Ministerul Finanțelor a prevăzut în proiectul de buget venituri din dividende de 8,04 miliarde lei, în creștere cu 22,9% față de anul trecut. Veniturile sunt prognozate peste 8 miliarde lei și în anii următori, ceea ce implică perpetuarea practicii de a lua 90% din profitul companiilor la buget.
De menționat, în 2025, veniturile din dividende au fost de 6,5 miliarde lei, în scădere de la 8 miliarde lei în 2024 și sub suma țintită prin proiectul de buget al anului 2025, care se situa tot în jurul nivelului de 8 miliarde de lei.
Guvernul are nevoie de bani în contextul deficitelor bugetare mari, dar această măsură, repetată an de an, lasă companiile de stat fără bani de investiții și cu decalaje majore de competitivitate în sectoarele în care sunt prezente.
Anul acesta, deficitul ar trebui să coboare la 6,2%, 127,75 miliarde lei, în termeni cash (standard național) și 6% în termeni ESA (standardul UE), de la 7,6% deficit cash și 7,8% ESA în 2025, potrivit Ministerului Finanțelor.
Politica de dividende a statului este importantă și pentru investitorii la bursă, unde unele dintre cele mai mari companii listate sunt controlate de stat.
"Veniturile nefiscale se înscriu pe un trend descendent de la 2,8% în PIB în anului 2025, la 2,6% în PIB în anului 2026 ajungând la 2,5% în PIB în anul 2029. Principalele venituri sunt reprezentate de vărsămintele din veniturile nete ale B.N.R. și veniturile din dividende. Estimarea veniturilor din dividende are la bază un procent de repartizare a profitului de minim 90% față de 50% așa cum este reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.64/2001", arată Ministerul Finanțelor.
Guvernul ia de mai mulți ani 90% din profitul companiilor și regiilor pe care le controlează
Prevederile nu sunt aplicabile societăților naționale, companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiilor autonome care nu aplică prevederile O.G. nr. 64/2001 și care prin legi speciale au reglementat un alt mod de repartizare a profitului.
Mai mult, în cazuri temeinic justificate, Guvernul poate aproba, cu avizul Ministerului Finanțelor, prin memorandum, mandatarea reprezentanților statului pentru a hotărî repartizarea unei cote mai mici de 90% din profitul net realizat de către companiile de stat.
Unele companii au apelat în trecut la această excepție.














