ANAF și eterna restructurare. Cîțu doar reia idei vechi - informatizarea rapidă prin CSAT, asistență FMI, departament de analiză de risc, desființarea de posturi vacante și integrarea Antifraudei în direcția de inspecție fiscală

ANAF și eterna restructurare. Cîțu doar reia idei vechi - informatizarea rapidă prin CSAT, asistență FMI, departament de analiză de risc, desființarea de posturi vacante și integrarea Antifraudei în direcția de inspecție fiscală
scris 8 ian 2020

ANAF va elimina aproximativ 2.000 de posturi neocupate și circa 150 de posturi de conducere, ca parte a unui proces de restructurare care va implica și derogări de la legislația normală a achizițiilor publice, pentru a permite o modernizare rapidă a infrastructurii IT, va presupune integrarea Antifraudei, în prezent o direcție separată a Fiscului, în cadrul Direcției Generale Inspecție Fiscală, precum și asistență tehnică din partea FMI pentru simplificarea Codului Fiscal, a declarat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Acestea sunt, însă, proiecte mai vechi, promovate de conducerea ANAF încă din perioada fostului ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, și despre care Profit.ro a scris la momentul respectiv.

Informatizarea ANAF

Cîțu a afirmat, din nou, că va merge în CSAT cu propuneri care să permită licitații mai rapide pentru informatizarea ANAF.

"Nu cu ANAF, ci cu informatizarea ANAF și cu informatizarea finanțelor publice. Singura soluție pe care o văd eu pentru a crește veniturile (la bugetul statului, n.r) este informatizarea. Este cea mai onestă și mai simplă variantă. fac acest lucru pentru a avea o procedură mult mai simplă și mai rapidă. Este tot ce mă interesează. Dacă nu am merge în CSAT, ar dura cel puțin un an din cauza termenelor legale. Eu vreau până la jumătatea anului", a spus ministrul, la postul Realitatea Plus.

O intenție similară, de a obține derogări prin intermediul CSAT, astfel încât să poată informatiza mai rapid a fost înaintată și de fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, în vara anului 2018, în contextul renunțării la proiectul de modernizare a ANAF cu un împrumut de la Banca Mondială. Profit.ro a scris la momentul respectiv, citând surse, că Teodorovici a prezentat această intenție la o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri.

Întrebat despre o eventuală implicare suplimentară a serviciilor de informații în combaterea evaziunii, Cîțu a spus că "Nu va reveni, ca pe vremea altor șefi ANAF, SRI în ANAF".

După cum a scris Profit.ro aici, SRI a anunțat în 2017 că își retrage cei 23 de ofițeri detașați în cadrul ANAF. Presa și unii specialiști în fiscalitate au speculat, însă, că aceștia au fost doar ofițerii detașați "la vedere" și că în realitate numărul celor acoperiti, care nu au fost retrasi, ar fi mai mare.

CONFIRMARE Ministerul Finanțelor recunoaște că a majorat ilegal nivelul accizelor. Guvernul discută o ordonanță care permite actualizarea accizelor cu rata inflației până pe 31 decembrie CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Ministerul Finanțelor recunoaște că a majorat ilegal nivelul accizelor. Guvernul discută o ordonanță care permite actualizarea accizelor cu rata inflației până pe 31 decembrie

Analiza de risc

Cîțu a vorbit și despre reorganizarea ANAF, prin înființarea unui departament de analiză de risc, desființarea a circa 2.000 de posturi vacante din ANAF și a 150 de posturi de conducere, precum și de integrarea Antifraudei în cadrul Direcției Generale Inspecție Fiscală.

"Apare un departament foarte important pentru mine. Un departament de statistică cum toate țările au și în cadrul căruia se va face de fapt analiză de risc. O vor face algoritmi și statisticieni, nu oameni care au inamici și prieteni și vor să trimită ANAF în control. Este un departament la care țin foarte mult și care apare acum", a declarat Cîțu.

Proiecte de mai sus au fost promovate anterior de către președintele ANAF, Mirela Călugăreanu. Călugăreanu a revenit în iunie, încă din timpul lui Teodorovici, pentru un al doilea mandat la conducerea ANAF și este considerată un profesionist in fiscalitate de către oamenii din finanțe publice, dar și de către consultanți și mediul de afaceri.

Înființarea departamentului de analiză de risc a fost inclus în iunie 2019 de Călugăreanu într-un program amplu cu măsuri pentru reorganizarea ANAF.

Promisiuni Cîțu la început de an: Mă duc în CSAT pentru informatizarea ANAF. Un singur control complex pe an la companii CITEȘTE ȘI Promisiuni Cîțu la început de an: Mă duc în CSAT pentru informatizarea ANAF. Un singur control complex pe an la companii

Desființarea a 2.000 de posturi neocupate. Antifrauda la Inspecție Fiscală

O altă componentă a reorganizării este desființarea a circa 2.000 de posturi neocupate din ANAF și a 150 de posturi de conducere. Dacă sunt desființate posturi de execuție, chiar și neocupate, se schimbă organigrama, și cum numărul de posturi de conducere este limitat în total. trebuie desființate și dintre acestea.

"Reorganizarea ANAF înseamnă și eliminarea a 150 de posturi de conducere și a aproape 2.000 din structura ANAF. Înseamnă Antifrauda care trece sub Inspecția Fiscală, deci 3 vicepreședinți în loc de 4. Rămâne discuția despre Vamă. Și acolo vor fi schimbări. Discutăm soluția optimă. Cu informatizarea ANAF nu o să mai avem nevoie de atât de mult personal", a afirmat Cîțu.

Întrebat dacă este vorba despre disponibilizări sau eliminarea unor posturi neocupate, ministrul a precizat că nu vor mai fi bugetate posturi neocupate în prezent. ANAF are în prezent circa 23.000-24.000 de angajați, deși pe hârtie dispune de circa 27.500 de posturi bugetate.

Ideea cu desființarea de posturi neocupate pe post de reformă nu este, însă, nici ea nouă.

Fost consilier ANAF, condamnat definitiv la 3 de închisoare cu suspendare pentru luare de mită CITEȘTE ȘI Fost consilier ANAF, condamnat definitiv la 3 de închisoare cu suspendare pentru luare de mită

La finele anului 2018, Guvernul intenționa să desființeze peste 4.000 de posturi, preponderent neocupate din aparatul bugetar. Cele 21 de ministere ar fi trebuit să renunțe la aproape 870 de posturi în total, cele mai puține fiind desființate la Ministerul Afacerilor Externe (5), iar cele mai multe la Ministerul Finanțelor (102), potrivit calculelor Profit.ro. Grosul posturilor desființate urma să vină de la ANAF, unde dispăreau aproape 3.300 de posturi bugetate, dar neocupate. Proiectul nu a mai fost pus în practică.

Detalii despre strategia de personal a ANAF în perioada următoare puteți găsi în interviul acordat la început de octombrie Profit.ro de către președintele ANAF, Mirela Călugăreanu.

De asemenea, o altă componentă a restructurării ANAF, mutarea Antifraudei în cadrul Direcției Generale de Inspecție Fiscală, înaintată acum de Florin Cîțu, a fost pregătită de mai mult timp.

Profit.ro a scris în iulie anul trecut, pe surse, informație ulterior confirmată de ministrul Finanțelor de la acel moment, Eugen Teodorovici, că Ministerul Finanțelor analiza integrarea Antifraudei în Direcția Generală Inspecție Fiscală.

Vine FMI să dea sfaturi pe Codul Fiscal. Cîțu știe că va avea dreptate

Ministrul Finanțelor a declarat acum că a cerut Fondului Monetar Internațional (FMI) să facă o analiză a Codului Fiscal, întrucât consideră că acesta este o piedică în calea dezvoltării economiei. FMI a recomandat, însă, încă din septembrie o evaluare amplă a Codului Fiscal, din cauza numărului mare de modificări din ultimii ani. Rezultatul analizei cerute de ministrul Finanțelor este clar de pe acum.

"Pentru Codul Fiscal vom avea asistență de la FMI. Am cerut să ne facă o analiză, să vedem dacă Codul Fiscal este o frână în dezvoltarea economică sau un impuls. Eu cred că este o piedică, dar nu doar eu. Întrebați orice contabil din România cât stă și cât se ceartă cu inspectorii ANAF pe interpretări, după care se ajunge în instanță. Ne trebuie un Cod Fiscal simplu, ușor de implementat, să nu existe dispute, și care să nu penalizeze din start contribuabilul", a declarat Cîțu.

TABEL Atenție - Pragurile valorice pentru achiziții publice au fost schimbate CITEȘTE ȘI TABEL Atenție - Pragurile valorice pentru achiziții publice au fost schimbate

La începutul lunii septembrie, FMI a atras atenția că restructurarea ANAF, inclusiv separarea Vămii într-o nouă structură, subordonată direct Ministerului Finanțelor, nu trebuie să afecteze colectarea veniturilor la buget. Fondul considera că ANAF ar trebui să devină o instituție mai transparentă, orientată mai mult spre serviciile acordate contribuabililor, și recomanda o evaluare amplă a Codului Fiscal, din cauza numărului mare de modificări din ultimii ani. Răspunsul autorităților: noul șef al ANAF, Mirela Călugăreanu, va implementa reforme cuprinzătoare, care ar putea implica și asistență tehnică din partea FMI.

De altfel, Ministerul Finanțelor a mai cerut, fără, însă, să se și întâmple ceva concret, asistență FMI pentru ANAF.

În iunie 2018, Profit.ro a scris, citând un raport FMI, că Ministerul Finanțelor ceruse FMI asistență tehnică pentru a îmbunătăți colectarea veniturilor la buget.

Ce s-a ales de această solicitare? Ce s-a ales și de toate planurile, ideile, proiectele și propunerile de restructurare și eficientizare a ANAF.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
florin citu
anaf
ministerul finantelor
mirela calugareanu
csat
fmi
cod fiscal