatorilor low-cost, care au o cotă importantă pe piața românească a transportului aerian, lansând oferte speciale pentru destinații populare în rândul românilor, precum Roma și Viena, la prețuri care încep de la 79 de euro pentru un bilte dus-întors.
Wiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, a tratat, în primele 6 luni ale acestui an, 300 de pacienți români, în creștere cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, principalele afecțiuni tratate fiind cele ortopedice, oncologice și cardiovasculare.
Românii și-au planificat din luna februarie minivacanța de Paște, sărbătoare care în acest an coincide cu 1 Mai, iar Praga, Viena, Roma, Amsterdam și Sicilia au fost cele mai solicitate destinații, potrivit datelor Paravion, cea mai mare agenție de turism online din România.
Băncile-mamă și-au redus expunerea pe România cu 1,14 miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2015, declin de două ori mai mare decât cel consemnat în precedentele trei luni, de 516 milioane de dolari. În primele nouă luni ale anului trecut, expunderea băncilor străine a scăzut cu peste 3,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Inițiativei de la Viena.
Grupul petrolier austriac OMV va emite, săptămâna viitoare, pe 9 decembrie, obligațiuni hibride, fără maturitate, de 1,5 miliarde de euro la Bursa de Valori din Viena și pe piața din Luxemburg. Vor fi două emisiuni în valori egale de 750 milioane de euro, purtătoare ale unor dobânzi anuale de 5,25% și, respectiv, de 6,25%.
Expunerea directă a băncilor străine pe economia românească a scăzut în prima jumătate a anului cu 2,3 miliarde de dolari, la 33,31 miliarde de dolari, echivalentul a 19% din Produsul Intern Brut, potrivit datelor Inițiativei de la Viena. Ritmul reducerii expunerii băncilor a încetinit la 517 milioane dolari în trimestrul al doilea, de la un declin de aproape 1,8 miliarde de dolari consemnat în primele trei luni ale anului.