

Executivul estimează un nou salt puternic al încasărilor de la bănci prin cele două impozite principale: pe profit și pe cifra de afaceri.
Președintele ANAF a declarat că, odată cu finalizarea digitalizării Fiscului, instituția ar trebui să aibă o cunoaștere mai bună a contribuabililor.
Guvernul se așteaptă la încasări în scădere cu mai mult de jumătate din cota de profit de 80% de la Banca Națională a României. Evoluția vine după o creștere puternică a încasărilor aferente anului trecut.
Guvernul are în plan să colecteze anul acesta din taxa pe lux, un impozit special care se aplică pentru casele și mașinile cu valoare mare, doar cu 0,7% mai mult decât în 2025. Astfel, la buget ar trebui să ajungă 18,67 milioane de lei din acest impozit, comparativ cu 18,54 milioane de lei în 2025.
Draftul bugetului de stat pe 2026, analizat de Profit.ro, arată că Guvernul a ″împins″ pentru anul acesta povara restituirii unei suprataxe din energie declarată neconstituțională încă de acum 1 an și 4 luni.
Veniturile pierdute la buget din acordarea de către stat de scutiri fiscale, cote reduse de taxare și facilități, sunt estimate la 74,63 miliarde de lei, 3,6% din PIB, pentru anul 2026, mai mult de jumătate din deficitul bugetar prognozat la 6,2%, respectiv 127,7 miliarede lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Ponderea în PIB este în scădere față de anul trecut, când aceste venituri nerealizate, încadrate la categoria cheltuieli fiscale, s-au situat la 3,9% din PIB, 75,4 miliarde lei.
Impozitele și taxele pe proprietate, majorate semnificativ în 2026, vor genera venituri bugetare de 12,88 miliarde lei în 2026, în creștere de la 10 miliarde de lei în 2025, estimează Guvernul în proiectul de buget pentru anul acesta. Impozitele pe proprietate, inclusiv cele pe locuințe, au fost crescute semnificativ anul acesta.
Guvernul a planificat să își mandateze reprezentanții în adunările generale ale acționarilor (AGA ) sau în consiliile de administrație (CA), după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, să decidă repartizarea sub formă de dividende a cel puțin 90% din profit.
Bugetul pentru anul 2026 este construit cu un deficit de 6,2% din PIB, respectiv 127,7 miliarde lei, fiind proiectat să scadă la 5,1% din PIB în 2027. Produsul Intern Brut este estimat la 2.045 miliarde lei în 2026, respectiv la 2.182 miliarde lei în 2027, potrivit proiectului de buget publicat astăzi de către Ministerul Finanțelor.
Ministerul Apărării primește anul acesta cu 16,5% mai mulți bani decât anul trecut, creșteri fiind consemnate și la Ministerul Educației, aproape 6%, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene +72% și Ministerul Energiei +268%, prevede proiectul de buget pregătit de către Ministerul Finanțelor. Au alocări mai mici ministere importante, cum ar fi Ministerul Transporturilor, cu 3,7% mai puțin, Ministerul Dezvoltării cu -21%, Ministerul Sănătății cu -13% sau Ministerul Muncii cu -7,5%.
Consiliile locale vor putea acorda scutire sau reducere a impozitului pentru clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de investiții pentru utilizarea sistemelor de încălzire și de producere de energie electrică regenerabilă, prin instalarea de panouri solare, pompe de căldură sau izolarea termică a clădirilor cu materiale ecologice.
Bugetul pentru anul acesta se va baza pe cheltuieli totoale planificate la 865 miliarde lei, 42,3%din PIB, fără o modificare semnificativă față de 42,36% din PIB în anul 2025, dar peste 41,2% din PIB în anul 2024. De asemenea, veniturile vor fi de 36,1% din PIB, ca urmare a creșterii taxelor la mijlocul anului trecut, semnificativ peste 34,7% din PIB în 2025 și 32,6% din PIB în 2024.
Guvernul a pregătit alocarea de fonduri pentru majorarea contribuției statului la capitalul social al companiei naționale aeriene TAROM, dar și pentru companiile din industria de apărare, prevede proiectil legii bugetului, pregătit de Guvern și obținut de Profit.ro.
Guvernul va lua și în acest an la bugetul de stat jumătate din banii colectați în contul contribuției asigurătorii pentru muncă, de 2,25% din salariul brut, prevede proiectul legii bugetului, obținut de Profit.ro.
Draftul legii bugetului de stat pe 2026, obținut de Profit.ro, prevede alocări totale de 3,75 miliarde lei pentru plata compensațiilor cuvenite furnizorilor de energie și gaze în vederea acoperirii costurilor fostei plafonări a prețurilor finale la consumatori, în vigoare până la 1 iulie 2025 (la curent electric), respectiv 1 aprilie 2026 (la gaze).
Uniunea Europeană examinează posibilitatea reducerii taxelor energetice, a tarifelor de rețea și a costurilor legate de emisiile de carbon, pentru a diminua presiunea asupra industriei afectate de prețurile ridicate ale energiei, potrivit unui document consultat de Reuters.
Impozitele pe locuințe pentru primele două luni din an - ianuarie și februarie - nu vor include reducerile decise recent de Guvern. Astfel, dacă o persoană a achitat deja impozitul, va putea cere înapoi doar diferența rezultată din aplicarea reducerii pentru perioada martie - decembrie, relevă datele analizate de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro